Trei eseuri despre adulti si copii mari iar cel mai important, al patrulea – un Dar

DESPRE BUCURIE

Cat poti hrani o bucurie in mod artificial sau cu resturi de la masa marilor bucurii ale inimii? Poti sa-i faci orice, transfuzii, perfuzii, bai de plante, cataplasme, frectii, poti dar degeaba… Bucuria este punctul de rezistenta al sufletului. Cateva clipe de bucurie desprinsa dintr-un adevar pe care pivoteaza sufletul cand isi ia avant (orice avant l-ar motiva) si viata poate curge pe urma mult si bine fara niciun fel de bucurie (sa zicem doar asa). Fiindca pivotul e o figura care iti schimba directia, pozitia cu totul. El pare fara efort dar implica un efort neobisnuit fiindca decide peste conventii, e actionat de-o hotarare brusca, fara dubitatii si fara contraargumente, si nu e actionat doar de-un plictis . Doar in zona asta se pot cantona bucuriile trainice ale sufletului, in zona lipsei de confort obisnuit si a sigurantei tiranice si chiar daca se deslusesc mai greu, ele ignora timpul , nu pun niciun ramasag si nu socotesc castigul. Alfel ar face parte din cealalta categorie. 🙂

Bucuriile pot fi primite sau pot fi provocate, aici intra atat bucuriile artificale cat si cele pornite din baierele inimii.

Din categoria bucuriilor artificiale, sunt cele aflate sub linistea cotidianului previzibil, al evenimentelor cu care ti-l innobilezi sau te scot din rutina, al apartenentei tale la un ludic colectiv de grup, in spatiul ales al obolului concubinajelor sociale (la scoala, la serviciu (cand o faci doar fiindca trebuie)) sau adesea, daca nu e sustinut de parghii reale in mediul asocierilor vitale (in casnicie). Am fi tentati sa enumeram aici si bucuria sexului ca atare, bucuria deliciului culinar, bucuria infrumusetarii, a innoirilor, in genere a bucuriilor primare, dar n-am putea sa le socotim permanent aici, fiindca sunt cameleonice, si nu stii cand rup bariera si se transforma in bucurii reale. In rest tot ce-am enumerat poate camufla nevoia sufletului pentru o bucurie trainica dar n-are capacitatea unui substitut. De-aceea usile sufletului ar trebui sa ramana intredeschise fiindca din orice ar putea izbucni o „viola (a)odorata”! 🙂

Revenind la pivot, as enumera bucuriile sistemice.
Din categoria bucuriilor din dragoste o sa enumar numai cateva care „sar in ochi” :

Unanim acceptata desi neinteleasa este starea de indragostit, „caderea-n dragoste”. Spre deosebire de alte caderi, aici cand ai cazut, totul devine bucurie. Primesti o floare te bucuri, n -o primesti tot te bucuri, iei un examen te bucuri, il pici, desi printre lacrimi, te bucuri, primesti o avansare, te bucuri, te dau afara, te bucuri, moare tataie ti se pare ca-ti zambeste, da trenul peste tine, dai mana cu el. Tot ce atingi si tot ce te atinge te face fericit. Element clar de recunoastere fiindca mai exista si sosii ale bucuriei din dragoste, cand mai mult plangi decat esti fericit, dar tot dragoste se cheama si tot la bucuriile de sistem intra.

Un alt exemplu ar putea fi si o pasiune, o indeletnicire de suflet, sau o chemare. Cand esti binecuvantat sa-ti sfaraie sufletul in felul asta considera-te un om implinit. Restul devine anagnost: abtibilduri, anexe, tipese, regrese, comprese. Ea fiind anaeroba. Se intelege insa ca nimic nu traieste in izolare. Numai ca legatura cu exteriorul este accidental pe orizontala, aceasta bucurie hranindu-se neincetat pe verticala. Dar verticala are si ea clipele ei de gratie, in restul timpului are nevoie de-un translator caruia trebuie sa i-o trimita pe linia de orizont undeva cat mai aproape de orizontul personal, spre a fi cat mai putin interpretata pana la destinatie. Bineinteles ca si oferta e in functie de cerere. Si pasiunea are si ea gradele ei de comparatie. Totusi este cea mai autonoma dintre bucurii si in extremis poate ajunge si cea mai virotica. Vezi Volta, vezi Guthnie (inventatorul principiului diodei), vezi Gutenberg sau Babes, etc. Ce bucurie poate fi mai ampla decat implinirea harului personal? din nefericire prea putini s-au bucurat de intreaga ei dimensiune in timpul vietii, in schimb valoarea ei a daruit bucuria permanent mai departe.

