” Evolutie sau iubire? „

Am citit un articol cu ceva vreme in urma aici,  dar  abia azi am reusit sa continui un raspuns aici, in sinea mea, pe care nu vi-l recomand decat daca excelati in rabdare si daca sunteti greu de plictisit.

Suna impunator perspectiva evolutiei-inainte-de-toate si a ordinii lucrurilor in natura, a dl. Pera, ca un ocean pentru un peste de râu. Fara piatra i se vor imprastia icrele.
Pe sfert il inteleg, ba 4 sferturi dar nu vreau sa-l las asa inteles si sa scape, contrar principiului unde-i intelegere domnesc toti, pentru ca asta inseamna un singur lucru pe care daca nu l-ai inteles il vei sustrage si intelegerii celor pe care vrei sa-i determini. Asta-i cu Intelegerea, asa ca sunt categorica rau: desi privelistea e exacta, natura ei e falsa bine. Cine spune? Sa judecam impreuna.

Poate ca a vrut sa puna accentul pe evolutie prin efecte speciale atunci ar avea o scuza, ii plac artificiile, daca a scris-o pe bune, am o concluzie de final.

Cine, doamne iarta-ma, inca n-a murit sau a murit si inca nu s-a-ntors si isi doreste evolutie de dragul evolutiei?

Si hai asa – orice proiect pe care-l ai chiar acum in cap, in chiar clipa asta, pentru viitor (prevedere sau megalomanie?), sau schitele marunte ale prezentului scoala/serviciu, casa, familie („prostiile” necesare) sau lucrurile necugetate/indelung: sa citesti, sa scrii, sa pictezi, sa canti, sa urlii la luna sau sa zbori cu parapanta, si chiar intimul prozaic, sa-ti speli cada, il faci stiind ca daca nu pe intreg parcursul, macar la capatul lui straluceste ceva.
Cand o vei face mai bine, cand te vei stradui si vei insista mai mult, cand vei tinde sa ridici voalurile, sa sporesti straturile, sa spargi cifrurile ca sa te duca cat mai departe, intr-o alta stare materiala, sau de spirit, pe tine si cat mai mult in jur, cand vei avea mai multa rabdare, cand nu te vei plictisi sau cand nu vei urî toate bastoanele luate pe carca din cauza asta, cand o vei face fara sa simti la a mia reluare ca n-a devenit o corvoada, o cazna, o povara? sau cada,  cand o vei freca mai tare, cand  spuma o va aduce la stralucire cu mai mult folos?

Nimeni nu cred ca-si doreste evolutie  de dragul evolutiei, ci de dragul iubirii.
Vrem sa atingem o scara ierarhica/valorica (sa evoluam), pentru ca iubim ce vedem sau credem ca vedem in varful ei, fie ca este putere, glorie, bani, dragoste sau orice altceva, sau ceea ce am putea obtine prin ele avandu-le.
Evolutia si iubirea indiferent de obiectul ei (fiecare ce pretuieste sau dupa ce tanjeste) merg mana in mana. Ca este iubirea de avut, de cariera, de familie, de profesie, de intelepciune, de orice frumos sau de urat (ca exista si iubirea asta), sau  iubirea cuiva bipedul reflexiv va face totul sa evolueze in directia aleasa.

Desi toti vorbesc cand pomenesc cuvantul asta despre un singur fel de iubire, nu e tocmai asa. Iubirea are zeci de fete, de dumnezei umani. Si desi pluripotent in sentimente, omul doar pentru una dintre ele va face tot ce va putea.
De aceea sa nu ne miram daca adeseori o iubire se transforma intr-un instrument pentru o alta iubire sau nu este decat un instrument pentru o alta iubire. Evoluam.
Orice drum al „dorintei incapatanate” este semanat cu cel putin tot atata truda si suferinta cata bucurie astepti sa obtii, uneori chiar mai multa pentru cat ofera bucuria atinsa desi exista si bucurii obtinute mai usor. (aici nu spun nimic, de fapt.) Dar exista si bucurii pentru care orice truda sau suferinta devin bucurie la fiecare capat al lor. (abia aici spun ceva.)

