Nocturna: ne-Opus niciunui sunet V

 

III  Alegerea  in raport cu noi si in relația noastra cu ”ceilalti”. Limite si nelimitari

Autorul articolului de la care am plecat, ne vorbeste despre  “Nonalegere”, despre neputinta libertatii absolute a alegerii: ”Nu ne-am ales nici cand, nici unde, nici din cine sa ne nastem si nici credinta  …”

E adevarat. Nu ne-am ales  nici unul dintre aceste lucruri din perspectiva materiei pe care o reprezentam, din perspectiva prezentului nivel  de frecventa al constiintei pe care-o purtam ca pe o peruca si nu acela pe care-l putem accesa. Dar ca energii am ales aproape totul fiindca n-aveam incotro. Depindeam de aceste frecvente, pe care le meritam, de nivelul anterior de evolutie. Nimic din perspectiva alegerilor urmatoare acestuia n-a fost o intamplare. Nici locul, nici parintii, nici data nasterii, nici macar credinta. Doar aceste date de la care a pornit entitatea care suntem in prezent, sunt proprii dezvoltarii spiritului nostru, constiintei noastre extinse, (sa nu ne mai ferim, acum inutil, de aceasta expresie) si nu altele: acel loc unde ti-ai gasit acei parinti asa cum sunt, acea secunda din ziua aceea din acel an al mileniului trecut 🙂 Frecventa ta nu-si putea coborâ ”particula” in alta parte la lucru, decat acolo si atunci, fix in acel grad de longitudine si latitudine, si insasi natura o arata, Tr. Lorenz  si intreaga lume subatomica, fiindca nimic nu este neelaborat, precum am mai aratat si voi arata si in continuare.

Ne-am ales datorita conditiei noastre de calatori neobositi, de energii constiente neintrerupte cuprinzand  informatii in pozitie de vectori, de impuls, de unde, de oscilatii, căci asta suntem.

Voi incepe acest capitol cu cateva fotografii pentru a intelege cat de  … ”oscilanti” suntem :-).                               https://www.zoonar.com/photo/kirlianfotografie-kirlianphotographie-blitzentladu_388556.html

https://www.crystalinks.com/kirlian.html

(”Aurele corpurilor interfete cu Cosmosul”- studii științifice aprofundate -ed. Enciclopedica 1993- Coord.CorneliaGuja 1993) 

Pentru descoperirea acestei tehnici de fotografiere sotii Kirlian au fost prigoniti si arestati, dar pana la urma fotografia Kirlian a invins, aveam si noi la un moment dat la Spitalul Universitar  o sectiune de diagnoza prin electronografie. Se citeste campul nostru  electromagnetic, nivelurile de frecventa ce imprejmuiesc corpul, aura, deformarile de camp. Insa exista aparate si mai performante si chiar persoane capabile sa vada si sa determine deformarile din campul auric. Prin culorile fiecarei interferente se afla zona afectata, de ce anume suferim sau va urma sa suferim si nu doar atat, ci si …cine esti. (emotiile, starea psihica si spirituala).

”In 1939 soții Valentina și Simeon Kirlian obțin din greșeală fotografia unei părți a corpului uman (o mână) expusă într-un camp electric de înaltă tensiune și frecvență. După developare, rezultatul a șocat personalul laboratorului din Stalingrad: în jurul obiectului fotografiat se desena o minunată aura luminoasă. Procedeul soților Kirlian va fi ținut secret până la data de 12 ianuarie 1973!” (”Spionajul psihotronic și câmpul de luptă mental” E.S.)

Si daca as lua-o mai intai de aici:

Alegerea este prima functie fiziologica a corpului uman. Fiecare miscare a lui, fiecare proces din interiorul unei celule pana la sistemele si subsistemele lui, (pentru ca si organul  este el inusi un sistem) necesita  o alegere, un act de vointa sau este o consecinta a acesteia. Daca vrei pornesti o alegere cu deschiderea pleoapei dimineata si o termini ciclic in somnul profund din Delta, unde constiinta se scufunda in Oceanul ei. Daca privim omul si numai din perspectiva celor (dupa penultimile descoperiri ale fizicii) 0,00001 procente ale materialitatii sale, fiindca dupa ultimele, nu se mai vorbeste nici de existenta acestora¹. Daca insa abordam alegerea din perspectiva celorlalte  99,9999 %/ (100%)¹ care revin constitutiei noastre  din perspectiva ei de matrice vectoriala,  de energie,  in care fotonii ca particule elementare care ne “flancheaza” in toate celelalte 6 campuri constitutive²  (am scos corpul fizic menționat anterior), atunci am reusi sa intelegem ca nu exista nici zadarnicie, nici nesocotinta, nici nedreptate in tot ce am les sa fim in prezent.

”Organele de perceptie ale fiintelor, fiind limitate la anumite spectre de frecventa, creaza iluzia separatiei, diferitele densitati, chiar daca sunt in acelasi spatiu, nu se deranjeaza unele pe altele, asemenea posturilor de radio, din atmosfera Pamantului.” (Misterele universului)

 *

Alegerea în raport cu noi si cu ceilalti

Alegerea noastra in raport cu noi, in relația noastra cu ”ceilalti” de cine tine cont? De noi sau de ceilalti?  De noi in primul rand. Asa este firesc. E normal pentru ca ceilalti nu sunt pentru noi, mai mult decat noi. Dar pot fi. Si cand sunt, ne parasim propria alegere si fie alegem in comun, fie renuntam la alegerea noastra in favoarea alegerii lor. Si totusi, exista situatii cand omul reactioneaza instinctiv fata de cineva complet strain ca si cand ar reprezenta mai mult decat reprezinta pentru sine, el insusi. Cred ca ati vazut sau auzit sau poate chiar ati fost in situatia de a privi un om pe cale de a se ineca, sau care era intr-o primejdie si ati avut impulsul de a-l ajuta sau chiar i-ati sarit in ajutor. Multi dintre cei care stiu sa inoate nu pregeta sa salveze o persoana straina aflata in pozitia de a-si pierde viata, unii chiar daca si-o risca pe a lor, chiar daca sunt familisti si au copii, persoane la care se presupune ca tin mai mult decat la ei insisi. Deci, care sa fie mecanismul acesta complex al alegerii pretului unei vieti? Dar nu numai omul prezinta un astfel de comportament. Sunt binecunoscute cazurile in care animalele au salvat viata altor animale chiar de specii diferite sau a omului, ignorandu-si propriul instinct. Exista oare in inconstient, sau intr-un inconstient colectiv, notiunea de necesitate a vietii in general, indiferent cine o poarta?

Sa zicem ca as putea spune, suntem atat de liberi in alegere, câta libertate ne-am dat si cata libertate ne-am luat. Nu e atat de simplu. Cine si-a luat aceasta libertate? Consitentul, subconstientul sau inconstientul? toate trei deopotriva, sau cat de adanca este libertatea alegerii in constiinta noastra? Atunci, cred ca mai corect ar fi sa scriu ,

Concluzia I: Singura dependenta in alegere  este data de reprezentarea pe care o are fiecare despre libertate.