Daca insa da norocul peste tine si se contopeste dragostea cu pasiunea , cu flacara care arde in tine independent de orice, poti sa spui ca ti-a pus dumnezeu mana-n cap. Sa scoti din tine de doua ori prin iubire tot ce ai mai bun intr-un mediu creat anume pentru asta, si invers, (de regula se cam ajunge la competitie, fiindca pe una trebuie s-o iubesti mai mult, dar sa sarim peste regula de dragul exceptiei, caci eu vorbesc de dragostea-dragoste, in care nu exista competitie ci colaborare, in care nu conteaza cine, ci ce). Sa-ti legi sufletul de unul care are aceleasi cautari cu al tau, care-ti vorbeste in aceeasi limba, sa ai acelasi orizont de asteptari, cu aceleasi tresariri si zbateri, sa admiri acelasi univers sau sa plangi pentru aceleasi dureri, sa te bucuri in acelasi timp de fericire, mai mult de-atat ce poate cere omul? Mai mult de-atat n-ar avea dreptul sa ceara. O bucurie ca asta miroase a fericire capitala. Si merita orice sacrificiu. Dupa ce ai dobandit-o insa cat de prost poti sa fii s-o pierzi? Nimic nu vine gratis, pentru o astfel de fericire n-ar trebui sa te mai impiedice nimic ci doar sa lupti din rasputeri fiindca ce scriu eu aici poate fi (dupa o mica investigatie) si unul la 1 miliard. La 7 miliarde, cred ca e o cifra destul de realista. Hai, si 1 la 100 de milioane sa fie si tot e putin. Oare pentru cine oi fi scris asta?? In fine, poate s-o gasi. 🙂

Bucuria iubirii armoniei intelese. E ca o poarta spre casa pe care iti doresti cel mai putin sa intri oricum ai fi si orice ai face, dar odata intrat, iti afli odihna. E mult prea mult si mult prea putin in acelasi timp. E un dor permanent si-o grija in lipsa iar dupa regasire, pace. Pentru ea cuvantul se gateste cu podoabe de pret dar n-apuca sa le poarte vazandu-se deja oglindit in ochii celuilalt cuvant. Si-atunci se simte implint ca niciun altul si tace. Iar cand rasare nepregatit il regasesti aproape mereu inaintea unui semn de exclamare pe un portativ. Bucuria asta e mereu flamanda si cand se hraneste tot i se pare ca inca nu s-a saturat. E ca o incredere deplina intr-o nesiguranta deplina. E pe rand aprinsa ca focul, racoroasa ca apa, hranitoare ca pamantul, puternica ca cel mai dur aliaj si se inalta pana si-n cel mai rarefiat eter. Prin ea poti in acelasi timp sa zambesti, sa razi, sa plangi si sa taci. In gradina ei cresc cele mai inalte flori si cele mai zemoase fructe la care niciun sarman nu se uita prin gard ci e poftit sa se-nfrupte. E perna lui dumnezeu pe pamant cand isi cauta adapost, daca nu e asa, atunci de ce orice nevoi dispar cand le pui sub ea? E orbire fata de lume si in acelasi timp clarvedere prin ea. Putin din pacea si armonia lumii i se datoreaza si ei.

Bucuria iubirii matur asezate, cand ambii stiu ce au ales si de ce si sunt de acord sa mearga impreuna pe calea vietii si sa-si asume riscurile.

Bucuria obisnuita a iubirii care vine si pleaca

Bucuria temporara a iubirii de la care nu ai mari asteptari dar nici mari suparari. Poate fi una dintre cele mai pure, salbatice si longevive bucurii.

Bucuria patimei, asta e o „nebunie”, nici n-o descriu ! 🙂

Bucuria aducerii pe lume. Bucuria de a avea un copil. Despre asta s-ar putea scrie un tratat. Ea se poate transforma in cea mai acoperitoare fericire, fiidca poate suplini orice altceva. Ea se materializeaza in paci adanci, si-n impliniri care desavarsesc in general menirea unui om pe pamant . Rugamintea unui copil poate schimba cea mai incapatanata inima iar rugaciunea copiilor destinul natiilor.

