O problema de fond si forma II

https://qwykx.wordpress.com/2015/02/05/o-problema-de-forma-si-fond/ I

                     “[…]…Now that the spring is in the air…[…]”

Mai lasati-l incolo de razboi, vine, pleaca, fiecare fir de par din cap ne e numarat. Ce, credeati ca scapa vreo generatie fara „sa faca” razboi? Stiti reclama aia la Carmol? “.. asa cum au facut mama cu tata, bunica cu bunicu, asa si eu cu Gelutu”. Nu e de ras, dar plansul sa-l lasam la vremea lui si sa ne carp(e)im clipa, hai, ca eu va distrag atentia si va tin de vorba cat pot eu de mult, in ce fel? aproape ca nici nu mai are importanta

*

De la penultima intrare aici pe blog, in atatea succesiuni de forme ale timpului traduse prin zile care s-au succedat la fel, cu exceptia unei naratiuni, sau retrospective cu ocazia unei sarbatori in care nu am viciat prezentul cu o interventie personala ci cu un citat, special ca fondul anterior al problematicii luate in discutie sa nu fi fost uitat, el totusi a fost uitat. Vi-l reamintesc eu, dar oare mai este acelasi lucru? S-a intamplat ceva deosebit care sa-l fi schimbat? Nu. A ramas acelasi si totusi peste el au trecut cateva forme aproape informe de fond si iata, el nu mai este la fel…
Exista oare ceva care-l poate pastra nealterat?

Si daca da, ce?

*

Reamintesc ca in toata aglomeratia asta de cuvinte din jurul acestui subiect, am plecat de la un singur cuvant, de aici mai précis de la o exclamatie cu care m-am trezit in gura mai devreme decat dimineata. Nu am stiut de ce ea si nu o alta, de ce dominatiunea aceea si nu o alta, si de ce primul sens aruncat in mine de catre minte dupa ce am trezit-o si pe ea, era de nume comun si nu de nume propriu, pana cand nu am vazut cum urca pe el toata constructia unei semnificatii si numele comun devenise propriu iar cel propriu se transforma intr-unul unic. Stiu, ma bag putin in seama, dar nu pentru ce am scris déjà ci pentru ce urmeaza sa spun, desi e tare plictisitor chiar si pentru mine,  am sa insist.

II Tribut formei – pisalogeala pura

Prima intelegere care ne absolva – primul nostru stapan, unul bun, calaul nostru sau ambele este OCHIUL, de fapt, imaginea formata pe retina. Stupid si aiuritor e ca iei contact cu forma in mod automat si inconstient (si cum tot ce nu inteleg e o prostie, de tot ce nu inteleg pot rade fara sa ma doara capu’- ca de oricare lucru care nu se vede. Firesc, nu?) Gandirea, planul ei constient intervine dupa si nu are drepturi apriorice cum din start le are subconstientul si inconstientul. Ea nu are decat obligatii, o obligatie ar fi aceea de a face o selectie cu un anumit grad de discernamant (un fel de joc in aparare), de a munci. Fratii oameni poate acum vor intelege de ce o alta fratie –(fie la ea acolo), are un cult pentru ochi. Ei stiu ca acest mecanism e imbatabil sau daca nu e, pana sa te prinzi tu, ti-au tras-o si aceasta e exprimarea corecta. Si-aici putem trece pe taramul binecunoscut toate rahaturile (televizorul, reclame, mesaje subliminale, jocuri video etc.) dar ele nu ne intereseaza acum mai mult de-atat.