*

Cat de liberi ne simtim in alegere daca de la inceput ne privim separat?  Exista un “eu” si lumea in care a venit acest “eu”. Cum priveste eul: “eu care sunt, si restul, ceilalti, lumea”. Numai ca “lumea” sunt alte priviri ca ale eului nostru. Fiecare “celalalt” priveste la fel: “Eu si  lumea”. Asta ar putea insemna libertate? Care dintre ”euri” este eul?   De unde vine diferenta care ne ingradeste intre noi restrangandu-ne teritoriul?   Si ca sa-ti poti reprezenta libertatea  nu ar trebui mai intai sa te intelegi?  Sa stii cine esti si ce insemnatate poti avea in libertatea vasta a Universului ca sa intelegi ce iti poate oferi ea? Si intelegandu-te pe tine sa te intrebi daca ai acces la tot ce te inconjoara? (ansamblul anterior discutat, efectul de unda al ”eului”/particula, principiul superpozitiei, si alte fenomene si principii, relatii, ilustrari, pe care le voi prezenta in cele ce urmeaza: E. Lorentz – efectul ”fluture”, modelul Mudelbrot/Tr. Fractalilor, rezonanta Schumann, ratia de constructie a sirului Fibonacci, principiul Nonlocalitatii, fen. de Entanglement.)

De unde vine atunci diferenta? Suntem unici (tr.demonstrata prin stiintele clasice, fizica, biologie, anatomie, chimie, psihologie, etc), de aici? Suntem unici dar in acelasi timp suntem si comuni. Nu doar prin unicitate, prin ceea ce ne desparte dar mai ales prin ceea ce ne este comun, ceea ce ne apropie avem vocatia si putinta de a fi intregi  si de a ne armoniza unii cu ceilalti,  de a ne armoniza cu tot ceea ce impartim, cu natura, cu pamantul, cu conditia existentei lui in arhitectura vie a Universului, cu Universul insusi, cu Constiinta lui.

Dar ”Cel care cunoaste întregul, dacă este lipsit de sine însusi, este lipsit de întreg” (Evangheliile apocrife)

Cat din ceea ce este in afara noastra se regaseste in noi? Concret si practic  avem toate datele care ne-ar putea indrepta alegerea spre a si deveni ceea ce suntem in fapt, ”Ce este sus, este și jos”, ”Cum este sus este si jos” (Tablitele de smarald –Hermes Trismegistus) Cu toate acestea poate nu putine au fost clipele in care am avut parte sa constientizam in viata noastra si postura ”firului de nisip” si daca n-am stiut sau n-am crezut intr-un Act creator am fost pusi in situatia sa-l chemam dincolo de indoiala si sa-i cerem o constructie salvatoare, sperand totusi ca a existat un precedent.  Sa fie acest tip de momente doar un zar nefericit al jocului intamplarii care ne-a constrans ratiunea la abdicare prin imposibilitatea vreunei alegeri? Sau doar funia la gat (constrangerea) ne mai poate face sa speram dincolo de ea?

*

Vorbeam intr-un articol precedent despre entropie si despre Legea a doua a Termodinamicii  care  aratau ca ordinea in univers va decadea de-a lungul timpului in dezordine si le combateam de atunci dar nu sistematic ci mai mult tematic si dintr-o alta perspectiva, neconventionala. Acum o fac si stiintific, iata, s-a ajuns la un alt nivel  de intelegere a organizarii Universului  care atesta o culme a dezordinii intr-o culme a ordinii: 1.1 Teoria Haosului , 1.2  Lorenz-Ef. fluture, 1.3 Tr .fractalilor. Autosimilaritate. Le rezum modest in cateva cuvinte pe fiecare, pentru cazul in care nu aveti timp sa le cititi in intregime.

In Teoria haosului se vorbeste despre o ordine ascunsa intr-o dezordine aparenta, intr-un haos vadit dar de suprafata. Pornind de la conditiile lui initiale, de ordine, intr-un sistem dinamic, supus unei permanente miscari, orice modificare survenita pe parcurs, infima chiar, duce la alt rezultat decat cel preconizat, asteptat. Chiar in sistemele deterministice, cele in care comportamentul lor viitor este determinat in intregime de conditiile initiale, fara interventia altor elemente aleatorii. Principiul incertitudinii ce caracterizeaza fenomenele cuantice arata ca oricat de determinat ar fi un sistem, rezultatele nu pot fi predictibile, cu atat mai mult evolutia unor sistemele complexe.

Dar daca orice minima schimbare de orice natura, produce un val de schimbari in intregul naturii existente, oare nu inseamna ca la un anumit nivel de identificare comuna a noastra, nu suntem separati si nu traim in separare?

In acest sens, redau demonstratia lui Edward Lorenz, pornind de la determinarea datelor meteorologice. El arata ca schimbarea si cu o unitate in a 7-a zecimala a unui numar poate da un rezultat cu totul diferit. “Miscarea aripilor unui fluture azi poate produce o mica schimbare a atmosferei. Din aceasta cauza si de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o luna poate, o tornada care trebuia sa loveasca coasta Indoneziei nu va mai aparea. Sau din contra, tocmai din aceasta cauza va aparea.” ”Principiul Incertitudinii ne impiedica ca sa localizam cu exactitate o particula, acesta este motivul pentru care previziunile meteorologice nu sunt valabile mai mult de 2-3 zile, si totodata, acesta e motivul pentru care ele sunt simple aproximari ale situatiei din acel moment.”

Dar ”Primii teoriticieni ai haosului au descoperit faptul ca sistemele complexe par a parcurge anumite cicluri de evenimente, chiar daca acele evenimente sunt rareori repetate si replicate exact. Reprezentarea sistemului sub forma unui grafic indica faptul ca exista o anumita stare la care sistemul incearca sa ajunga, un fel de echilibru.” Si intr-adevar, Autosimilaritatea si Tr. fractalilor ne demonstreaza matematic, ca exista un tipar dupa care sunt reproduse toate variatiile unui sistem. Un fractal este „o figura geometrica fragmentata sau franta care poate fi divizata in parti, astfel incat fiecare dintre acestea sa fie (cel putin aproximativ) o copie miniaturala a intregului”. ”Termenul de fractal a ajuns sa descrie orice imagine care prezinta atributul de auto-similaritate. O intreaga clasa de functii matematice care se comporta in acelasi fel. Aceasta universalitate oferise cercetatorilor unealta necesara pentru a studia sistemele haotice. Ei puteau utiliza o simpla ecuatie pentru a afla rezultatul unei ecuatii mai complexe.”