Alte bucurii trainice:

Bucuria copilariei

Bucuria extazului care oho, te poate purta peste tot 🙂

Bucuria sanatatii

Bucuria unui camin armonios, o adevarata binecuvantare data celor merituosi, de catre Dumnezeu!

Bucuria respectului fata de sine (nu e totuna cu bucuria respectului fata de ego)

Bucuria respectului fata de valorile umane

Bucuria lecturii. Poate deveni una dintre cele mai complexe experiente. Poate sa-ti ajute sufletul si mintea nu numai sa evadeze ci sa-ti multiplice lumile si apoi sa le transceada, bucuria prin care intelegi adeseori cum te poti autodepasi. Iti poate oferi clipe de gratie divina, de inspiratie, si se poate transforma intr-una dintre cele mai acute bucurii . Te poti apuca sarac de lectura si sa te trezesti cand o inchei mai bogat, te poate ridica din boala, chiar daca uneori te poate si pravali in ea, dar acest lucru, de cele mai multe ori, doar la figurat. Una dintre cele mai independente si sigure bucurii, poti miza totul pe ea, o eventuala dezamagire nu te poate afecta si se transforma imediat intr-un nou impuls de a lectura. Dupa un asemenea tip de bucurie uneori poti striga de fericire sau poti deveni cu totul altul. Cea mai sublima mangaiere la vreme de singuratate. Si este si cel mai usor de procurat bucurie adanca. In categoria acestor trairi s-ar putea incadra si bucuria vizionarii unei piese de teatru, a unui film, a auditiei unui concert, a altui tip de spectacol, bucuria vizionarii competitiei unui sport favorit .

Bucuria vizionarii unui muzeu, sau expozitii e un tip de bucurie aparte. Ea iti poate vadi multe rezonante sufletesti pana atunci necunoscute ca si o carte insa e insotita de atingerea sufletului prin ochi, ceea ce e cu totul altceva, adeseori te reinvie din aducerile aminte.

Bucuria incununarii muncii cu o rasplata (premii, diplome, prime, aplauze, insigne, pupici si ciocolata cu glorie :-))

Bucuria unei oboseli prolifice, (a unei noi invataturi)

Bucuria unei descoperiri – aici intra si bucuria intersectiei cu adevarurile imuabile – si nu poate fi obtinuta decat printr-o sincera si atenta observatie

Bucuria primirii unui semn asteptat

Bucuria gasirii unei cai

Bucuria gasirii Caii!

Bucuria jocului

Bucuria contemplarii naturii

Bucuria marilor calatorii

Bucuria calatoriilor

Bucuria marilor reintalniri

Bcuria oglindirii in ochii unui prieten la nevoie, la fericire sau la un suc (nu altceva! :-))

Bucuria oglindirii in ochii prietenului necuvantator si a mangaierii lui

Bucuria unei noi cunostinte cu care empatizezi

Bucuria salutului cu un bun vecin

Bucuria ajutorului oferit si primit

Bucuria pentru bucuria altora

Bucuria innoirilor

Bucuriile ingrate
Mai exista si bucuriile ingrate, cele in care te vezi scapat tu sau cei la care tii, de nenorociri sau de boli, de necazuri, de stresuri continui, de diverse dependente, etc., ei bine, ele sunt de departe unele dintre bucuriile care se transforma in fericiri intense si chiar daca le uiti te tin pana la moarte.

Din categoria bucuriilor salt

Bucuria renuntarii la razbunare

Bucuria ascultarii / supunerii fata de o minte luminata

Bucuria renuntarii in favoarea altora – a ceea ce posezi material in plus si te poti lipsi cand iti este cerut de o persoana in nevoie, sau care n-a putut sa ceara si stii despre ea; – a ceea ce nu posezi in plus dar te poti lipsi cand ti-a fost cerut in absoluta nevoie; – a ceea ce posezi sufleteste, atunci cand nevoia persoanei dragi e mai mare ca a ta sau atunci cand ceea ce ai nu-ti apartine doar tie