Intru ceva mai in adanc in forma, dar ma pastrez la suprafata 🙂

A doua intelegere care ne absolva, este ASOCIEREA. Se stie ca omul cunoaste prin comparatie. Inceput fals. Mai intai cunoastem prin asociere, asocierea spontana, nereflexiva si abia apoi prin comparatie, asocierea decurge prin imagini sau senzatii. Ganditi-va la iubit/iubita dvs. (aleg expl. asta ca e mai percutant si ochiul e mult mai plesnit atunci, ca si la tata sau la mama, dar va puteti gandi la orice). Ce v-apare in minte mai intai? ca va iubeste? povestile lui/ei, intamplarile despre voi doi, trasaturile de caracter sau chipul, imaginea? In imagine intra toate celelalte. Si cu ura, resentimentele situatia sta la fel (un chip asemanator cu cel ce ne-a produs resentimente are un handicap in fata noastra din start)

M-am gandit sa mai luam ca expl. doua patrate identice, lipite intre ele. Suntem legati la ochi, pe care dintre cele doua patrate il vom privi primul dupa ce ni se scoate legatura? Unele studii arata ca barbatii privesc mai intai spre dreapta si femeile spre stanga (datorita polaritatii lor care guverneaza invers partile corpului) altele mai noi arata ca nu sexul orienteaza directia privirii ci activitatea preponderenta a uneia dintre emisfere (fie barbat sau femeie), lucru cu care sunt perfect de acord. Alegerea insa poate fi si una pur arbitrara, sau sa nu uitam obisnuinta care intervine prin invatarea unei anumite directii de scris si care ne formeza un gest reflex. In ce fel intervine gandirea in aceste moduri de selectie?

Sa mergem mai in jos – dar daca in loc de doua patrate identice avem unul alb si unul negru,? inspre care credeti ca vom privi prima oara? (presupunand ca nu stim ce vom privi dinainte). Dar daca le este schimbata pozitia? Chiar si pe o suprafata mai mare din celalalt mediu, tot pe el il veti urmari. Ati fi putut face o proba daca n-ati fi stiut la ce veti privi, dar puteti lua pe cineva care nu stie. Nu va spun ce ati alege, in orice caz, ce am ales este dovada puternica a subconstientului/inconstientului nostru. Din perspectiva unor diverse studii (de infrasonica, cimatica, fizica cuantica, psihologie, PSI etc.) rezulta ca acestor paliere ale constiintei le pot fi distribuite anumite culori, functie de nivelul de frecventa a acestora corespondent palierelor ei. Fiecare dintre ele descriind anumite tipuri de emotii. Ambelor, atat zonei de frecventa unde e activa constiinta cat si tipului de emotie le sunt asociate glandele endocrine care le guverneaza. (nu intru mai departe in acest subiect dar as vrea sa retinem ca modul de functionare al glandelor endocrine, calitatea lor, influenteaza activitatea principalelor doua motoare, intr-o anumita zona de constiinta si empatia cu anumite culori, dar si reciprocele, actiunea inversa). Inconstientului ii revine mai ales negrul. Inconstientul cu pozitia lui autocvonservatoare –cea instinctiv pregatita de lupta/fuga in cazul unui atac, frica de necunoscut, alte depozite arhetipale. Subconstientul – inmagazineaza toate experientele din care a invatat – nedureroase dar mai ales dureroase, cele din care nu a vrut sa invete si le-a bagat sub pres, refuzurile, refularile, cat si programele mentale (repetitiile constiente) cat si cele subliminale adresate tuturor organelor olfactive. Ganditi-va acum putin la ce influenta poate avea de pilda rosul sau compusii lui pe un fundal negru in secretia de adrenalina sau noradrenalina.

Un ultim exemplu aici care contine doua tipuri de alegere – constienta si subconstienta- dar in care intervin multi factori subiectivi, de aceea expl. nu e foarte relevant, ce sa fac, asa trebuie sa-l dau: daca cineva foarte apropiat in afara rudelor, iubitul/iubita, un prieten bun care tine la dvs, cineva cel mai putin susceptibil de reacredinta, la a carui parere tineti, cineva de incredere, cu atitudine pozitiva, care nu v-a nedreptatit si nu v-a vorbit de rau niciodata, si pe care l-ati tratat in mod asemanator (sa zicem), va pune la dispozitie doua caracterizari despre dvs, una care cuprinde si aspecte negative (ar fi necredibila o caracterizare exclusiv negativa) si una care cuprinde aspecte pozitive si va cere sa o alegeti pe aceea pe care credeti ca v-ar face-o el, pe care dintre ele ati alege-o? Desigur, caracterizarea pozitiva. Sa va intreb mai precis: in ce procent ati atribui persoanei respective, caracterizarea pozitiva? In cazul in care nu alegeti caracterizarea pozitiva ci pe aceea si cu aspecte negative, sau in proportie mai mica pe cea pozitiva, care ar fi motivele constiente?