”Structurile fractale ← link – au fost observate si in alte locuri in afara mintii unui matematician. Vasele de sange care se ramifica, ramurile unui copac, structura interna a plamanilor, graficele de la bursa, etc. Toate acestea au un singur lucru in comun: auto-similaritatea.” Si ajungem aici,  (de la minutul 3:50 ) 

 Numai un Izvor inteligent si creator de viata, deci iubitor de viata, putea potrivi atat de perfect necesitatea ei in natura noastra si in natura inconjuratoare, racordandu-le la o adresa vie si sincronizandu-le, astfel incat sa fie posibila recunoasterea lor la nivel cuantic, si totodata, recunoasterea importantei absolute a vietii, ca fenomen.

Atunci stim cum trebuie privita lumea, omul in general din perspectiva ratiunii Universului, a Actului creatiei, orientandu-ne alegerea spre calea care conserva cel mai mult si pretuieste mai presus de orice, viata, la orice nivel de organizare a acesteia. Oricine si orice aduce o vatamare de orice natura vietii si oridinei ei naturale, evolutiei ei  ar trebui sa stea in afara alegerii noastre. Numai astfel ne putem situa in pozitia de echilibru cu datele evolutiei universale. Anomaliile nu sunt de condamnat, nici de asimilat cu normalitatea, pentru a nu cadea la un moment dat in imposibilitatea recunoasterii normalitatii si a identificarii ei, ci de vindecat unde exista posibilitatea sau de integrat intr-o conceptie inteligenta de asumare si recalibrare la normalitate.

Concluzia II : Libertatea alegerii este consfiintita de gradul de libertate pe care ti-l recunosti in apararea valorilor vietii si a purtatorilor ei.

Concluzia III.1: La nivelul campului cuantic, unde efectele alegerilor noastre intra in rezonanta cu ale celorlalti rasfrangandu-se si asupra lor, alegerea nu mai poate avea un grad absolut de libertate.

Suntem pregatiti pentru acest tip de alegere? Suntem pregatiti sa platim pretul valorii pe care o obtinem in schimbul interuman, in schimbul dintre om si natura, in schimbul dintre om si planeta pe care el o locuieste, in schimbul pe care omul doreste sa-l faca cu Universul?

*

M-am tot intrebat de ce ne interpretam mereu prin ochii ”altora”? Pentru ce facem ce facem si tot la ”lume” ne raportam? M-am intrebat si acum imi raspund:  pentru că LUMEA suntem NOI. Azi nu-mi mai serveste sa ma intreb doar pe mine, asa ca o sa o intreb pe ea, Lumea din care fac parte: Daca Lumea suntem Noi, de ce nu o facem A NOASTRA? De ce asteptam mereu limita cu “imposibilul” ca sa realizam cat de liberi suntem sa fim cocreatorii propriei noastre lumi?

La nivel cuantic, adica intre minutul 41:03 si minutul 41:43, in 40 de secunde, aici putem intelege mai bine ce inseamna interconexiunea la nivel cosmic si poate si mai bine, de ce intervine acel NOI. Unde alegerea nu mai apartine numai unei energii (individului) ci masei de energii din care face parte, iar ego-ul avand misiunea de a se transforma intr-un Eu comun. Pastrand numitorul comun al coabitarii cu ceilalti (care nu este in fapt, decat un punct evolutiv comun pe scara timpului si spatiului) el trebuie sa tina seama si sa permita manifestarea fiecarei diversitati evolutive a vietii in care a fost angrenat in alegerea pe care o va face.  Si s-o faca fara s-o vatăme, dar si fara sa-si rateze propria unicitate. Ci, dimpotriva, sa faca eforturi sa si-o descopere,  indreptandu-si alegerea inspre aceasta cale, astfel incat, materializand-o intr-un progres cel putin al propriei fiinte, sa contribuie cu ea. Fiindca doar unicitatea pe care a dobandit-o, il va face capabil sa-si incheie evolutia in acest plan de existenta. Cu ea va completa golurile de energie, ridicand frecventa grupului in planul ei de specializare. Nerespectarea propriului rost, strica o ordine deja prestabilita a Universului, data de punerea in corelatie a fiecarui plan manifestat cu celelalte. Stricaciunea va fi reparata, Universul are grija de echilibrul sau prin planurile imediat superioare de unda si frecventa dar pe noi ne va costa un timp de evolutie in care fie vom cadea pe treapta imediat inferioara, fie vom stagna, functie de zona de frecventa a alegerii. Atingerea unei mase critice poate determina stagnarea intregii grupari evolutive, sau dimpotriva, (in caz opus).

In celalalt plan, al fizicii cu care suntem obisnuiti,  pana unde vom trage cu dintii de “stabilitate” ca sa fim incredintati ca suntem in siguranta?  Ce sau cine ne incredinteaza de asta? Numai  din demonstratia lui Lorenz, vedem ce infimitate de variabila  poate detrona un lung sir decizii, masuratori, alegeri, planuri, vieti, sisteme, procese, fenomene si cat de inlantuite sunt toate, unele de celelalte! Si ca in acest ”Haos” ordonat fiecare individ este o rotita intr-un megabiotop iar fiecare eveniment pe care l-a creat el creaza un alt eveniment intr-un angrenaj de evenimente care invarte in sine, intreaga biocenoza…

In planul fizicii clasice – in relatia noastra cu lumea, noi tindem tot spre un anumit echilibru, spre o anumita stabilitate dar uneori traim o stabilitate relativa, imediata, aducatoare de indolenta la dobandirea celei mai mici stabilitati (care este fireasca pana la un punct). Alteori stabilitatea este  redirectionata la ivirea unor oportunitati aleatorii, deviindu-ni-se astfel drumul,  alteori poate fi si meschina, printr-un cumul de frici in inchipuirea unui viitor inchis sau sumbru. Aceasta pozitionare are drept cauza, raportarea echilibrului la exterior si nu la interior, prin  infigerea radacinilor cat mai adanc in centrul fiintei noastre. (din p.d.v. fizic, cand doresti sa-ti mentii echilibrul, sa stai intr-un picior de exemplu, daca privesti in jur, in exterior, te dezechilibrezi, daca insa te concentrezi in interior, reusesti sa-l mentii.)  Prin raportarea la exterior se creaza niste premise false, (pentru ca unicitatile nu sunt de comparat decat in domeniul lor de referinta), care deturneaza sensul si scopul abilitatilor, talentului, aptitudinilor proprii fiecaruia dintre noi. Acest mod de a te raporta, un model vehiculat in noua paradigma sociala, care te determina sa intri in separare, conflict si competitie, spun sociologii in cercetare avansata, este un model fals. Este un model menit sa dizolve emotiile pozitive, care converg spre armonie, conlucrare si sprijin  reciproc, motorul care poate transporta o societate spre un progres real, stabil si indelungat. El nu poate servi aspiratiei spre un real echilibru, (psihic, mental-emotional si social) si nici nu va tinde spre armonie cu exteriorul. Aceste lucruri  nu pot surveni decat prin descoperirea propriei valori si fixarea unui reper mai inalt in raport cu cerinta valorii in sine, care tinde spre noi rezultate in aria ei de expertiza, si odata cu acestea spre succes (spre varianta noastra cea mai buna).  Emotia insotitoare este una constructiva, nu distructiva (ne gandim la autodepasire si la un rezultat mai bun in obiectivul de atins care poate aduce o noua valoare sociala si nu ne gandim la depasirea altui concurent, ale carui rezultate pot sau nu pot fi un reper pentru noi, si pe care rareori, intr-o competitie,  le putem privi bucurandu-ne cu sinceritate.