Bucuria intelegerii cauzei unui necaz – cand ajungi sa intelegi ca el e menit sa te duca intr-un nivel mai adanc al bucuriei pierdute pe care tocmai o plangi. Este bucuria care devine una dintre cele mai importante fericiri pentru ca poate alunga acel tip de necaz pentru totdeauna caci nu mai are de ce sa se intoarca in viata ta . (doar necazurile ne sunt date numai ca sa inavtam despre lucrurile pe care le gresim mereu in acealsi punct)

De ce le-am enumerat? Pentru ca marii si micii „nefericiti” ai lumii sa le recunoasca si sa se poata bucura! 🙂

*

DESPRE  „COMPROMISUL”  IN DRAGOSTE

Am plecat in abordarea acestei teme de la un articol al Luciei, un articol cu focosul aprins, asa cum ne-a obisnuit, si apoi am extins-o intr-un sir de observatii personale din care mai ales cei „mici” (dar nu chiar adulti :-)), cand isi vor dori, (la nevoie) pot arunca o „coada de ochi” pentru a se-ntelege pe ei si de multe ori pe adulti.

Da, e nedrept ca unul numai sa dea si celalalt numai sa primeasca. Dar nu poti da decat ce vrei tu sa dai, sau ce ai tu de dat , iar celalalt poate vrea ceva ce tu nu vrei sa dai sau nu ai de dat. Cine e de judecat aici?

Avem fixuri, avem pretentii, avem asteptari si termeni de comparatie. Cu cat avem mai multe cu atat vom fi mai nefericiti in dragoste. Unii le numesc limite, altii le numesc deschideri. Aici cine e de invinuit?

In dragoste e mai bine sa primesti mai intai ce ti se ofera si apoi sa ceri ce ai mai vrea sa primesti fiindca niciodata nu stii ce ai de primit. Iar cand o faci fa-o cu blandete, poate celalalt isi doreste sa-ti dea dar nu cunoaste, poate se straduieste si-nvata, sau poate ca vine si el cu deschiderile lui si vrea ceva in plus fata de ce i-ai daruit. Poate si tu iti doresti sa-i dai dar nu cunosti, poate te straduiesti si-nveti, sau poate nici unul dintre voi nu puteti, si-atunci poate mai lasati. Iar daca nu se poate nici intr-o parte nici dintr-alta , si niciunul nu se impaca cu asta, e de trecut mai departe . Dar acum ma intreb, daca doar cererile in plus erau de baza, la ce v-ati mai incurcat?

Nefericirea in dragoste apare si cand dai mai mult decat ti se cere si primesti mai putin decat ai vrut. Atunci vointa cat si neputinta devin maestrii ai iubirii. Iar ei trebuie respectati deopotriva, de amandoi. Dai din ce poti ceea ce ti se cere. Iei ce ai vrut din ceea ce s-a putut.

Cand un om isi doreste ceva neaparat , gaseste mijloace sa realizeze ceea ce si-a dorit, daca ceva neprevazut sau exterior lui temporar nu l-au oprit, iar daca nu, inseamna ca motivele care l-au oprit tin de ceva ce si-a dorit mai mult.

Cel ce iubeste face tot ce stie si crede el ca ar fi necesar ca sa fie iubit . Uneori insa nu reuseste. Multi pleaca mai departe purtandu-si nefericirea si complexele fara sa–si doreasca sincer sa afle motivul pentru care n-au fost la randul lor iubiti, ca sa incerce pe cat posibil sa-l corijeze. Ei doar ii invinuiesc pe ceilalti ca nu i-au pretuit. Urmatoarea dragoste de cele mai multe ori o privesc prin vechile lor experiente reducandu-si sansele si mai mult, de a fi iubiti.

Eu cred ca oamenii vin pe pamant ca sa invete echilibrul, dar nu orice fel de echilibru, ci acela al propriei lor istorii. Toata discutia asta insa cade daca ne imaginam lumea ca neapartinand unui univers inteligent si perpetuu. Cine considera ca tot ce reprezinta este doar ce a acumulat acum, aici si ca suma responsabilitatilor sale este strict legata de ceea ce cunoaste, si toate intra odata cu el in pamant, neramanandu-i in urma decat rezultatul maretelor fapte sau doar invatatura transmisa copiilor, sa se opreasca aici ca nu mai are ce citi. Da, si asta e ceva dar judecandu-se asa va fi chiar unul dintre cei care se va nedreptati si care va nedreptati, in fapt, cel de care se plange.

