Cum sa existe realitatea?

Foarfeca timpului imparte lumea in adevaruri, dreptati si nedreptati pe care nu le cunoaste  dar le crede iar pe cele la care a participat cunoscandu-le, nu le mai crede. Atunci  realitatea cum sa stie ce sa faca? Cum sa existe?

Vantul dinspre nord aduce liniste. Dau pagina: vantul dinspre sud aduce liniste. Mai intorc o pagina: vantul dinspre est aduce liniste. A mai ramas una: vantul dinspre vest aduce liniste.

Acum ca am stabilit coordonatele exterioare in care ne aflam, pe fondul fericit al inimii mele resimt cumva frumusetea unei simetrii. Antitetice. O antiteza interna,  ar fi trebuit sa precizez in proprozitia din fata si s-o particularizez ,  ca nu este chiar simetria perfecta. Asta ar mai lipsi. Nu este simetria antitezei perfecte pe fondul fericit al inimii mele, ca sa nu existe confuzie, mai  precizez o data. Asta ar mai lipsi. Aici ma repet.

In antiteza e ne-gasitul,  cu primul sens din dictionar. Aici am precizat din prima.

Imi caut tristetea, asta e! Ce-o fi fost asa de greu sa spun asa de la-nceput?

Lasati-ma putin sa va fac capu mare cu atunci cand eram eu mica. E a doua oara anul asta, imbatranesc, nu va lasati indusi in eroare de e-mailul asociat, a ramas de la fii-mea cand se dadea ea mare sa-si poata face mail si mi-a fost lene sa-l schimb.

Asa că sa dam timpul inapoi  si ironia mea a mea,  pentru mine ea acum,  e inutila , s-o lasam sa zaca pe undeva si  sa n-avem pretentia uneia  pretioase  care  ar  prinde  mai bine  stilistic, sofistic si de sondaj  mai in grosimea mintii  si a umflarii  in  pana  cunoasterii  ei,  adica nu te plictiseste dar  cateodata inclesteaza …bifurcatiile.  Ventriculare.   Of, of  iar trebuie sa precizez.

*

Sa decopertam totul la timp  de asta am nevoie acum si sa  dam si timpul inapoi…

 …si inima cu totul mintii ei

si sa va fac partasi la o intamplare pe care am trait-o

la 6 ani si cateva zile, stiu fiindca la inceput de august  plecam intotdeauna la mare,  altfel nu va pot descrie in ce consta tristetea ne-gasitului.