Totodata, si n-o sa mentionez asta in paranteza, ci ca fiind caimacul acestui capitol, in dobandirea echilibrului interior, este esentiala axarea noastra pe propria constiinta si racordarea ei la parametrii de care dispune in urmarirea scopului alegerii noastre, pentru a dobandi adevarul ei, deci viabilitatea acesteia in timp si spatiu si in toate dimensiunile pe care le purtam. Cei doi factori reprezentanti ai ei sunt mintea-ratiunea-arhiva de informatii si inima-inteligenta-afectul ei-arhiva de informatii. Metoda este cumulativa si nu disociativa si priveste colaborarea dintre minte si inima prin campul lor de interferenta. Am vazut intr-un  capitol anterior ca inima este capabila de culegerea mai multor informatii decat creierul, prin campurile ei de referinta (electric si electromagnetic si nu numai (despre acesta nu am vorbit si nu voi vorbi acum), de asemenea, se vorbeste despre ”o intelegere” si ”o intelpciune” a inimii. ”Inima stie cel mai bine”, ea putând recunoaste adevarul si fara sa cunoasca prin intermediul mintii vreo informatie despre el – ”Nu poti minti inima” – si o sa intelegem si de ce. Infigerea radacinilor in propria fiinta, inseamna nu numai ajungerea la adevarul necesar cunoasterii tale, ci si la posibilitatea cunoasterii necunoscutului cat si a neintamplatului din tine. Nu degeaba se spune ca numai in inima poate salaslui ”Tronul lui Dumnezeu”   sau ca doar acolo se poate intalni omul cu Dumnezeu.

In continuare, va prezint o selectie din 2 documentare in secventa, care aduc informatii pe care cred ca putini le cunosc, desi cercetarile asupra inimii dateaza din 1991.

1. ← valabil link (de la minutul 24:12)

2.  ← valabil link  (intre minutul 51:26 si 53:46   si    59:16  pana la sfarsit)   daca aveti timp pentru mai mult… ignorati minutele 🙂

A-ti pune mintea si inima in armonie si la lucru impreuna, este ceea ce putem face tehnic cel mai mult cu noi insine. O putem numi munca pentru intalnirea cu esenta noastra, cu semintele plantate acolo de Actul creator, sau putem sa-l numim stiintific, ”Univers subiectiv”, ”Inteligenta/ Constiinta  Universala”, ”Nimicul absolut” . Pentru mine  Dumnezeu se cheama. Cel care secreta Informatia, Patternul Universal, Legea, Formula si Rostul ei, Cel care creaza Armonia in Univers, cu care suntem de acord din moment ce ne iubim propria viata.  Si daca informatia lui este si-n noi, EL este in NOI iar daca este in noi, avem vocatia intregului, suntem apti si capabili in aspiratia catre Esență.

Dar suntem noi oare in El?  (nu stiu daca ati observat, dar copiii mici pana in 2 ani,  daca primesc o hartie si un creion printre primele desene pe care le fac, sunt … spiralele)

*

Sa coboram putin in derizoriu ca mai apoi sa ne ridicam intr-un alt plan.

Iau exemplul de-acum: vin alegerile, vin mereu alegerile, nu ale noastre, ”ale lor”.  Ne-am invatat sa alegem mereu raul cel mai mic si cand esueaza si acela ne simtim vinovati sau cel putin, dezamagiti. Constransi sa nu putem vota altfel, cu  un candidat-(partid / presedinte)  pe care il vrem din ceea ce putem, sau sa nu putem vota cu unul putin cunoscut incat nu are nicio sansa, sau suntem constransi sa nu putem refuza votul, fiindca ar fi ca si cand le-am da votul celor pe care nu-i dorim cu niciun pret. Si asa, repetand an de an aceeasi greseala, alegem mereu minciuna sau o jumatate de adevar. Alegand oricum numai ceea ce ne reprezinta nu, atunci cand presupunem ca il gasim, si asta “fiindca nu are nicio sansa”.  Pai cum s-o aiba daca nici nu “visam” la ea? Din minciuna nu se poate naste niciun adevar, nicio realitate viabila. Dintr-o jumatate de adevar se poate naste o jumatate de realitate viabila. Dar realitatea a fost mai intai “visata”. Exista un anumit indice/proportie pentru atingerea masei critice, dintr-un volum/multime/intreg: 10 %. Acea secțiune de aur, ca sectiunea de aur intr-o piramida (10% din inaltime- locul unde lamele se ascut, bateriile se incarca, plantele cresc inzecit, femeile sterpe germineaza, etc.…). Daca 10% dintre  constiinte  si-ar schimba  modul de raportare asupra lor insesi, nu e nevoie sa ne epuizam energia determinandu-i (cu violenta, cum este incalcarea oricarui liber arbitru) pe ceilalti sa se schimbe, atunci si celelalte 90 procente isi  vor schimba  termenii de raportare in acelasi sens. Se poate aplica in orice, in alegeri, in management, in modul personal de viata, in cutuma unei natii, etc.

*

Sa coboram si mai mult ….

Dar sa lasam la o parte ”utopiile” care ne intereseaza cel mai putin acum. Noi vom avea confort si asa, asa cum suntem, tribulari, suflete ofilite de atatea minciuni si dezamagiri, cu sinapsele incrucisate de centrifuga cercului vicios, preferand peroratiile scarbite de insasi desertul lor, alergand cu sufletul la gura dupa… materia cea de toate zilele si daca se poate si mai mult. Căci in absenteism si acceptarea majoritatii compromisurilor am fost transformati in ceea ce nu suntem de fapt, in niste spirite de sclavi sanatosi capsunind si scutecind parintii si bunicii altora parasindu-i pe ai nostri, sau capabilii intelectual sau circumstantial, feudalizati la schimb cu dorul perpetuu. Sau in alt fel, parinti orfani de materia cenusie  a propriilor lor copii, adoptata, speculata si exploatata de poporul si parintii altora, sau parinti orfani de copii adoptati de niste inexistențe mimand existenta (softuri), copii fericizati de emulatii si  emotii ricosate in sticle si pereti. La randul lor copii ramasi orfani de cele mai sincere imbratisari, iertari si sustineri de parinti si bunici cu intelepciunile ratate. La ce bun sa ne mai gandim ce a mai ramas din noi si din ei fara libertatea de a alege in ce limba isi vor dascali baietii proprii copii sau in ce limba vor striga fetele, pe Dumnezeu in chinurile facerii?