Ceea ce am spus mai sus poate fi judecat in fel si chip, eu pe cat posibil incerc sa-mi explic in limbajul meu baza altora de date, cu date proprii, evident, din sistemul meu de operare. Si toate cele spuse nu sunt decat experiente personale sau insusiri ale experientei altora trecute prin filtrul propriu si nimic altceva. Cand nu cunosc o realitate prefer sa tac pentru ca orice judecata antepronuntata, mai devreme sau mai tarziu ma va pune in fata propriului meu verdict si fiindca nu am inteles de ce, imi va fi dat sa-l traiesc.

Da, in iubire trecem prin narcsism. Suntem mereu interesati sa ne regasim in celalalt. Cand il observam la acesta spunem ca e egoism dar lucrurile stau altfel. Prin iubire ajungem sa ne cunoastem sinele, farama noastra de dumnezeu, dar nu intotdeauna devenim constienti de asta.

Cand iubesti comunicarea este esentiala. Cand comunici doar ce crezi, vezi sau vrei tu si nu pui intrebari la care sa astepti si un raspuns, cu care ai putea sa nu te impaci si nu privesti in tine sincer ca un prunc sa vezi de ce n-o faci, atunci iti tai treptat orice punte de comunicare, fiindca mai devreme sau mai tarziu te vei lovi mereu de acest raspuns si in acelasi mod, de urmatorul, pe care nu ti l-ai dat.

Dezinteresul de propria iubire exista. El nu apare decat atunci cand o gasesti mai importanta pe a celuilalt, decat pe a ta.

Daca cineva ajunge sa se indragosteasca pentru ca…. sau pentru ca a primit ce i-a lipsit, si a gasit criterii pentru care mintea are mereu un raspuns, in timp, dupa ce ii va fi umplut ce i-a lipsit, mintea nu va mai avea raspuns, si va cauta sa-l afle in motivele pe care nu le-a avut de la inceput, iar pe acestea cine i le va umple?

Cand iubesti adeseori te simti vinovat daca nu poti oferi ceea ce asteapta celalalt, insa neputinta nu-i un pacat. Putinta e un dar, daca nu l-ai primit de unde sa-l dai? Putinta si dorinta nesavarsite insa pot fi, ca sa nu ramana in van darurile pe care le-ai avut si nu le-ai folosit.

Omul se vindeca daruind si se imbolnaveste asteptand sa primeasca. Daca in el nu va gasi o sursa de permanenta daruire cum ar fi ceva mai presus decat el, zadarnic o va astepta din afara ca n-o va gasi. Fiindca nu poate astepta din afara ceea ce crede ca numai el poate darui.

Cand doi oameni se iubesc cu adevarat, ajung inevitabil sa-l cunoasca pe dumnezeu. Daca nici prin iubire nu l-au cunoscut, s-o numeasca altfel, caci numele acela il poarta.

*

DESPRE FRICA

Nu asa m-a gandit articolul asta care-ncepuse sa fie scris si a urmat o vreme. Continutul lui era acolo, statea cu chibritul intre degete asteptand sa fie aprins. Numai obisnuinta, obisnuinta….. ma tara de mana prin hangarele ei arhicunoscute, prin culoarele sterilizate de neprevazut, ca niste osuare roase de trecerea pasilor docilizati descriindu-le siguranta cu bastonul ei alb. Obisnuinta minti de a para. Nu eram oarba mereu, doar in perioada de ecloziune. La noi mai tot timpul anului este perioada de depunere a reptilelor, cele care tarandu-se isi asigura mai mult stabilitatea in pamant. Dar frica ma provoca sa gandesc. N-am sesizat pana acum ca in relatie cu cineva sau ceva necunoscut/cu „intunericul”, gandul aseaza mai inainte in calea lui insesizabil, constient si subconstient frica. O masura uzuala de protectie, alb-negru. Faci o cunostinta noua, te bucuri prima data? Asta crezi. Mintea insa are procesele ei alveolare de scormonire si de sediment, unde-si depune la randul ei ouale bicromatic. Securizezi. E o experienta uluitoare sa ai prilejul sa te cunosti prin frica. S-o contempli, s-o palpezi, s-o aduci in tine, sa-i afli locul, celula geamana din tine de care s-a lipit si fie s-o asimilezi tiptil ca pe o alta reptila la reptila din dotare, fie s-o exorcizezi scuturandu-te de ea, sau fie, s-o recunosti reagregand-o in prima ei stare, tu, copilul neinceput din ea.

