AZI suntem siliti sa invatam lectia pretuirii  neinsemnatatilor.

Despre lucrurile a caror  independenta  sau dependenta  nu ne este necesara perceptia si care trec zi de zi prin rutina  miscarilor noastre fara necesitatea unei cuprinderi. Asa de exemplu viteza dislocarii unei brazde de aer la ridicarea mainii pentru a indica ceva cu entuziasm sau la dislocarea printr-un gest de neputinta sau suierul aerului la caderea mainii dupa smulgerea unei flori dintr-o ramura mult deasupra capului, sau caderea printr-o succesiune urcatoare  a stropilor  de apa pana la asezarea periutei de dinti in suport, sau  pastrarea corporalitatii sunetului (imaterial) in corporalitatea aerului (imaterial)  si dupa  ce vibratia  corzii (materiale) a incetat sau altfel, incetinirea rotatiilor pamantului  in timpul  mirosului unei duminici  de iarna la iesirea afara intre orele 5 si 6 dimineata  dupa o sambata nedormita sau stridenta unui zgomot nesuparator  ca taraitul navetelor cu sticle care anunta inceputul unei noi zile sau rumoarea de sub pavilionul unei gari redusa la tacere de sunetul  apasat al pantofilor  si mirosul  trenurilor,  ca al oricarui om care intra si iese sau preocuparea ochilor de a privi  alte ganduri  decat cele ale privirii intr-o sala de examen sau absurditatea privelistii asupra rabdarii corpurilor omenesti  care nu se cunosc de a sta nemiscate unul intr-altul  int-o masina in mers, sau absurditatea privelistii  asupra  semnului  egal intre  statul pe ganduri in fata unei alegeri de care depinzi si cel al alegerii intre doua  carti  sau doua viteze sau intre doua produse cu totul diferite dintr-un magazin, sau pacea unei paralele perfecte pe care vezi si crezi ca o faci cu  inceputul  (limita) cerului cand il privesti  de la radacina spre varfurile copacilor sau efectul hipnotic pe care il degaja stergatoarele intr-o zi ploioasa, placut dar nedorit si cel enervant al stergatoarelor pe o zi insorita care curata o buburuza strivita, neplacut dar dorit,  sau diferenta de intuneric, de siguranta  si de vointa dintre ochii inchisi si dintre ochii inchisi peste care iti asezi si palmele. dar peste care se aseaza alte palme? sau perspectiva tihnei pe care ti-o redau  mustele cand stai sa le observi cum isi ling picioarele  ca niste pisici schematice in combinatie cu sentimentul dezgustului,  prin comparatie cu cel al deznadejdii daca ai stii ca ar veni o era cand nu o vei mai avea.

 Despre obisnuinta  s-ar putea scrie o carte cu o singura coperta, aceea care-i poarta numele.  Fiecarei pagini albe cu caractere negre urmandu-i cate doua  pagini negre cu caractere albe. Sau invers.  Daca am auzi tot timpul tic-tacul ceasului am innebuni. Desi in tot acest timp sunetul ca si auzul nu pot fi negate ele nu exista. Atentia ni-l face audibil si tot ea inaudibil. Atentia (pe) care ne-o dorim.                                                                            Cum e coperta?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s