Si sa urcam apoi…

Da, dar sa privim acum partea buna a lucrurilor, am pierdut libertatea alegerii localitatii  dar am castigat alegerea Nonlocalitatii 2.1. Nu, nu  sunt complet cinica (privit dintr-o anumita perspectiva), ci doar invat (desi nu sunt in cazul descris mai sus, dar fiindca eu nu sunt doar ”eu” ci chiar lumea) ma gandesc ca nu mi s-a luat decat o infima parte din infinitul pe care-l reprezint (privit dintr-o alta perspectiva) prin constrangerea de a-mi deschide  o alta perspectiva, o alta dimensiune, a cincea dimensiune, fiindca altfel n-as fi facut-o, in siguranta mea. (In prezent fiind, asa cum am aratat, lumea noastra e ingradita  de patru dimensiuni (Spatiu -lungime, latime, inaltime si timp). O a cincea, din cate? Si voi continua …

Am pierdut libertatea alegerii localitatii, localizarii natale cu tot ce a cuprins in ea. Aceea care conferea stabilitatea sistemului nostru,  conform Legii conservarii energiei, intr-un sistem inschis, izolat, energia ramane constanta, nu se pierde. Dar am primit o alta deschidere, aceea in care energia este deschisa schimbului, cu alte forme de energie si  de informatii, schimbului cu intreaga lume, aceea in care cea mai mare parte din alcatuirea noastra a zacut intr-un anumit tipar, mai stramt si n-a fost exploatata dovedindu-si potentialul.  In plus, am castigat alegerea nonlocalitatii prin care, conform paradoxului EPR (Einstein, Podolsky, Rosen 1935) 2.2,   exista asa cum spune Einstein, o „acţiunea fantomatică la distanţă”, ”părţi separate şi distanţate ale universului nostru sunt de fapt conectate şi întrepătrunse într-o manieră profund intima”  si acest fapt producandu-se instantaneu, sfidand teoria potrivit cu care nicio informatie nu poate calatori cu o viteza mai mare decat viteza luminii in vid. Sau altfel spus, particule care interacţionează între ele devin permanent corelate, sau depind de stările şi proprietăţile celorlalte particule cu care au interactionat până acolo, încât ele îşi pierd individualitatea lor, comportându-se asemeni unei singure entităţi.

Fenomenul de nonlocalitate prin fenomenul  2.3 Inseparabilitatii  cuantice demonstreaza ca exista si alte planuri ale realitatii, mai inalte, alte dimensiuni pe langa lumea noastra fizica pe care, daca le-am extrapola din lumea redusa la scara subatomica in lumea noastra, ar  merita incercate, traite, explorate fie doar si prin puterea gandului.

Iar  relatia interumana as traduce-o prin exitenderea canalelor propriilor noastre constiinte in cei cu care suntem uniti si la alte nievluri ale energiei si intarirea si ascutirea acelora pe care le-am dezvoltat deja.

Ramane sa descoperim si noi acest fenomen, de entanglement, o alta dimensiune a energiei noastre care pana acum a fost neconsiderata iar manifestarea ei, neexploatata constient.  Fiindca stiu ca supliciul pe care-l traiesc oamenii pe pamant este acela al aparentei “inchiderii” noastre in materialitatea a 3 dimensiuni, in fapt 4 dimensiuni,  si noi chiar credem asta. Si-atunci cum sa fie fortati sa iasa din ele si sa-si descopere in complexitatea lor, Sinele, intuitia, inteligenta, aptitudinile, talentul, cum sa-si invinga fricile – (intre minutul 1:40:31 si 2:01.45) Cum sa-si descopere in cele din urma transcendenta?                Dureroasa, ca orice trecere spre alta dimensiune. Dar acest fapt face parte si el din libertatea alegerii.

(am reluat documentarul doar pentru aceia care citesc numai acest capitol, fiindca este important.) 

Concluzia III.2: La nivel cuantic, alegerea unei comunitati depinde de alegerea fiecarui unitati (individ) care o compune.

”Afirmatia potrivit careia – lumea nu poate fi analizata in termeni de realitate separabila – apartine celei mai revolutionare teorii a secolului XX care este mecanica cuantica. Aceasta nonseparabilitate, dând seama de faptul că reprezinta o entitate coerenta in care fiecare parte e conectata cu toate celalte, astfel incat o actiune exercitata asupra partii se rasfrange asupra intregului si viceversa, implica, dupa David Bohm, idea ca ”realitatea este o totalitate continua si indivizibila, care se manifesta ca o plenitudine in permanenta transformare”. (”Eul si fragmentarea constiintei -Ramona Ardelean)

fotografia  este de aici  si este reala, in premiera s-a fotografiat atat de performant, un entanglement cuantic  

Concluzia IV: Urmare Concluziilor III.1 si III.2, singurul lucru pe care-l putem face este acela de a-l privi pe celalalt in mod identic cu noi, apeland la forma cea mai buna a constiintei noastre prezente. Nu vom putea, in mod real. Ceea ce putem face in mod real si va crea efecte, este doar inversarea la nivel de constiinta, a observatiei noastre in cazul observarii unei anomalii (definita ca orice fapta, act, cuvant, stare fizica, care vatama parametrii, trasaturile optime ale vietii, de la viata insasi pana la buna ei dispozitie, mergand pana la evolutia ei). Atunci cand observam anomalia in loc s-o alimentam suprapunand peste ea o alta anomalie, cum ar fi cutuma noastra de a gandi raul in rau sau a raspunde raului cu rau (dispret, repros, ura, furie, compatimire, frica, si altele, mai grave), raspunsul nostru incadrandu-se in acelasi tip de frecventa, de vibratie putem sa ne convertim gandul in termeni reparatori, chiar daca acel fapt nu ne afecteaza in mod direct pe noi. Inlocuind la nivel de fapta daca avem acces, daca nu, doar la nivel cumulativ de gand, de emotie, de dorinta, de constiinta, de imagine proiectata in prezent, anomalia cu inversul ei, prin intentie. Gandul rostit, insotit de intentie si dorinta insotind imaginea pozitiva a actului/faptului anormal, il pot readuce la nivel cuantic, chiar si daca nu atinge o masa critica,  in parametrii mai buni de functionare daca nu chiar optimi, gasind o cale de a merge mai departe sau gata de a merge mai departe nealterat, continuandu-si evolutia. Acest proces de reconversie a realitatii la nivel cuantic  odata realizat, putem trece mai departe. Faptul observatiei nu este intamplator, inseamna ca suntem prinsi in acel cadru al manifestarii fenomenale, deci avem importanta, avem putere asupra lui, ca parte din intreaga secventa manifestata in spatiu si timp (o secunda mai tarziu, n-am fi fost acolo, si n-am fi stiut, si n-am fi putut). Cum anume? Este suficienta rezolutia noastra cea mai buna din punct de vedere al constiintei noastre, din acel moment, cu tot ce implica ea. Este suficient ca energia emisa sa se propage pe o lungime de unda superioara cu o frecventa mai mare. ”Cu cât energia este mai mare, cu atât este mai mare și frecvența și cu atât este mai mică lungimea de undă. Dată fiind relația dintre lungimea de undă și frecvență, rezultă că lungimile de undă reduse au mai multă energie decât cele mai mari.”(Relatiile De Broglie)