Va mai amintiti experimentele mele despre forma si fond… stiu sunt obraznica sa cer asa ceva, dar va asigur ca nu-i usor sa traiesti mai apoi ceea ce scrii. Ma deziceam acolo de fond in favoarea formei si ca ochiul bate de departe fondul de la prima strigare. Fiindca-n el se reflecta ascoierile de imagini pe loc si abia apoi gandeste prin comparatie. Sunt o adevarata ce sa mai ! :-))

Va mai amintiti articolul cu pescarusii Eliade, Tutea, Cioran,Vulcanescu?

De legea antilegionarism (in Cotidianul exista un articol bun care o explica pe articole), pe care n-o credeam in veci promulgata in forma prezenta, cea care condamna printre altele ideile si convingerile, care sunt nu-i asa, constitutionale, si nu va ganditi la cine stie ce idei, ci acelea precum valorile civilizatiei si civismului uman, cultura lui care ar putea intra pentru cei pentru care nu s-a intamplat, oricand in patrimoniului mondial cultural, acelea ale credintei omului in supremul fiintei, ale dragostei omului fata de om, ale apartenentei lui la o patrie, la o casa, la o nastere, la o limba, ale dreptului de a-i apara drepturile, independenta, credinta, avutiile, economia, societatea si dreptul de a-si alege singura in mod real si „nemijlocit” politica, la dreptul de a renunta la viata sau la sanatate pentru ea, patrie…. o „patrie ingrata!” care s-a dezis de ei, sau i-a ignorat, sau i-a instrainat, sau i-a izolat, sau i-a torturat psihic sau fizic… sau si-a dorit sa-i stearga din memoria colectiva, si cu toate acestea ei nu s-au dezis de ea… valori bune de insusit, de urmat, de aparat…. Eu cand ma uit la ei doar asta vad si nimic altceva. O lege promulgata de acelasi Johannis care milita alaturi de stafful unei Europe intregi pentru „Me, Charlie”, oare pentru ce milita?

Si cu toate acestea si eu i-am sters, si odata cu ei, credinta si dragostea mea….
Conditia de reptila, de animal a ochiului meu n-o permitea fiindca reptila mama fusese vatamata
asa:

De ce ochiul meu facuse asocierea asta si nu alta?
Buna intrebare. Va las cu ea.

I-a trecut frica? Experimentul e una, practica …ne omoara -:)). De inteles am inteles ce trebuia, fiindca am fost dusa „la cerere” de Mana, cum altfel decat ca o oarba, ca sa inteleg…ce stiam intr-un fel sau altul, deja.

***

Acestea au fost trei teme pe care am vrut sa vi le infatisez azi. Dar nu cred ca ati inteles neaparat de ce. Nu am spus ce le uneste si da substanta de fond acestui articol de data asta, ignorand cu totul forma. Numai ca lucrul acesta n-o sa-l fac eu * ci Darul meu pentru voi, eu o sa spun doar ca singura conditie pentru a afla raspusul oricarei probleme oricat de ingrata ar fi, si mai ales atunci, este sinceritatea de prunc a cautarii. Numai aici este locul unde putem intalni Mana nevazuta si permanent intinsa care ne arata Calea. Fiindca aici suntem Dincolo de noi. Si odata ajunsi aici, nu trebuie sa ne mire faptul ca de cele mai multe ori primim confirmarea ca mergem in linie dreapta fiindca acolo, numai dincolo de egoul nostru obsedat, am devenit Mana. Numiti-o cum vreti, orice nume i-ati da ea deja l-a purtat.

flori de nu ma uita

  si  DARUL            

*1 – Acest film s-ar putea sa va plictiseasca acum, poate azi e prea mult, sau daca il veti urmari s-ar putea sa nu-l puteti parcurge pe tot indiferent de motiv, fie ca nu e genul vostru de abordare fie ca nu aveti timp, fie ca vi se pare greoi sau plicticos, daca se intampla asta renuntati si ramaneti –va credinciosi momentului vostru, e mai bine decat sa-l parcurgeti fara intelegere. Va veni si timpul lui.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Trei eseuri despre adulti si copii mari iar cel mai important, al patrulea – un Dar