Una ca cele enumerate sau, ce stiu eu, va fi mereu mai in fata, sau va ajunge in fata. Cea care in fapt il face pe om sa ”arda” iar cealalta sau celelalte, vor sta in urma ei servind-o. Si chiar daca suna ciudat, ea este aceea care conteaza pentru el, pentru ca e singura care ii poate consuma combustibilul lui specific, cel care-i va asigura arderea la limita. Limita lui. Fie ca isi iubeste nevasta si-un ceasornicar patimas va fugi in toiul noptii din bratele ei, daca deodata si-a dat seama ce hiba are ceasul lui medieval de se opreste mereu cand sta sa iasa tocmai personajul regal, sau cel care poarta lira, sau cel care mimeaza, sau bate gongul si imortalizeaza clipa, nici macar nu are importanta care. Fiindca acolo unde-i sta gandul, ii va fi si inima, ca sa parafrazez un verset biblic (”acolo unde este comoara ta va fi si inima ta”) sau un altul pe care-l las asa cum e, ca-i bun „nu poti servi la doi stapani (in acelasi timp), caci (mai devreme sau mai tarziu), pe unul il vei urî si pe altul il vei iubi sau de unul te vei tine si pe celalalt il vei dispretui” si as mai putea continua.

Dar pentru ca e vorba despre un tandem, iubire-evolutie sau despre evolutie prin iubire, vorbim despre o limita temporara, a momentului prezent. Astfel ca iubirea evolueaza si ea, devenind combustibil pentru arderile ulterioare. Cum si cand evolueaza cel venit pentru asta (exista si oameni care n-au venit pentru acest lucru), omul nu stie, decat dupa momentul alegerii (conditie a evolutiei). Uneori e lent sau tasneste ca o flacara, in sus, alteori stagneaza aproape o viata ca sa-si inteleaga directia in chiar ultima clipa. Cine stie?
Cu toate astea pentru o singura iubire-adevarul lui, a venit pregatit sa il caute, sa il accepte, sa il tolereze, sa îl cunoasca. Toate celelelalte iubiri, evolutii, limite vor converge mai devreme sau mai tarziu tot inspre el, tot inspre ea.

Si daca dorinta este un vehicul catre evolutie, se spune ca pe drumul evolutiei pur spirituale iti poti pierde dorintele si in acelasi timp si suferinta. Cred ca despre acest soi de evolutie doreste sa vorbeasca dl. Pera cand se foloseste de vehiculul care i-aduce inainte calatorul/cautatorul, dar lui, proprietarului de drept, ii interzice folosinta, cerandu-i doar fapta in sine.

Cum, doamne iarta-ma, poti avea drag de spirit fara insusi spiritul lui?
Dar sa ne imaginam utopic ca suntem deja in posesia unei constiinte expandate, stapani ai tuturor (siddhisurilor) puterilor cunoasterii obtinute prin evolutie, Puterea in sine. Am stapani totul si toate. Am dicta sunet cu sunet vointa noastra (?), (alegerea, da/nu-ul, oare functie de ce?)  dupa o ”schema tehnica” intregului univers, pardon, tuturor universurilor.
Atunci cum ne vom mai garanta lipsa plictisului, a stingerii si nu eternitatea Focului, odata ajunsi la capat? La ce ne-ar folosi daca n-am iubi ce credem ca am putea dobandi prin ea/ele, si nu ne-ar displace contrariul? Chiar, o intrebare binevenita aici. Ce  am dobandi prin ele, prin ele insele?
Dar fiindca vorbim de dl. Pera ca despre cei care ii ajuta pe altii sa evolueze, gandesc ca unirea cu Sursa/Tatal Constiintei/Nirvana/Extazul plenar/Brahma/Lotusul celor 1000 de petale/Etotumul, (ca asta inseamna in fapt evolutie spirituala), este iubirea lui secreta sau asa ar trebui sa fie pentru ca numai de acolo poti primi suficient  cat pentru a difuza celor din jur, altfel de ce i-ai indemna spre evolutie? Care ar fi scopul? Ca doar nu pentru glorie sau bani. Sau si asta inseamna iubire si pana la urma tot prin dragoste trecem?
Atunci sa nu ne miram ca si rezultatul folosirii cunoasterii „sportive”, tot evolutie se numeste.
De aceea nu putem separa. Sa nu ne amagim crezand ca nu iubim.