Concluzii

Prima, prin silogism, ar fi ca omului in mod automat, ii este mai facil sa gandeasca negativ. Cu toate acestea, ratiunea, (atat a mintii cat si a forului central al subiectivismului, caci si el (ea) dispune de ratiune proprie, descoperita si stiintific) are un ascendent puternic asupra acestor automatisme pe care omul le-a dobandit atat prin inclinatia sa nativa spre una sau alta (tipul optimist sau tipul pesimist) cat mai ales prin ceea ce alege sa gandeasca despre ele.

Urmatoarea concluzie ar fi aceea ca pentru a cunoaste realitatea asa cum este ea, (unul dintre cele mai pozitive lucruri cu putinta, fiindca numai cunoscand-o pe ea poti obtine rezultate viabile pt. ce ti-ai propus sa faci, (mai ales azi in conditiile de permanenta fluctuatie a parametrilor cunoscuti sau cunoscuti pana acum ca stabili, a inversarii valorilor sau a rasturnarilor totale de situatii ) omul trebuie sa munceasca mai mult, sa acceseze alte naturi ale lui, care nu comporta incarcaturi remanente (cele exterioare eului sau propriu-zis, fiind doar asimilate, lipite acestuia si care pot substitui cunoasterea rational-constienta). Aceste naturi sunt ceea ce am fost obisnuiti sa sfidam, vocea cuplata la adancul fiintei (aceea pe care nu o poate insela realitatea surogat, aceea care percepe adevarul, pe care il cunoastem in sinea noastra, (convingerea inimii) dar pe care o alteram incercand pe cale constient/rationala s-o diminuam sau s-o excludem prin indoiala. A doua, diferita de prima este intuitia si revelatia (desi sunt diferite lasati-ma sa le pastrez la un loc, n-avem timp sa le diferentiem parghiile aici si e mai bine asa, acum). Informatia care ne parvine brusc fara suport rational, pe care o percepem dintr-o data poate doar intr-o fractiune de secunda ca pe un intreg sau ca pe un fragment, uneori codificat printr-o simbolistica proprie doar recunoasterii noastre, dar pe care de cele mai multe ori n-o putem accepta fie din acelasi motiv, ca nu-i gasim nicio explicatie logica, fie ca cedam automatismelor, modului de constiinta cu care ne-am obisnuit, bicisniciei celei de-“a doua naturi”. Mai ales ca ea nu produce clarificari decat in viitor(intuitia), revelatia dimpotriva, pe toata axa timpului. Naturi deosebit de subiective, daca stai sa te gandesti :-). Cum le accesam? E important mai intai sa (ni) le cerem si apoi sa le ascultam. (faceti exercitii, de expl. intr-o masina aglomerata, vreti sa luati loc, pozitionati-va langa cateva persoane care sant asezate, incercati sa le simtiti inima, emotia, inainte de a se pregati sa coboare vor fi mai emotionati, veti percepe agitatia, spre deosebire de cei care mai au de mers, probati, dupa trei experimente reusite, veti percepe si alte lucruri).   Ar mai fi de vorbit, dar am mai vorbit cu alte ocazii despre descoperirile asupra campurilor informationale, de modul lor de propagare si despre modul lor de captare. Putem arunca o privire si aici: http://wakeup-world.com/2012/02/29/hearts-have-their-own-brain-and-consciousness/, http://activenews.ro/stim-cat-de-importanta-este-inteligenta-inimii_1829800.html

Aceste naturi sunt singurele de care nu se poate agata nicio informatie parazit, fiindca nu-si au sediul in constiinta, ci in alta gama de frecventa, aceea a supraconstiintei, indiferent care e localizarea lor pe harta noastra “geografica”.