In fiecare vara bunicii isi culegeau toti nepotii, eram 4  si mergeau cu ei la mare.  Eu eram cea mai mica si cea care locuiam cu bunicii, de aceea cred ca eram si cea mai independenta, mai ales ca inca nu mergeam la scoala.  In acel an ni se alaturasera si al cincilea nepot cu tot cu tatal lui, mai indepartat, nu-l mai vazusem niciodata pentru ca locuia in alt oras. Pentru ca eram alba pe burta si rosie ca racul peste o jupuiala neagra deja, pe umeri, bunica ma oprise sa raman alaturi de ei pe cearceaf, cu fata in sus. Ceea ce pentru mine era un adevarat chin. Nu suportam ochelarii, nu puteam sa stau cu ochii inchisi si nu puteam sa stau locului, mai ales fiindca ceilalti verisori zburdau in apa. Dar fiindca ma saturasem  sa-mi infioare tot stomacul cand imi ungea umerii cu iaurt, mai bine am stat.   Daca tot am stat am vrut sa aud ce vorbesc ei, cei mari, ca doar astia ramasesera pe nisip. Cu toate astea gandurile mele erau greu de adus in plan, fiindca tot ce spuneau ma plictisea. Dar la un moment dat, de pe unde au fost s-au supt inapoi, ca si cand cineva le-ar fi aspirat  si le-ar fi depozitat intr-un singur punct iar acel punct fusesera  cuvintele: ”coloana dar stralucitoare”. Nu stiam ce inseamna exact asta asa ca devenisem toata doar ochi si urechi pana cand  vrand sa stiu tot ma bagasem peste regula, in discutia lor cu intebari. Asa intelesesem ca unchiul avea un acvariu si ii mureau toti pestii mici fiindca nu veneau la oxigen (??). Si  voia  o piatra slefuita sub forma cilindrica (??),  cum sunt coloanele dintr-o colonada (??), dar mai mica si  stralucitoare!!! cu care sa-i atraga la sursa (??).  Si n-a terminat tot fiindca  o vazusem deja, era acolo in ochii mei si nu mai scapam de ea. Tot ceea ce credeaam eu ca ar putea fi asta fiindca, mamaa, cate cuvinte spusese pe care nu le intelesesem!  Șlefuit il stiam de la ta mare care mesterea mereu cate ceva si-mi faceam de lucru pe langa el, iar el imi povestea tot ce face cum face si de ce face asa, ca nu-l lasam, la mine ”de ce”-ul era bază de pe-atunci 🙂  ca-mi intrase in cap ca pot sa fac orice la fel de bine daca m-ar lasa sa-l fac singura. Si mai stiam cuvantul asta si  de la mama, care ii spusese intr-o zi lui bunica:  ”fata asta inca tot neslefuita  este”. Mai stiam bine si coloana, fiindca imi spusese vara-mea mai mare cu patru ani, care fusese la  Coloana ”infinita” ca pentru ea era neinfinita, fiindca vedea unde se termina dar pentru mine s-ar putea sa fie infinita pentru ca sunt  mult mai mica de inaltime si n-o s-o vad pana la capat asa ca intelesesem cum e cu infinitul, la mine continua incolo. Asa ca n-aveam cum sa mi-o inchipui  taiata la capat, sau cu  varf. N-avea cum. Trebuia sa fie ca peste tot, slefuita si stralucitoare. Restul de cuvinte  nu le stiam dar nu puteam s-o fac de rusine pe bunica ca nu le stiu, ma gandisem s-o intreb cand o sa se duca dupa ceilalti sa-i scoata din apa.  Dar cum adica sa-i atraga la sursa? Atraga, asta nu era un cuvant bun dar daca asa traiau pestii mici, parea sa fie. Asa imi spuneam in timp ce o luasem sigur in directia opusa locului unde se balaceau verisorii mei. Aruncasem ochelarii de plastic negrii la ochi si rosii pe margini pe cearceaf fiindca nu-i puteam suferii, ca erau facuti sa te vada  toata lumea cand vrei sa te ascunzi si ii spusem bunicii mele ca nu mai pot sa stau culcata. Ceea ce nu era nicio minciuna. Imi batea tare inima  pentru ca fusese prima data cand am plecat hotarata sa plec orice ar spune ea, noroc ca nu m-a oprit sau poate a zis ceva, nu mai stiu ca o luasem la fuga ca sa fiu sigura. Sau batea atat de rau pentru ca ma dusesem s-o iau pe ea, ”coloana cea stralucitoare” pe care o vazusem exact asa cum spusese,  alba, stralucitoare si slefuita (peste tot?) asta nu spusese dar  eu asa o vazusem! Mergeam cu ochii prioniti in jos, de-a lungul malului printre alge calcand fara atentie pe scoici fiindca nu ma interesau, eram doar grabita sa nu mi-o ia altcineva inainte s-o gasesc eu. Nu mi s-a parut  prea mult timp dar umerii ma strangeau foarte tare cand am gasit-o.  Statea acolo, pe jumatate ingropata in nispul ud, piezis cu căpuțul  astupat de algele scarboase, incleioșată si murdara inca de tot ”mărarul”  mării, dar printre ele pieptul ii stralucea ca un soare alb daca ar fi fost unul asa, cu  platosa faramite in multe cioburi mici de oglinzi albusor-argintii, cum straluceste  zapada cand vine mama dimineata de Anul Nou,  in soarele  galben.  Era asa, ca o coloana ne-infinita, mica cat mine ca sa incapa intr-o colonada. Mi-a fost o singura clipa frica cand nu-i zarisem bine celalalt capat ingropat in nisip sa nu cumva sa fie sparta si neslefuita. Dar nu era. Era intreaga si mai neteda ca  pielea de dedesubtul locului  unde mi-au bagat  cerceii in urechi, si foarte rece si foarte grea, exact asa  cum e forma… cilindrica.