Eu cred ca ce iubim e intrebarea si nu ce trebuie sa facem ca sa evoluam.

Poate ca ar fi bine sa prioritizam iubirile noastre, ca sa nu ne stingem mai devreme decat suntem capabili si sa ratam performanta proprie si indirect, evolutia. Caci nu toate iubirile ne conduc la capatul a ceea ce putem deveni.Si cum fiecaruia dintre noi ii este dat macar un har, el este cel care ne conduce mai repede sau mai incet dar sigur spre evolutie. E ceva pe care-l purtam cu noi, in noi, ar trebui sa ni-l gasim, sa-i dam importanta maxima, sa-l speculam, fiindca neidentificat, adeseori inlocuit de ratiuni externe si ramas nefolosit, dispretuit sau minimalizat, se stinge sau pleaca de la noi. Ne este luat asa cum ne-a fost dat (se mai intampla si asta). El ne arata calea spre iubire, spre desavarsirea noastra temporara, din momentul acestei vieti.

Mai cred ca un maestru apare doar ca sa te faca sa-l vezi, sa-l scoti din tine si sa-l orientezi in directia potrivita, ca sa poata lumina in jur. Pentru asta ne e dat harul, nu doar ca sa ne tina material in viata. El stie ca pentru stralucire si nu pentru palpaiala, iti trebuie forta. Iar forta inseamna trecere peste orice obstacol. Iar ca s-o faci, forta se cheama dinamita. Fara iubirea-IUBIRE ioc dinamita! Asta e maestrul in care cred.
Căci  daca vorbim despre evolutia pur spirituala si de intalnirea maestrului cu discipolul, este pentru ca au fost copti de aceeasi iubire, acelasi lucru i-a unit, i-a “scormonit” deopotriva pe amandoi  sa o faca. Unul s-o ofere iar celalalt s-o primeasca. Taman invers dle. Pera. Evolutia spirituala nu este ceva inaccesibil sau destinata unor ”alesi” ci e accesibila tuturor oamenilor pe cat de accesibila este iubirea, cel mai mare maestru al evolutiei. Daca pana acum aveam caile meditatiei contemplative, reflexive, asociate sau nu cu o anumita practica fizica si de fizica subtila, bazata sau nu pe o dogmatica religioasa, astazi, prin grija mamei naturi, (cresterea frecventei de baza a pamantului si a modificarii implicite a dimensiunilor spatiotemporale prin care are loc accelerarea evenimentelor) suntem nevoiti cu totii sa constientizam, sa vedem shortcut-ul spre evolutia cea mai grabnica de pana acum. Si acesta este iubirea, cel mai mare si mai rapid maestru al evolutiei.

Deci : -)
Despre evolutia despre care vorbeste dl. Pera, aceea a celor 0,01% poate, intalnirea dintre maestru si discipol, despre cea mai constructiva prietenie de pe pamant, cred ca nu se poate stabili in afara celei mai profunde si gratuite iubiri. Ca oglinda pe care maestrul i-o pune in fata prietenului si egalului sau, uneori chiar continuatorului sau, sau poate doar unul dintre cei pe care ii va intalni dupa necesitatea evolutiei sale, este pentru a reflecta strict imaginea celui oglindit. Ca nu va face uz niciodata de instrumentele obisnuite si atat de la indemana oamenilor, obisnuiti sa judece diferentele dintre asemanarea lor. Exact asa cum o bucata (doar o bucata de text) am facut-o eu azi, judecandu-l cu oglinda domniei sale, fara afectivitate, pentru care il rog sa ma ierte, fiindca inima „nu si nu” dar ”munca” „da si da”. Si nici nu va aplica vreo tehnica, mai degraba specifica senseilor, maestri ai artelor martiale, decat acelora care cunosc nepretuirea liberului arbitru si arta valorificarii acestuia fara nicio interventie personala. Fiindca orice deformare (violenta) a propriului adevar (”asta e bine, asta e rau”) inainte de vreme, nu numai ca il va lipsi de noua lui intelegere, mai apropiata de cel universal, dar odata schimbata, nu-l va mai recunoaste nici pe-al lui atunci cand va fi sa vina ceea ce ii va slabi si increderea in fortele proprii. Mai mult de-atat, langa un maestru adevarat,  fiecare greutate resimtita si apropiere de limita este cea mai importanta apropiere dintre cei doi, pentru ca este reflectata in amandoi. Chiar daca nu deopotriva, in primul dintre ei, mereu mai devreme, in al doilea dintre ei, mereu mai putin.