  1. calinakimu zice:

    Aşa este…bucuria…BUCURIE, ca fel de a fi, ca stare, ca mod de viaţă, este superioară oricărei fericiri trecătoare. Bucuria s-ar asocia mai curând cu extazul, este chiar o formă a acestuia. Cunoscând aceasta stare vei cunoşte pe adevaratul D-zeu, adică EXISTENŢA, este stare acesteia, este felul de a se manifesta al acesteia, sungurul fel de manifestare.
    Compromisul, frica si darul…sunt doar eseuri… sunt ceea ce autorul voieşte să fie.

  2. Am recunoscut multe din bucuriile pe care le încerc în prezent, dar și unele dintre cele pe care le-am cam uitat. Le mai aștept cu bucurie. 🙂

    • qwykx zice:

      iaca Petru, in sfarsit, ma bucur ca bucuria ta te-a facut sa indraznesti sa comentezi prima data aici, fiindca de multe ori like-urile mi le inchipui asa ca pe o „datorie de trecere”
      te mai astept sa spui tot ce-ti trece tie prin cap, chiar as fi bucuroasa sa te vad odata fara nicio pavaza, gol de toate convenientele, si ideosebi pe tine, un pacifist prin excelenta.

  3. Interesant articolul tău cu puncte de vedere, idei expuse într-un fel personal la realitatea care ne înconjoară care m-a făcut să-l citesc cu atenție sporită. Citind despre daruri mi-am adus aminte de un text al lui Henri Michaux (text care m-am gândit să-l împărtășesc) unde un tânăr care dorea să se călugărească i-a spus starețului mănăstirii cam așa „Nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici încredere în mine” iar starețul care nu a respins cererea sa i-a raspuns paradoxal și ziditor: „En la donnant (la lumière), tu l`auras. En la cherchant pour un autre. Le frère a coté, il faut que tu l`aides avec ce que tu n`as pas” (în traducerea pr. Nicolae Steinhardt care a amintit de această întâmplare în cartea ”Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință” : „Dăruind altuia ceea ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, speranţă – le vei dobândi şi pentru tine. Trebuie să-l ajuţi şi cu ceea ce nu ai.”) și despre care scrie în continuare că: „Dând ceea ce nu ai, dobîndeşti, tu, ceea ce ai dat din golul fiinţei tale. Darul suprafiresc făcut altuia se reflectă asupră-ţi şi te plineşte pe tine, te înavuţeşte, te preface, te încreştinează.”
    Toate cele bune !

  4. qwykx zice:

    Multumesc Georgeta pentru atentia pe care ai dat-o continutului textului, si nu ti-ai precupetit timpul pe care poate l-ai fi dat altor lucruri mai importante momentului acesta.

    Multumesc si pentru pilda al carei sens nu este strain niciunui om venit pe pamant. Toti avem clipele noastre de indoiala si de neincredere, cred insa ca ne putem vindeca oricand atunci cand i-am cazut in plasa, daca, ne trezim la timp si “nu adormim la loc” cum ne ilustreaza una dintre povestirile aceluiasi autor. Fiindca “Noi nu ne dam seama cat traim in inchipuire”, ne zice si Noica. “Ce inseamna, “mi-a venit un gand”? De unde? […] Fiecare gand este un duh, si noi avem gand, si noi suntem un duh dar gandurile astea sunt mai asa, socoteli de-ale noastre. Cand iti vine o idée ea poate fi de la dumnezeu. Daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, zgaltaire intr-un fel sau altul din asezarea ta, sau o panica sau o groaza fara iesire, sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui dumnezeu, un duh ucigas. […] Si daca vreti discernerea gandurilor, nu ce-mi propune gandul ci ce efect are asupra sufletului meu.[…] nu analiza materiei gandului ci a originii lui.” si in completarea celor spuse de tine, mai zic ca daca avem de dat un dar real cuiva, care ne implineste sufletul, acela nu e de la noi, fiindca ce avem si nu ne-a fost daruit se vede dupa ce plecam.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s