*

Exact, exact nu mai stiu daca astea au fost expres asa si toate cuvintele din ochii mei, dar ideile le-am pastrat intocmai si  mi-am dat seama retraind   aceasta intamplare  care a atins o buna parte din  structura mea interna si… externa 🙂 , ca s-a repliat in memorie  aproape intact, inainte de a-si dezamorsa concretetea pana la abstractul unui complex de sentimente inca nedeslusit. Peste timp, cand  am mai despachetat-o, din el s-au restaurat alte tipuri de fisiere,  grenerate de alte extensii: emotii,  senzatii si analogii.

Acum insa, traind plenitudinea  acestei  tristeti, am dorit sa-i identific  profunzimea  si n-am regasit-o nicaieri decat in aceasta antiteza. Pe care  mi-a oferit-o sentimentul ce insotise tinerea in maini a acelui fragment miniatural de coloana de marmura  alba, perfect slefuit,  rotunjit la… ambele capete  si… cilindric :))  Si n-am stiut deloc ce insemna cuvantul asta chiar daca despre celelalte mai aveam o vaga idee.

Gasirea a ceea ce nu era de gasit,  ”coloana dar stralucitoare”,  la modul  cel mai direct  al cuvantului  cu primul sens din dictionar,  s-a  intamplat  fiindca era a mea. O tineam in brate  privind-o, o pipaiam, o simteam  in mainile mele asa cum trebuia sa fie, grea si cilindrica si nu mai depindea de nimeni si de nimic nici ea, nici eu, nici sa vreau, nici  s-o fac. S-o iau. Era dreptul meu  pe  deplin  castigat din nascare.  Puteam sa fac  tot ce vreau sa fac cu ea. Sa i-o dau unchiului pentru acvariu si pestii mici nu vor mai muri,  vor veni …”la oxigen, la  sursa”. Nu stiam ce inseamna cuvintele dar le intelegeam rostul.

 Mai tarziu m-am intrebat de multe ori :  o cautam, deci exista?  sau am gasit-o pentru ca  o vazusem cum era inainte ca ea sa existe?

Nu mi-am putut raspunde nici azi, decat aproximativ  prin ce au zis ceilalti despre ea.

*

Intr-un tarziu ma reintorsesem la ai mei la cearceaf si o tineam la spate arzand de nerabdare sa le-o arat si sa fac impresie cu ea.  Rezultatul n-a fost nici pe departe cel inchipuit. Cand am calcat pe cearceaf lasasem urme rosii  de la intepaturile de scoici si din cauza asta, bunica ma certase si ca intarziasem si fusese ingrijorata si ca  voia sa ma dezinfecteze cu parfum, asa ca trebuia sa aman momentul  atat de mult ca  era ca o pierdere , numai ca daca ma asezam nu mai aveam cum s-o ascund  pana imi vor acorda toata atentia. Asa ca le-am aratat-o!  Cand a vazut-o bunica-mea uitase sa ma mai dezinfecteze fiindca i se umplusera ochii de groaza, si acum o vad. Unchiul a fost foarte ineteresat  si a luat-o din mana mea intinsa, imediat, cercetand-o pe toate fetele desi era peste tot la fel si artandu-i-o   bunica-mi- i i-a zis: dumneata vezi ce vad si eu? Luand-o din mana unchiului a incercat s-o ascunda  dupa ce s-a uitat pe furis la ea,  nu se poate zice ea, nu se poate asa ceva si sculandu-se de pe cearceaf m-a tras  intr-o parte:  spune-i lui bunica ce-i asta, de unde ai luat-o puiule, de la cine ai luat-o s-o ducem la loc, e rusine sa faci asa ceva! Unchiul meu i-a zis sa ma lase in pace ”de unde sa stie copilul ce nu stii nici dumneata!” atunci  m-am smuls din mana ei aruncandu-ma inaintea ochilor  cu toata furia si framantandu-mi un hohot de plans pana unde am stiut ca nu ma mai aude,  fiindca pentru prima si ultima oara  am urat-o pe bunica, din toata inima!  M-au gasit dupa o ora jumate, venisera toti dupa mine si cu salvamarul, sa  ma scoata  cu forta din apa. Era ceva lume care se uita inspre mine de pe mal dar nu-mi pasa, nici de verisorii mei mai mari pe care-i admirasem atat. Atunci mi-au parut necunoscuti  asa cum stateau  insirati si se uitau tacuti de pe mal la mine, fara sa tipe si fara sa se mai prosteasca.  Parca nu-i mai recunosteam pe niciunul, nici pe unchiul, nici pe bunica. Dac-ar fi fost acolo, cred ca doar pe ta-mare l-as fi recunoscut. Mi se facuse  dintr-odata, foarte dor de el.