Eu nu mai tin minte in ce carte am citit despre lucrurile astea, dar cred ca voi va veti putea aminti.

***

Am si o intrebare personala care iese cand si cand la lumina cand mi-e lumea mai draga sa ma macine. E fara legatura directa cu articolul, dar isi gaseste locul aici si pe care as fi nespus de fericita s-o rumegam impreuna/separat, asa cum o vedem noi, asa cum suntem acum, fara prejudecati si adogmatici, insa nu in afara ordinii divine. O sa las inaintea ei niste repere care mi-au venit acum in minte  si nu cauzele personale care m-au condus pe mine la ea. Axiome de prisos poate, pentru ca desi o pun, am sentimentul ca este tot ce pot face asupra ei.

Iubirea noastra evolueaza.

“Inceputul si sfarsitul” … “ Cel fara de inceput si fara de sfarsit”

Vechiul Testament. Noul Testament.

Asadar, ce credeti, Dumnezeu se plictiseste?

Nu, nu asta este intrebarea. 🙂

Intrebarea este: Dumnezeu evolueaza?

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la ” Evolutie sau iubire? „

  1. Evoluția vine de la sine, chiar fără să vrem. Iar Dumnezeu, fiind înăuntrul nostru, evoluează odată cu noi.

  2. Raze de lumina zice:

    Bine te-am gasit . Ma incumet sa ma bag si eu . Ce este iubirea ? Adevar ! Crezi ca adevarul poate sa evolueze ? Adica adevarul sa devina un adevar mai adevarat ? De ce crezi ca Issus a zis ;Eu sunt Calea Adevarul si Viata ? Nu cumva drumul pe care il cautam cu toti ( si se fac multi bani pe aceasta tema ) este la indemana oricui ? Cat de simplu – iesi din orice farama de minciuna (frici) si intra in adevar . Adevarul este prezentul din tine , fara oscilatii intre trecut si viitor , este viata , este iubire traita . Cata iubire sa ai ? Sa poti muta muntii ! Dupa ce vei reusi sa muti o singura pietricica vei intelege drumul si vei progresa . Cat ? Infinit ..infinitul nu poate fi finit ! O iubire infinita devine Creatoare a tot . Tatal este nemarginit pentru ca el este iubire in expansiune . Da evolueaza insa nu in felul mintii noastre pamantene . Se descopera El pe El insasi ( tuturor toate m-am facut ) mereu si mereu in nemarginita Sa Iubire .

    • qwykx zice:

      bine te-am gasit si bine te-ai bagat!
      retorica ta e un plin de forta de siguranta si de incredere. ai zugravit iubirea celui mai inalt ideal si ai descris evolutia celui mai inalt spirit, ai dat indemnuri precise asupra unor stari imprecise si le-ai corectat dintr-un suflu cu curajul omului care le-a depasit.
      un raspuns demn de „incumetarea” unui demiurg.
      astfel simtind sunt perfect de acord cu tine.
      te mai astept

  3. calinakimu zice:

    Iubirea nu este o joacă de-a v-ați ascunselea…Este o energie uriașă, este temelia Universului, asupra cărei nu ai nici un control. Nu vine și nu pleacă la ordinal nimănui. ea vine când sunt întrunite toate condițile de manifestare ale acestei energii, când găsește locul deschis, curat, luminous, când este așteptată, nu obligată, când ești volnerabil, nu când ai scopuri și ambiții, când lupți pentru satisfacerea ego-ului…Repet…NU POATE FI CONDIȚIONATĂ de nimeni și nimic.
    Iubirea nu este de mai multe feluri…ori ESTE, ori nu este. Faptul ca vorbim de iubirea de aproape, de copil, de familie, de partener, acestea sunt expresii ale unei singure energii. Aceast energie transcede aceste manifestari si devine COMPASIONALA, atunci ea este o impartasire, o revarsare, atnci nu mai iubesti…ESTI IUBIRE. Nu cunosc o evolutie mai inalta acestei stari…

  4. qwykx zice:

    salve Calina sau Caline?(off top). nici acum nu stiu sigur cui ma adresez sau acesta e numele de familie? am vazut ca pentru tine n-are importanta raspunzi ambelor apelative, as fi vrut sa cunosc totusi daca esti mama sau tata pentru intelegerea mai buna a articolelor tale, tks!

    sa stii, contam pe parerea ta la intrebarea mea, as vrea un raspuns mai clar din partea ta, asa ca pentru cei care nu inteleg. Dumnezeu evolueaza sau nu? In cazul in care il asociezi notiunii de iubire, ca si cum mi-ai spune> dumnezeu e iubire,iubirea este dumnezeu, atunci nu mai este nevoie de raspuns fiindca reiese implicit, vb. de iubire in termeni absoluti, notiunea de evolutie cade. Imi rezulta o Intrebare: atunci ce anume evolueaza, inteligenta? capacitatea de stocare a informatiei, ca sa nu-i spun totusi cunoastere, fiind un termen mai larg

    • sfinx zice:

      … dacă vrei să-l cunoşti în toată splendoarea aroganţei sale pe calinul decât (sau ivers!) Călinn meritocratul , iote’l mai jos . De pe la minutul 5 , nu primul , că ăla’i mai prost ca el !

      • calinakimu zice:

        Si splendoarea arogantei tale care este…aparator al democratiei partinice, al claselor politice binecuvantate…?! Aparatorul carui partid democratic esti?!
        Va tremura chilotii cand auziti de MERITOCRATIE !!!

    • calinakimu zice:

      In primul rand o precizare asupra modului cum fiecare considera sa-si gestioneze blogul. Mistocarelile , malitiozitatile, resentimentele, justificate sau nu…nu le agreez nici in discutii colocviale. De aceea public sau nu comentarii de o semenea natura. O jubilatie ghidusa plina de savoare, jurubite stilistice pline de umor, chiar de satira, este altceva.
      Acum despre D-zeu….Eu zic ca nu exista, cel putin asa cum a fost corupt acest cuvant. Desigur, Existenta este inteligenta, iubire, dreptate, libertate, creativitate corectitudine, perfectiune(?!)…ma rog, o multime de calitati…Ea functionaeaza ca UNITATE indestructibila, interactionand totul cu TOTUL intr-o armonia desavarsita…scopul ei fiind scop in sine. Aceasta armonie este DUMNEZEU, acest ritm armonic al perfectiunii este DUMNEZEU, sau este insasi perfectiunea.
      Am pus o paranteza la perfectiune, deloc intamplator, deoarece este vorba de perfectiune. Universul este perfect…in perfectibilitatea sa. Daca vrei(?!), este perfect in imperfectiunea sa. Adica TOT ceea ce este ACUM si AICI indiferent cum ar fi…ESTE PERFECT si nu poate fi decat astfel. Este asa datorita unor cauze precise, care functioneaza perfect, tinand cont de context, de TOATE circumstantele posibile. Daca ar fi fost altfel, ar fi fost imperfect , iar Universul n-ar mai exista. Evolutia nu este crestere, nu este realizare, nu are un scop, deoarece nu are finalitate, daca ar avea, eternitatea si infinitul n-ar mai fi. Tot Universul se afla la mijlocul creatiei si se manifesta ca ACUM si AICI. Evolutia este de fapt starile perfectiunii.
      Era sa uit…ce conteaza daca sunt femeie sau barbat?! Chiar nu conteaza, de aceea nu consider ca trebuie sa dau explicatii cand sunt tratat intr-n fel sau in celalalt…