Acum astept “revelatia” oamenilor de stiinta in privinta legaturii indisolubile dintre ochi si inima :-). Serios.

III De la forma pana la fond nu e decat un pas

Este sufocant si anormal sa te apuci sa descrii o fractiune de secunda (un punct dintr-un lung sir de puncte), pe care sa nu reusesti s-o faci nici in cateva zeci de pagini ca sa–i reconstitui forma, cand un noian de secunde ( miliarde de puncte – viata ta) le-ai putea concentra in cateva randuri, ca sa le redai fondul. Intamplandu-se doar pentru ca punctul s-a aflat pe post de declic, la confluenta dintre un lucru important cu aparenta nesemnificativa si un lucru insignifiant cu aparenta semnificativa, avand in felul asta nesperata sansa de a-ti rasuci firul vietii. E sufocant fiindca desi nu l-ai trait ca pe un experiment, a devenit unul. Pentru ca undeva cu mult mai inainte forma conditionase fondul si te-ai resemnat iar acum ea revenise cu violenta cerandu-ti sa-i afli neintelesul, fiindca nu mai era vorba doar de tine ci de intregul sistem de referinta (al fondului) iar peste asta nu aveai cum sa mai treci. Atunci (ti-)ai cerut si asteptand cu rabdare raspunsul l-ai primit, din observator fiind transformat in observat chiar de una dintre naturile tale. Care? se subintelege. Si ce-ai fi putut face altceva decat sa devii forma, o forma buna de privit? Dar concluziile cine le-ar mai fi extras? Asa ca pastrezi postul de observat si-l ceri inapoi si pe cel de experimentator. Si daca “nucleul” fondului tau sau altul diferit, asisderea, se rascoala intre-timp si face galagie ca n-ai incadrat-o perfect peste el, nu extinzi experimentul si asupra lui? Il extinzi si-ncepi sa-l intrebi, da’ tu, cu care dintre naturi ai privit măh, forma? Dar daca si el asteapta un raspuns?

Tu-experimentatorul, te extragi obiectiv din punct (forma) iar tu-observatul pui pe masa subiectiv, lunga insiruire a punctelor (fondul) hasurand diferit in pereche (doar?) toate sectiunile planurilor care au concurat la intregirea imaginii forma-fond. Ma intelegeti atunci cat de greu imi este sa leg itele tuturor planurilor intre ele, sa le las pe unele in aer ca sa le reiau mai tarziu, ca doar nu emit o naratiune, măh! reconstitui o multitraire din doua puncte de vedere in toate mediile si universurile! nD! Am zis studiu, nu lectura de sambata noaptea, am zis qwy… si nu Murakami! Dăă!

E sufocant si nefiresc sa descrii din perspectiva formei, cauza pentru care intr-un text, un cuvant (fondul) sufera de metamorfoza ca de o boala mortala.

*

El inchisese cercul Conceptiei in asa fel incat totul se lega, nimic nu scartaia, nu era nimic nici in plus, nici in minus…

Cine crede ca poate descrie asa ceva?

*

Sa ne intoarcem la oile noastre reale, va mai amintiti atentatul terorist asupra CH?

(pauza de reclama)