”În centrul acestui domeniu este fenomenul numit corelativitate cuantică, care se referă la faptul că informaţia cu privire la proprietăţile unui set de particule cuantice este partajată de toate aceste particule. Rezultatul este fenomenul la care Einstein s-a referit prin faimoasa sintagmă de „acţiune înfricoşătoare la distanţă”: măsurarea unei proprietăţi a unei particule va afecta instantaneu proprietăţile partenerilor aflaţi în relaţie de corelativitate cu aceasta, indiferent cât de departe sunt particulele unele de altele.
Când a fost dedusă în premieră plecând de la ecuaţiile teoriei cuantice, corelativitatea părea o idee atât de ciudată încât fizicianul irlandez John Bell a imaginat un experiment pentru a demonstra că manifestarea acestei proprietăţi este imposibilă în realitate. Când punerea în practică a experimentului a fost posibilă, s-a dovedit că presupunerea lui Bell era greşită, iar fizicienii au avut ocazia să înţeleagă foarte multe despre subtilităţile pe care le implică efectuarea de măsurători în domeniul cuantic. Tot atunci au fost puse bazele computaţiei cuantice, în cadrul căreia efectuarea unei singure măsurători este suficientă pentru a obţine răspunsul la mii, poate chiar milioane, de calcule efectuate în paralel de particule cuantice, dar şi ale criptografiei cuantice, care protejează informaţia prin exploatarea naturii subtile a măsurătorilor cuantice. Ambele tehnologii pomenite mai sus au atras, în mod previzibil, atenţia guvernelor şi industriei dornice să posede cele mai bune tehnologii, dar şi pentru a le împiedica să ajungă pe mâini greşite.
Cu toate acestea, fizicienii sunt de fapt mult mai interesaţi de ceea ce aceste fenomene ne spun despre natura realităţii. Una dintre implicaţiile experimentelor din domeniul informaţiei cuantice pare să fie faptul că informaţia conţinută de particulele cuantice reprezintă fundamentul a ceea ce noi numim realitate.”

---

---

1.1.  – Teoria haosului

”Ea spune ca incertitudinea ce caracterizeaza fenomenele cuantice, este adevarata si pentru asa zisele evenimente previzibile.” (Misterele Univeresului)

”Numele de Teorie a Haosului vine de la faptul ca in sistemele descrise de ea exista o dezordine aparenta. Teoria haosului este un domeniu de studiu in matematica, fizica, economie si filozofie si se ocupa cu studierea comportamentului sistemelor dinamice care sunt foarte sensibile fata de conditiile initiale. Aceasta sensibilitate mai este numita si “efectul fluturelui”. Mici modificari ale conditiilor initiale (cum ar fi rotunjirea numerelor cu care se lucreaza) au ca efect rezultate haotice, facand ca anticiparea efectelor pe termen lung sa fie imposibila.

Acest lucru se intampla chiar daca sistemele sunt deterministice, ceea ce inseamna ca comportamentul lor viitor este determinat in intregime de conditiile initiale, fara interventia altor elemente aleatorii. Cu alte cuvinte, natura deterministica a acestor sisteme nu le face predictibile. Acest comportament este cunoscut sub denumirea de “haos deterministic”. Comportamentul haotic a fost observat in laborator pe o varietate de sisteme care include circuite electrice, lasere, reactii chimice oscilante, dinamica fluidelor si aparate magneto-mecanice si mecanice, dar si in simulari virtuale ale proceselor haotice. Una dintre aplicatiile cele mai de success a teoriei haosului este in ecologie, unde sistemele dinamice de genul modelului lui Ricker au fost folosite pentru a arata cum cresterea populatiei in raport cu suprafata ocupata duce la o dinamica haotica.Sistemele complexe sunt sistemele care contin atata de multe elemente in miscare incat e nevoie de un calculator care sa calculeze toate posibilitatile de interactiune. Acesta e motivul pentru care Teoria Haosului nu avea cum sa apara inainte de sfarsitul secolului al XX-lea. Mai exista un alt motiv pentru care aceasta teorie a aparut atat de recent, acel motiv e Revolutia Mecanicii Cuantice si felul in care a terminat Era Deterministica. Pana la aparitia mecanicii cuantice oamenii credeau ca fenomenele sunt cauzate de alte fenomene si ca tot ce se duce in sus trebuie sa cada in jos, si numai prin descoperirea si etichetarea fiecarei particule din Univers am putea sa cunoastem tot ce urma sa se intample. Sisteme intregi de gandire au fost bazate pe aceasta idee si din nefericire inca sunt. Atunci cand Sigmund Freud a inventat psihanaliza, el a pornit de la ideea ca problemele mentale sunt rezultatul unor traume din trecut. Regresia permitea pacientului sa isi strabata amintirile, sa gaseasca si sa infrunte problema. Toata aceasta idee se baza pe o cauza si un efect liniar.  Teoria Haosului ne arata ca natura lucreaza dupa anumite tipare care sunt suma mai multor impulsuri marunte.

”Teoria Haosului a insemnat sfarsitul vechilor legi fizice ce au dominat cateva secole gandirea stiintifica umana, Adevarul este exact pe dos si anume ca ordinea creste, adica Universul evolueaza. Si nici nu se poate altfel, deoarece este inteligent!”(Misterele Universului)

1.2. – Edward Lorenz – Efectul future

In 1960. Edward Lorentz a creat un model meteorologic pe unul din calculatoarele Universitatii din Massachusetts. Modelul meteorologic al lui Lorentz era compus dintr-o serie larga de formule complexe. Colegii si studentii au ramas uimiti in fata modelului, deoarece acesta nu parea sa repete nici o secventa, era cat se poate de asemanator cu vremea reala. Unii oameni chiar au sperat ca daca vor fi introduse niste date meteorologice , care sa fie in concordanta cu vremea de afara, modelul s-ar transforma intr-un adevarat profet.