  5. Marian zice:

    Tema articolului catre care faceti trimitere este centrata pe abilitatea maestrului de a pune discipolul in situatia de a cauta in el insusi ! Maestrul,prezenta sa ,te face sa gusti,iar abilitatea sa de a te ghida te va face sa sorbi din izvor prin propriile tale puteri,sa ajungi la sursa.Dumnezeu e pretutindeni dar singurul lucru care iti poate stinge cu adevarat setea este sa-l descoperi in tine.Exprimarea folosita in text este un mod de a scoate in evidenta ceva folosind mijloace limitate prin natura lor,dar ,in realitate,intre evolutie si iubire nu exista o relatie de excludere,sunt fetele aceleiasi monede,trage si impinge ,rostogoleste roata vietii spre scanteia ascunsa in fiecare din noi.

  6. Marian zice:

    Dumnezeu evolueaza ?
    Cand evolueaza,cand nu evolueaza ….uneori suntem aproape ,alteori suntem departe !
    Ne e drag,dar e si greu …eforturi …uneori e infernal ,nu stiu ce ne-am fi facut daca parintii nostrii nu ne-ar fi invatat sa ne rugam ,e si El unde e ,dar suntem si noi unde suntem !Cel mai greu e cand realizezi ca Dumnezeu nu e o poveste din ceruri ci un fapt de viata,un gest ,un gand,un cuvant pus in lume,o atitudine…stai si te intrebi ce ai facut cu lumea ? Si nu esti nebun cand te intrebi ,esti in deplinatatea facultatilor mentale !
    Deci,dumneavoastra prima ar trebui sa ne spuneti ce face Dumnezeu,apoi sa spunem noi,asa e corect ! Ce credeti : Dumnezeu evolueaza ?

    • qwykx zice:

      Marian1
      vad ca de cateva zile orice fac, daca nu las sa ma preocupe, ma impresoara grija identificarilor si a dezambiguizarilor, 🙂 chiar asa,. tu te numesti chiar Marian? si de pe ce planeta vii, e cumva una verde cu omuleti auriii care cara faptele bune cu roaba, prietenia cu sacul si arta aplatizarii contradictiilor cu T-50 Pak-Fa de Gradina?
      Marian, Marean sau Miriamn?
      Mi-ar placea, ce spun?! mi-as dori sa te numesti Miriam/n (cel asex-ul) zis si pompier interstelar!:-)
      nu te speria sunt pusa pe sotii dar nu-s periculoasa. rau

      Marian 2
      e, uite aici nu-mi mai placi! incepe bine, te apropii pe masura ce suna sirena, te opresti, astepti sa se rdicie scara, te urci, desfasori corect furtunul, se deschide robinetul, urca volumul, si cand sa iasa apa, ce sa vezi, artificii!

      Daca vreti un raspuns sa vedem ce sta scris:
      ”Am si o intrebare personala care iese cand si cand la lumina cand mi-e lumea mai draga sa ma macine. […] desi o pun, am sentimentul ca este tot ce pot face asupra ei.”
      Eu am raspuns deja si cred ca si dvs.:
      ”Dumnezeu nu e o poveste din ceruri ci un fapt de viata,un gest ,un gand,un cuvant pus in lume,o atitudine…stai si te intrebi ce ai facut cu lumea ? Si nu esti nebun cand te intrebi ,esti in deplinatatea facultatilor mentale !”

      Deci, dumneavoastra ce ziceti, este corect sa asteptati un raspuns de la cel care pune o intrebare? De ce ar mai intreba daca ar cunoaste dinainte raspunsul? Aceasta n-o poate face decat un profesor la un examen, amicii in polemicile cordiale si fiindca tot am vorbit despre, un maestru discipolului, sau un ipocrit.
      Desigur ca am o banuiala si ca umblu dupa certitudini, ca fiecare care stie ca pe Dumnezeu nu-l poti cauta in minte ci numai acolo unde e de aflat, in inima omului, de acolo de unde am si asteptat un raspuns.