Intr-un fel ma asteptam sa se produca o data si implementarea gulag-eișănului asta de libertate, profitand de orice “ocazie” create ca sa apara si calaul cel mare cu calaita lui, “ Ochiul si Timpana”; – card de sanatate cu toate slabiciunile fizice ale oricarei fiinte de pe planeta, inclusiv grupa sanguina, daca e tratata cu tampax sau nu, iodul, calciul, magneziul si speranta de viata, este? inca nu, ca mai exista si sfanta lene de la romani, dar vinee!, mai putin triburile inca (daca le-or mai fi bantuind spiritele prin zona) ca la ei nu prea mai au de unde sa ia sange si niponii, ca astia oricum nu mai au nevoie de doctor, la ei ‘s-a implementat” mai inainte; – ma gandeam daca n-ar fi bine asa, intre cunoscuti sa facem un curs de laadan, pe langa ca le-am hartani bugetul alocat care trebuie sa fie urias, tare mi-ar placea sa-i vad pe angajatii “Fratelui cel Mare”, (intelegeti metafora din “frate” acum?) exprimandu-si de sine statator cu mijloacele specifice, raportul ascultarilor in fata sefului ierarhic, si el transmitandu-l mi departe 🙂 ; – pontaj planetar cu orele de fucking in timpul programului de lucru ale fiecarei fiinte intre 16 si 67/70 de ani care a prins un loc de munca si mai poate, este? pai daca l-ati facut cu crevetele in loc de creier, cum sa fie? bai, da’ de concediu de odihna pentru cei odihniti de tot, ati auzit? ca a murit tatal unei colege si secretara n-a stiut ce fel de concediu de odihna sa introduca la “Centru”, asa ca mai puneti crevetele ala europeano-american sa mai secrete si ceva neuroni, ca nu poate omul sa fie si in freegulagul asta si la groapa ca doar unul e Arsenie Boca, si ala a fost la noi, Iosif al nost’, bai ai(c)ti(vi)stilor, bai “fratii cei mari”! Huoooooo!

(reclama la pasta de dinti – “Sensodyne cu Fluor(olobotomie) REPAIR & PROTECT – Testat (si) in Romania”   sant si eu putin nervoasa de aia simt nevoia sa bag pauza de reclame

Dar oile, unde am lasat oile? gazeta – la vremea respectiva am scris si eu un eseu extremist atat de extremist ca tindea spre roman, despre. Sa mai zic si impotriva cui? Zace si acum prin vreun folder. Stati linistiti beei, il am pe o memorie externa la un laptop care functioneaza cu apa, nu e cazul sa va agitati asa c- o sa va usture ochii si va intra si apa-n urechi ca e mp3!

Singura concluzia pe care am tras-o aici “din prima” e ca forma bate fondul nu numai la figurat ci si la propriu.

In fond, pentru viata unor oameni care au devenit istorie sau pentru viitoarea istorie a omenirii care incepe sa se prefigureze, nu-i asa? si cu aceasta ocazie, ce insemnatate pot avea niste cuvintele acolo si cateva mazgaleli alb-negru sau color?

De C.H. n-o sa amintesc decat ca au fost niste “copii” – novatorii diatribei lubrico-ludice ca sa ma exprim elegant, in slujba a doua concepte, asociate paradoxal: conceptul utopic “libertatea absoluta de exprimare” si ai unui soi de patriotism universal, concept distopic, caruia i-au si cazut victime, naïve-(tare as fi vrut sa spun!). Doritori superficiali de demonstratii antinomice, da, da, cu toate meticulozitatile lor ingénuu malitioase si ingenioase si in ciuda polisemantismului cazat arareori intr-o contextualitate pur artistica sau literara, singurele scuze sanatoase de altfel  ale trivialitatii, (umorul ei intelectualizat, singura exceptie facand-o cea din pat),  cat si in ciuda pregatirii lor riscante de teren, avant la lettre. Superficiali pana la respingerea cunoasterii de dragul ostentatiei, respingere nescuzabila nici chiar de dragul unui ideal.

Cuvantul extrem platit cu pretul extrem.

Dar n-a fost intr-o forma sau alta, decat …cuvant, for God’s sake!!

Dupa 21 de milenii de existenta la o numaratoare conventionala, cati oameni vor mai fi decimati pentru cuvinte?

Sper ca mai ales autorii morali ai acestei vendete (?) descreierate sa fie ajunsi de mana dreptatii, de Mana nevazuta a Dreptatii, singura care le-ar putea veni de hac, aceea in care ei n-au crezut!