Intr-o zi, Lorentz a schimbat modul de lucru al modelului. A lasat programul sa ruleze anumiti parametri in baza carora sa genereze un anumit tipar meteorologic pentru a putea sa observe mai bine finalitatea procesului. Dar in loc sa lase programul sa ruleze cu setarile initiale si sa calculeze rezultatul, Lorentz a decis sa opreasca si apoi sa porneasca programul de la jumatatea secventei de rulare prin introducerea valorilor pe care programul le calculase mai devreme si le tiparise. Dar imprimanta putea sa tipareasca doar ultimele 3 zecimale. Deci in loc sa introduca exact aceleasi numere cu 6 zecimale calculate de masina (care tineau loc de vant, soare, etc.), Lorentz a introdus numere cu doar 3 zecimale. Aceasta inexactitate aparent minora a fost amplificata si a dat peste cap intreg sistemul. Aceasta exactitate este foarte importanta. Vremea reprezinta comportamentul tuturor moleculelor care formeaza atmosfera. Principiul Incertitudinii ne impiedica ca sa localizam cu exactitate o particula, acesta este motivul pentru care previziunile meteorologice nu sunt valabile mai mult de 2-3 zile, si totodata acesta e motivul pentru care ele sunt simple aproximari ale situatiei din acel moment. Prin prisma ideilor conventionale ale acelei vremi, Lorenz nu facuse nimic gresit. El ar fi trebuit sa obtina un rezultat destul de asemanator cu cel precedent. Un cercetator se poate considera norocos daca masuratorile sale au o acuratete de 3 zecimale. Si e evident ca cea de a 5-a si cea de 6-a zecimala sunt imposibil de masurat prin metode rezonabile si totodata ca aceste valori atat de mici nu au cum sa influenteze rezultatul experimentului. Lorentz a demonstrat ca aceasta idee e gresita.

 Efectul Fluture – Acest efect se mai numeste si “efectul fluture” si se refera la diferenta dintre punctele de pornire ale celor doua curbe din grafic care e atat de mica incat poate fi comparata cu bataia aripilor unui fluture.

“Miscarea aripilor unui fluture azi poate produce o mica schimbare a atmosferei. Din aceasta cauza si de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o luna poate, o tornada care trebuia sa loveasca coasta Indoneziei nu va mai aparea. Sau din contra, tocmai din aceasta cauza va aparea.”

Acest fenomen este cunoscut mai ales pentru dependenta sa de conditiile initiale. Cea mai mica schimbare a conditiilor initiale duce la rezultate complet diferite. Aceasta schimbare poate proveni de la zgomot experimental sau de fond, lipsa de acuratete a instrumentelor, etc. Acest gen de probleme sunt imposibil de evitat, chiar si in cel mai performat si dotat laborator existent. Daca folosim ca baza a experimentului numarul 2, rezultatul va fi complet diferit fata de experimentul in care folosim 2.0000001. Un asemenea nivel de acuratete e imposibil – incercati sa masurati 0.0000001 cm.

Un exemplu de sistem complet dependent de conditiile initiale e aruncarea unei monede. Exista doua variabile in aruncarea unei monede: cat de repede loveste pamantul si cat de repede se roteste. Teoretic, este posibil sa controlam aceste variabile, astfel reusind sa stabilim ce fata va cadea in sus. Practic, e imposibil de controlat in mod exact viteza de rotatie a monedei si inaltimea la care e aruncata. Este posibil sa stabilim o medie ai acestor parametri, dar e imposibil ca in baza lor sa facem estimari exacte asupra rezultatului final. Aceasta problema poate fi regasita in biologie la estimarea populatiilor biologice. Ecuatia ar fi simpla daca acele populatii doar ar creste, dar efectul pradatorilor si a rezervei limitate de hrana schimba totul.  Atractorii  –-  Sistemele complexe par uneori prea haotice pentru a mai putea recunoaste in ele un tipar. Dar prin folosirea unor anumite tehnici, o gama larga de parametri pot fi concentrati intr-un singur punct de pe un grafic. Primii teoriticieni ai haosului au descoperit faptul ca sistemele complexe par a parcurge anumite cicluri de evenimente, chiar daca acele evenimente sunt rareori repetate si replicate exact. Reprezentarea sistemului sub forma unui grafic indica faptul ca exista o anumita stare la care sistemul incearca sa ajunga, un fel de echilibru.  Imaginati-va un oras cu 10.000 de locuitori, pentru a-i acomoda pe toti, orasul e nevoit sa construiasca 1 supermarket, 2 piscine, o biblioteca si o biserica. Sa presupunem ca aceasta configuratie multumeste pe toata lumea. Dar o companie va deschide o fabrica de inghetata in acest oras si va pune la dispozitie 10.000 de locuri de munca care vor atrage alti oameni. Orasul trebuie sa se extinda rapid pentru a reusi sa ii acomodeze pe toti cei 20.000 de locuitori. Alte constructii vor fi adaugate la cele initiale, pana in clipa in care se va ajunge la un echilibru. Acest echilibru se numeste atractor.  Acum sa spunem ca in loc de a adauga 10.000 de oameni, 3.000 se vor muta si 7.000 vor ramane. Supermarket-ul are nevoie de cel putin 8.000 de clienti pentru a putea functiona. Asa ca se va inchide iar oamenii raman fara magazin. Cererea creste si o alta companie deschide un magazin in zona, sperand ca noul magazin va atrage noi oameni. Si asa si este, dar oamenii deja au hotarat ca pleaca iar noul magazin nu le schimba planurile. Magazinul e deschis timp de un an dupa care da faliment. Oamenii se muta, cererea creste, alt magazin deschis, oamenii se muta si iar nu sunt suficienti, magazinul se inchide iar si tot asa. Aceasta situatie reprezinta si ea un fel de echilibru, un echilibru dinamic. Echilibrul dinamic se numeste atractor straniu. Diferenta dintre cei doi atractori e faptul ca atractorul reprezinta o stare finala a sistemului, in timp ce atractorul straniu reprezinta o traiectorie pe care ruleaza sistemul de la o situatie la alta fara a ajunge la o finalitate.

 Descoperirea atractorilor explica multe, dar cel mai interesant fenomen descoperit de Teoria Haosului este Auto-Similaritatea.

Un fulg de zapada este compus din molecule de apa. Aceste molecule nu au un sistem nervos sau A.D.N. care sa le spuna ce sa faca. Cum de stiu aceste molecule unde sa se duca si ce sa faca ca sa formeze o stea cu sase colturi? Si de ce sunt diferite de fiecare data? De unde stie molecula, ce formeaza unul din colturile fulgului, ce model o sa urmeze celelalte molecule, din alte colturi ale fulgului? 

Principalele aspecte ale Teoriei Haosului sunt:

-cea mai mica schimbare a parametrilor initiali vor produce un comportament complet diferit al acelui sistem complex.

-principiul incertitudinii neaga acuratetea. De aceea situatia initiala a unui sistem complex nu poate fi determinata cu precizie, prin urmare nici evolutia unui sistem complex.

-sistemele complexe, de obicei, incearca sa ajunga intr-o anumita situatie. Acea situatie poate fi statica (Atractor) sau dinamica (Atractor Straniu).