      Ce cred? Cred ca raspunsul dat de tine la intrebare nu putea veni decat din framantarile sufletului de a-si gasi calea, menirea si ca numai iubirea te-a putut determina sa-ti asumi partasia la vinovatia sortii lumii si ca nu esti nebun sa faci asta ci prea singur dar nu mult prea singur.
      Si mai cred in planete verzi si in omuleti aurii.

      • Marian zice:

        Marean, Marean suna cel mai pasnic…Asex-N Interstelar Goagal, colt cu laptaria ! Pomper.
        Nu ma sperii,ziceti ce vreti,cred in oameni si pe planeta mea verde cu omuleti aurii lumea crede lumii intotdeauna.Suntem credinciosi ,la capitolul asta suntem bine.Mai putin bine suntem cu raspunsul la intrebarea dumneavoastra …daca evolueaza sau nu evolueaza.Noi am avut mereu in vedere sa ne raspundem daca vine sau se duce ,si am observat ca atunci cand ne apropiem vine,iar cand ne indepartam se duce.Ciudatenii ! Va dati seama cat e de evoluat ?!

  7. qwykx zice:

    gresesti ”pomperule” auriu, cand ne indepartam de noi el nu se duce, ramane pe loc pentru orice eventualitate, indurand sa raspunda chiar si unor intrebari ca asta

  8. Marian zice:

    Nu ar fi prima oara cand gresesc ,nu e un capat de tara ! De fapt greseala ne ajuta sa vedem adevarul ,e bine sa stim cum stam cu adevarat nu cum ne inchipuim – uneori ,chiar daca stim si suntem convinsi ca l-am introdus pe Dumnezeu in ecuatia interioara,tot afara l-am lasat,subconstient imprimam cuvintelor adevarul interior !De ce nu am spus si eu ,,cand ne indepartam de NOI ,, ? Am folosit ,,cand ne indepartam se duce; l-am lasat afara !Nu stiu daca m-am facut inteles,stii…antenutele,omuletii,vazduhul, posturi straine !
    Vreau sa va intreb ce rost are intrebarea despre evolutia lui Dumnezeu ?! Nu are raspuns logic..uneori,meditand la raspuns,ma pufneste rasul ,un soi de destindere sincera fara nicio urma de rautate : Daca evolueaza fuge,daca fuge ne-am ars !

    Sarut-mana !
    Marean.

  9. qwykx zice:

    N-ai gresit Marian, zici tu bine ce zici,chiar prea bine daca stau sa ma gandesc de unde a pornit articolul.
    iti spun sincer ca si pana acum, crezi ca daca as fi stiut ce rost are, m-ar mai fi chinuit atat intrebarea asta?
    Hai ca m-a pufnit si pe mine rasul, :-)))) Ar fi nostim sa-l fugarim
    Nu stiu de unde a venit,asa o data m-a palit ISPITA, ce altceva? stii tu ca aceea care l-a lovit pe Pilat cu ”ce e adevarul?”
    Eu nu vreau sa innebunesc,clar, de aia cred ca am simtit nevoia sa ma scape cineva de ea!
    Glumesc sa stii, sa nu fii ultrasensibil si nu pleca, acum vorbesc foarte serios
    Dar daca tocmai asta e spilul? Suntem dupa chipul si asemanarea lui. Noi evoluam? Evoluam!
    Suntem parte din el, deci evoluam odata cu El, nu e nevoie sa alergam trebuie numai sa ne tinem bine si sa nu dam drumul scanteii care ne va duce Acolo, mereu la El dupa fiecare Ascensiune a Lui, dupa care iar urmeaza o etapa de cadere si ridicare. Alpha si Omega. Nu exista decat moarte aparenta, totul se transforma si nu ca ma doare de Lavoisier, dar totul pare ciclic, ca respiratia lui Brahma, inspir,apnee,expir. Moartea e apneea, expirul e caderea, inspirul iar Regruparea,Mantuirea. Spirala insa nu se opreste, urca la infinit, Cel fara deinceput si fara de sfarsit