Si toate acestea oare, au meritat?
O sa vedem…

*

( pauza de preambul)

Sunt trei pasari in Gradina. Una canta bine, una canta fals si alta e maiastra. Una dintre ele e mai frumoasa…

… sau mai zgomotoasa, ia ochii, atata urechile sau …ii fura/le fura, atunci restul incepe sa nu mai conteze.

*

In fiecare zi imi schimbati istoria viitoare, cat va fi nu conteaza, conteaza doar ca mi-o schimbati. Cu una pe care o considerati mai incapatoare, cu o uniforma mai frumoasa. Ca asa vreti voi, cum credeti voi, cum vedeti voi, cum radeti voi, cum va tuna voua, cum va intereseaza pe voi, cum va ajuta, cum va profita, cum va este firea, cum va iese si voua pana la urma desi va straduiti, alteori nu mai aveti nici voi incotro s-o mai apucati, va mai si sinucideti sau mai si sucombati cu sau fara zarva, buni ori rai, plati sau cu denivelari, bogati sau saraci, galbeni, negri sau gri, mistici sau atei o mai luati si razna, alteori sunteti nebuni de legat fara sa se bage de seama si atunci primiti o functie de conducere sau de „survol” (turnator), daca nu v-o luati singuri, care se rasfrange si asupra mea, alteori sunteti verzi, prometeici, oplimpici la “schi fond” 🙂 , ma uimiti sau gasesc ca am ce admira, ma invatati ceva,  poate ma vindecati de ceva si va sunt recunoscatoare, poate ma transformati in ceva mai mult, va urmez un timp, poate va sunt prieten sau poate doar va salut sau poate existenta mea va strica treburile sau va devin fara sa vreau dusman, uneori cred ca va am pe voi asa cum credeti si voi ca ma aveti pe mine, mare majoritate imi esti straina, imi esti indiferenta sau chiar nu te vad, poate fata de tine sau doar fata de unii ma comport prosteste si iti sunt nefolositoare, va judec fara sa ma judecati asa cum o faceti si voi, uneori ma ucideti si cad din picioare alteori nu cad, poate cum va ucid si eu…

pentru mine insa e important ce faceti voi cu mine, vreti-nu vreti, e important ce respir eu din aerul vostru, din minimul vostru, din nebunia voastra pe care nu vreau s-o respir, asta e important pentru mine, ca ma puteti avea fara sa ma dau! (lasati mai netul, eu vorbesc de aerul de-afara pe care-l respiram toti, pe cand aici ma dau ca vreau 🙂

Dar cand nu vreau, ce lege ma da voua??

căci vreti sa stiti sau nu, sa cunoasteti sau nu, totul este sub lege, sub o Lege matematica Capitala, spuneti-I ca nu gresiti, Dumnezeu, …omul nu-l poate pricepe inca pe Tot-o-data!

Aceasta este Legea careia ma inchin. Iar pentru tot ce mi-a permis sa-mi doresc si sa obtin doar pentru mine, in afara ei (pentru voi), o respect, o iubesc si ii slujesc… si pentru ca uneori (fractiuni de secunda, singurul timp care nu exista si in care nu sunt neputincioasa) imi permite sa fac “eu” Legea si eu sunt Legea …. e divin! Cand eu nu mai exist, Ea imi slujeste Mie. (unde ea = mie dar si comutativ, precizez eu pentru “eu”)

Insa mai ales astazi, e atat de greu sa te desfaci din – eu – … cum ar veni sa rîzi de tine in loc sa rîzi de altii, sa-ti bati joc de tine in loc sa-ti bati joc de altii, sa-ti aplici emanatiile intai pe pielea ta in loc sa le studiezi pe pielea altora, asta mi se pare mie o libertate absoluta, Libertatea de tine! “Libertatea” cealalta “absoluta” e la indemana tuturor.