1.3 – Autosimilaritatea și teoria fractalilor- Modelul Mandelbrot

 ”Un fractal este „o figura geometrica fragmentata sau franta care poate fi divizata in parti, astfel incat fiecare dintre acestea sa fie (cel putin aproximativ) o copie miniaturala a intregului”. Dimensiunea fractala a curbei lui Koch e de 1.26. O dimensiune fractionala e imposibil de perceput, dar are sens. In comparatie cu cu o simpla linie sau curba, care au o singura dimensiune, curba Koch e bruta si incretita. De aceea ea ocupa spatiu mai usor, dar nu il poate umple asemenea unui patrat cu doua dimensiuni, deoarece nu are arie. Prin urmare dimensiunea curbei Koch e undeva intre cele doua. Termenul de fractal a ajuns sa descrie orice imagine care prezinta atributul de auto-similaritate.

 Mai tarziu, un cercetator pe nume Feigenbaum studia bifurcatiile unei diagrame si incerca sa isi dea seama cat de repede apar acele bifurcatii. A reusit sa isi de-a seama ca au au o viteza de aparitie constanta. El a calculat-o la 4.669. cu alte cuvinte, a descoperit scara la care diagrama devenea auto-similara.  Daca se micsora diagrama de 4.669 ori, ea ar fi aratat ca una din regiunile bifurcatiei. A decis sa studieze si celelalte ecuatii cautand un factor de scalare a lor. Spre surpriza sa, factorul de scalare era acelasi. Nu numai ca aceasta ecuatie complicata dadea dovada de regularitate, dar regularitatea era identica cu cea a unei ecuatii mult mai simple. Aceasta era o descoperire revolutionara. El a descoperit ca o intreaga clasa de functii matematice se comportau in acelasi fel. Aceasta universalitate putea sa ii ajute pe alti cercetatori care studiau ecuatiile haotice. Universalitatea oferise cercetatorilor unealta necesata pentru a studia sistemele haotice. Acum ei puteau utiliza o simpla ecuatie pentru a afla rezultatul unei ecuatii mai complexe. Structurile fractale au fost observate si in alte locuri in afara mintii unui matematician. Vasele de sange care se ramnifica, ramurile unui copac, structura interna a plamanilor, graficele dela bursa, etc. Toate acestea au un singur lucru in comun: auto-similaritatea.”

2.1 – Nonlocalitatea, paradoxul EPR (Einstein, Podolsky, Rosen 1935)

Cea despre care Einstein afirma că ar fi un fel de „acţiunea fantomatică la distanţă”, părţi separate şi distanţate ale universului nostru sunt de fapt conectate şi întrepătrunse într-o manieră profund intimă.

Nonlocalitatea se explica prin existenta altor planuri de realitate, mai inalte , alte dimensiuni, pe langa lumea noastra fizica, deoarece nici o informatie nu poate calatori cu o viteza superioara luminii.

În esenţă, nonlocalitatea apare datorită fenomenului de entanglement, prin care particule care interacţionează între ele devin permanent corelate, sau depind de stările şi proprietăţile celorlalte particule aflate în interacţie unele cu altele, până acolo încât ele îşi pierd individualitatea lor, comportându-se asemeni unei singure entităţi. De pildă, dacă doi electroni sunt produşi împreună, când unul dintre ei va avea spinul up, atunci celălalt va avea spinul¹ down (spinul total al sistemului va fi zero). Cu toate acestea, din perspectiva teoriei cuantice, o superpoziţie² a celor două stări este şi aceasta posibilă, astfel încât cei doi electroni pot fi consideraţi simultan ca având spinul up-down şi respectiv down-up. Dacă cei doi electroni sunt acum separaţi spaţial, oricât de mult şi fără a efectua vreo măsurătoare asupra lor, evitând producerea decoerenţei lor, atunci observarea (42 Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 26, nr. 3, 2016 http://www.rria.ici.ro) ulterioară a celui de-al doilea electron va produce instantaneu un spin opus primului electron, astfel încât perechea de electroni va avea spinul total egal cu zero, indiferent cât de mare este separarea lor spaţială. Lucrările experimentale ale unor fizicieni de excepţie [3], [4] au rămas în istoria fizicii, demonstrând categoric faptul că efectele de nonlocalitate sunt reale şi că „acţiunea fantomatică la distanţă” este cu adevărat cu putinţă.

Abilitatea obiectelor de a cunoaşte instantaneu şi reciproc starea lor cuantică, chiar şi atunci când obiectele în cauză sunt separate spaţial prin distanţe uriaşe, de ordinul miliardelor de ani lumină sugereaza ca părţi separate şi distanţate ale universului nostru sunt de fapt conectate şi întrepătrunse într-o manieră profund intimă. https://youtu.be/Z34ugMy1QaA

 2.2 Inseparabilitatea cuantică (în engleză quantum entanglement) este un fenomen cuantic în care stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele. Cuvântul englez „entanglement” înseamnă „încurcătură complicată”.  Prin care particule care interacţionează între ele devin permanent corelate, sau depind de stările şi proprietăţile celorlalte particule aflate în interacţie unele cu altele, până acolo încât ele îşi pierd individualitatea lor, comportându-se asemeni unei singure entităţi.    În sens matematic, funcția de undă globală care descrie sistemul de obiecte entanglate nu poate fi redusă („factorizată”) într-un produs de mai multe funcții elementare independente corespunzând fiecare câte unui obiect individual, chiar dacă obiectele respective sunt separate spațial.

Este un fenomen din mecanica cuantică. Stările cuantice a două sau mai multe obiecte fizice entanglate sunt legate între ele în așa fel, încât un obiect neseparat cuantic (entanglat cu altul sau altele) nu mai poate fi descris fără a lua în considerație celelalte obiecte, chiar dacă ele sunt separate spațial. O astfel de interconexiune duce la corelații încă neelucidate între proprietățile fizice observabile ale sistemelor depărtate. De exemplu, mecanica cuantică declară că spinul unui obiect cuantic este nedeterminat, atâta vreme cât nu se intervine fizic pentru a-l măsura. Măsurarea stării cuantice a unui număr de particule neentanglate duce la un rezultat impredictibil. De aceea, într-o serie numeroasă de măsurări ale spinului, la jumătate din ele rezultă spinul în sus, iar la cealaltă jumătate spinul în jos. Dar dacă aceleași măsurări se fac cu particule entanglate, rezultatul particulei entanglate este total predictibil: dacă starea primei din ele este de exemplu cu spinul-sus, starea celeilalte particule este întotdeauna cu spinul-jos, indiferent de distanța dintre ele. Fenomenul de colapsare a funcției de undă dă impresia că actul de măsurare a unui obiect influențează instantaneu pe cel de-al doilea obiect, entanglat cu primul, chiar dacă cele două obiecte se află la o oarecare distanță unul de altul. Cu toate acestea entanglarea cuantică „nu permite” transmiterea informației clasice mai repede decât viteza luminii în vid.  Entanglarea cuantică se folosește la tehnologii ca de exemplu computere cuantice, criptarea cuantică, teleportare cuantică experimentală.