  10. Marian zice:

    Nu stiu povestea cu Pilat ! A descoperit ce e adevarul ?
    Si …daca veti descoperi ca raspunsul la intrebare este : Verde !?
    – Evolueaza..?
    – Verde!
    -Nu evolueaza ?
    -Verde !
    Sau :
    – Evolueaza…!
    -Capsuna !
    Intrebarea poate nu e cu raspunsul.
    Daca e cu savoarea ?!
    Totul pare ciclic,inspirul,expirul,spirala,Brahma..va spun ca nu stiu si nici nu ma msi interesesza asa mult sa stiu! Ma intereseaza savoarea.Sa gust;daca gust stiu ,daca nu gust nu stiu.Din partea mea sa evolueze,nu sunt impotriva,sa faca ce vrea,dar sa ne dea un semn,nu despre ce face,sa ne dea un semn…asa…sa puna semne pe pamant !

  11. qwykx zice:

    azi dimineata cand mergeam spre serviciu, (am eu un drum al meu singuratic, nu trec nici oameni,si aproape ca nicimasini ),.Cand merg pe el toate gandurile imi dispar, si-mi apar doar stari, una dintre ele era aceea in care ma vedeam de sus, mica, din ce in ce mai mica, parca ma priveam dintr-un balon cu aer cald tocmai cand se ridica. Si dimensiunea aceea a mea privita cum se indeparteaza cu viteza, pana nu raman decat un punct m-a facut sa inteleg dintr-odata ca nu am nimic care sa nu fi luat cu mine acolo sus iar punctul acela mi s-a parut atat de strain….au inceput sa-mi curga lacrimile fara sa simt nicio durere, nicio apasare, pur si simplu curgeau de unele singure parca ar fi fost doar ale lor.. Era ger si mi se parea ciudat ca nu se racesc pe obraji, Apoi mi-a alunecat putin tocul pe gheata Atunci am stiut si raspunsul la intrebare. Ca nu am nevoie de ea. Ca imi ajunge ceea ce am si ca e mai mult decat orice intrebare as putea sa-mi pun. Am fost fericita cand am aflat raspunsul.
    Iar tu ai venit sa-mi arati cat de adevarat este acest raspuns.
    Si-ti multumesc.

  12. Marian zice:

    Nu stiu ce sa zic !Nu era nevoie sa-mi multumiti…nu am venit sa va arat nimic,eu abia daca le vad pe ale mele ,cum sa mai arat si altora ?!Eu doar faceam conversatie,pur si simplu m-a atras tema si discutam pe aceasta tema incercand sa-mi lamuresc neclaritatile si sa-mi expun parerile,o discutie,ca intre oameni !Ceea ce imi pare ciudat este faptul ca ,de unde la inceputul discutiei eram aerian si extraterestru ,spre finele ei am devenit un soi de guru…Mi-ar place sa fiu guru,un guru autentic,dar nu sunt ;mi-ar place sa fiu si extraterestru,dar nu pot sa zbor,cum o dau in aerian cum ma si pomenesc cu doua perechi de palme,parca sta mereu cineva langa mine si-mi zice : Vita,leaga-le de pamant,munceste,rabda,invata.si asteapta,apoi imi trage doua palme ! La inceput am incercat sa le dau inapoi.muscam,bateam si cu picioarele din spate si cu cele din fata,dar toate tot la mine se intorceau.Mai apoi am inceput sa schelalai,doare ca naiba sa-ti dai palme! Azi…azi sunt ca in bancul ala cu bumerangul – Arunca-l tu ! Stau cu el in brate si sunt plin de rani si de vanatai :-Arunca,ba,porcaria aia !
    – Arunc-o tu ,mie mi-ajunge .
    Da,e ciudat,nu stiu de ce nu m-ati vazut ca om de la inceput ,nici extraterestru nici guru , om ca toti oamenii ,nici mai sus ,nici mai jos,nici la mijloc.Adica…stiu,dar nu spun,mai bine tac.
    Multumesc !

    P.S. Despre stari…nu pot sa spun prea mult,daca le aveti bucurati-va de ele,,cand vin cu blandete si aducere aminte sunt o binecuvantare.In sinea mea le consider semne.Cand pleaca e grav,se da militaria jos din pod,semn ca incepe razboiul,unul interior,pe care,culmea,si pe ala trebuie sa-l ducem in pace !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s