Si cand te gandesti ca intre cele doua, nu e decat o diferenta de umor…

*

IV Despre cum a fost batut cuiul in forma

Si-n loc sa-mi ia durerea neputintei, asa cum I-am cerut, m-a lasat s-o duc pana am invatat ce este forma, ca s-o pot ierta

Dar la inceput m-am incapatanat…

*

Voi aparati ceea ce iubiti? Pana unde ati putea merge cu asta? Nu cred ca poti spune “am trait” daca n-ai avut macar o reprezentare in minte cu fatalitatea data de acest gand in eventualitatea unei primejdii a celui la care tii. Sigur ca te poti afla si sub forta majora a unui moment, cum ar fi acela cand vezi un om in pericol si intrevezi o posibilitate de a-l scapa si atunci nu mai stai pe ganduri sa te intrebi cine o fi, dar nu despre astfel de momente vorbesc …

*

Pot sa scriu cu liniute, domnule Dan Alexe?

Pai haideti sa vorbim despre libertate –

(va urma*)

–––

* – mai repede 🙂

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la O problema de fond si forma II

  1. qwykx zice:

    Fee iar ai disparut, ce dumnezeu ti se tot intampla sau vrei sa schimbi infatisarea blogului cum faci tu de obicei, cocheto? sper sa fie doar asta, te imbratisez

  2. calinakimu zice:

    Problema la care faci referire incerc s-o explic de UNDE pleca, chiar in articolul de astazi si cele din urma , care se ocupa despre modul cum ne functioneaza… bibilica…
    Consider ca am raspuns…Pana cand nu vom demantela vicile de gandire, toate concluzile, problemele, dubile…se vor amplifica…

  3. qwykx zice:

    mai intai un martie cu multe bucurii si impliniri spirituale sa ai Calina, asa cum cred ca iti doresti, de-abia astept sa vin in reflectiile tale si sa le rumeg cum se cuvine dar azi am o zi grea ca si ceea ce va urma, si ca sa te pot citi imi trebuie atentie si sa fiu cu totul acolo si nu sunt in stare, trebuie sa fiu cu totul in alta parte. Le voi lua pe rand si vom partasi experienta sinelui cu toata deschiderea necesara. Pe curand, multumesc mult Calina de completari si complementaritate. Experienta continua pe viu, ca de obicei cand scriu despre ceva in care cred.

  4. childagain zice:

    Ioi, drăguță, că mult ai mai gândit de când n-am mai fost eu pe aici !:) Aproape mi-e rușine de mine, că eu mai mult am trăit.
    Ca să iau pe rând, câteva subpuncte, voi începe cu acel paragraf despre Ochi. Nu știu ce sens îi dau Frații cei Mari de care zici, dar eu știu că simbolul ochiului există și în biserici, în reprezentarea Sfintei Treimi. Cred că ochiul ar fi Sfântul Duh, sau Dumnezeu atotvăzătorul. În orice caz, el nu este simbolul vreunui supraveghetor pământesc :), deși la Frații cei Mari s-ar putea și asta, întrucât pentru ei Dumnezeu nu e decât Marele Arhitect.
    În rest, despre rolul ochiului în percepție sunt de acord.
    Despre asociere, iarăși pot da o mărturie personală că există lucruri și percepții care ne duc cu gândul la alte lucruri. Eu, de exemplu, când simt mirosul de fân, de iarbă uscată, și mai ales de plante aromate uscate, mă duc imediat cu gândul la satul bunicii, și la minunatele mele vacanțe de copil. De fapt, de câte ori simt acest miros, mă simt atât de mișcată încât îmi vine să plâng, întrucât pentru mine satul bunicii e un paradis pierdut – asociat cu copilăria pierdută. Simt că am pierdut ceva esențial din mine, nu știu cum să explic mai bine. Asta se întâmplă și când ascult colinde (bineînțeles, nu prea mult, că pe urmă apare obișnuința).
    Cred că și Proust simțea același lucru în legătură cu asocierea atunci când mușca din madeleine, care îi aminteau copilăria sa. Eu nu mai zic de mirosul neaoșelor plăcinte cu brânză moldovenești – poale în brâu – care sunt așa de legate de copilăria mea, că aș fi în stare să rămân doar mirosind și amintindu-mi, fără a gusta nimic! (Nu mai zic că asta ar avea și un aspect practic, pentru că am mai pus câteva kile. 🙂 )
    Ei, mai am de zis, dar se face un comentariu cât roata carului !

  5. childagain zice:

    Mai zic doar de faza cu CH, trebuie să îmi dau părerea, că am fost chiar pe acolo, pe-aproape (ei, nu chiar la Paris, dar la două ore cu trenul.) Am putut vedea toate manifestațiile la televizor și comentariile în direct legate de atentat.
    Ce pot zice, doar că atunci când îți bați joc de sentimentele unei națiuni, și mai ales de cele religioase (am înțeles că ei publicaseră și câteva caricaturi cu Mahomed), trebuie să ai mare grijă! Eu nu văd în asta libertatea presei – adică, libertatea de a face bășcălie de orice. Mă întreb cum ne-am simți noi dacă o revistă musulmană ar publica niște caricaturi despre Iisus. Blasfemie, nu-i așa ? Dar, ei nu ar face niciodată asta, pentru că, paradoxal, au mai mult respect pentru religii decât noi.
    Desigur că nu sunt de acord cu atentatul, și cu violența în general, și toate acele manifestări de după mi s-au părut chiar emoționante – să vezi o întreagă lume cum se solidarizează împotriva violenței ! Acesta e un foarte bun mesaj pe care l-ar transmite umanitatea unor eventuale civilizații extraterestre: că noi nu suntem chiar așa de primitivi și războinici, că ne cunoaștem valorile fundamentale – chiar dacă mai există și uscături printre noi.
    Dar, revin de unde am plecat: toți acei oameni din toată lumea care s-au ridicat împotriva violenței, nu au văzut greșita interpretare a ideii de libertate a presei făcută de acel hebdomadar, și ei-înșiși nu au văzut nimic greșit în munca lor, ci se văd niște eroi.
    După mine, libertate nu înseamnă să îți poți bate joc de sentimentele cele mai sfinte ale cuiva fără să suferi nici o consecință. Dacă ei ar fi fost atât de buni-creștini, măcar și-ar fi cerut scuze în revistă pentru acel atac psihologic. Desigur, cred că nivelul lor spiritual nu ajungea până acolo ! Iar când nesimțirea, orgoliul și inconștiența, pe de o parte, se întâlnesc cu ignoranța, îngustimea de spirit și fanatismul, pe de alta, s-a văzut ce poate ieși !
    Ca să ne gândim la o posibilă interpretare spirituală, am putea spune că. întrucât legile omenești nu prevedeau nici o pedeapsă pentru jignirea sentimentelor religioase ale unei întregi comunități, Dumnezeu a lăsat să se întâmple în alt fel. Desigur, disproporționat, violent, după aprecierea noastră, dar cine știe care a fost motivația Lui ? Poate că numai așa puteau fi treziți cei ”căldicei” și batjocoritori, pentru care nici o educație spirituală nu ar fi avut efect. Acum, nu că ar fi înțeles ei ceva după… Poate măcar urmașii lor !
    Na, că iar m-am lungit ! Și cred că părerile mele nu prea concordă cu ale majorității !
    Te pup !

  6. qwykx zice:

    Mai mult ai trait ?! Da, traim mai mult decat scriem, ziua are 24 de ore. Uneori. -:)

    Hai sa vezi ceva frumos, in postarea urmatoare, apropos de chestiunea cu Ochiul, cand scriu chestiuni dintr-astea in care cred dar sunt experimentale, primesc mereu confirmari live sau invers, e bine fiindca nu ma lasa sa gresesc.

    ma bucur ca te revad aici, sa nu mai pleci!

  7. Pingback: A propos de Ochi si de perceptia lui, un experiment reusit, voi ce credeti, e albastru cu negru sau alb cu auriu? | Muzica care sapa

  8. qwykx zice:

    despre CH, o sa-ti raspund cu continuarea art., ( sper)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s