*

Readuc  timpul la loc.

Tristetea mea de acum e de o frumusete simetrica. Antitetica. Intr-o antiteza perfecta fiindca provine din aceleasi profunzimi  de unde provine bucuria gasirii. Din strafundul de mare, din strafundul nisipului,   din strafundul mintii, din strafundul inimii,

o frumusete de care sufletul nu mai e in stare,

si n-a fost o carte din nisip.

**

E liniste. Prea multa liniste.

Stabilesc coordonatele interioare:

Vantul dinspre nord aduce furtuna. Dau pagina : vantul dinspre sud aduce furtuna. Mai intorc o pagina: vantul dinspre est aduce furtuna. A mai ramas una: vantul dinspre vest aduce furtuna.

Numai linistea de dupa furtuna poate aduce cu adevarat  pace.

Foarfeca timpului imparte lumea in adevaruri, dreptati si nedreptati pe care nu le cunoaste  dar le crede iar pe cele la care a  participat cunoscandu-le, nu le mai crede.

si Realitatea  cum sa existe?

Publicat în APAR LUCRURILE IN CARE CRED | Etichetat , , , , , , , | 8 comentarii

Nocturna – Boboteaza, Sf. Ioan Botezatorul si … Dinmukhammed Kanatuly Kudaibergen

”Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întros înapoi” (Psalm 113.3)

Astăzi. A fost o zi frumoasa, senina, plina de soare, ca pentru un ”ridica-te …, ridica-te Ioane!”  in duh si scutura-ti toate incruntarile de peste an, fiindca azi a fost ziua ta, o zi neobisnuita de gratie, cum a fost si pentru acela care a sfintit-o, Ioan Botezătorul, devenit sfant, un barbat neobisnuit, cel mai neobisnuit barbat-om…”nascut din femeie” .

O sa raman in spiritul celor scrise anterior fiindca asa se leaga lucrurile, n-am gandit si n-am fortat nimic, legatura s-a facut cu simplicitatea pura a Izvorului  pe care doar l-am lasat sa curga in directia pe care a dorit-o el, cand a dorit-o el.

Vă ofer un moment, de fapt as vrea sa va iau acest moment, si sa-l opresc sau macar sa-l incetinesc iar in el sa incapa mai mult, mult, fara sa dati nimic in schimb, sau cea mai mica plata de timp pe care ati putea s-o dati, lasandu-va mai bogati cu o bucurie, …cu o stare, … cu o emotie, cu … un sunet

”Se știe că Iordanul este principala apa curgătoare a Țării Sfinte. Izvorăște din Munții Libanului, traversează Marea Galileei și, după un lung și sinuos traseu, se varsă în Marea Moartă. Pe o distanță de 180 de kilometri, Iordanul alcătuiește granița naturală dintre Israel și Iordania, lungimea totală a acestuia fiind însă de aproape 360 de kilometri. Iordanul este numit și „râul care coboară” pentru că, între izvor și vărsare, râul are o diferență de altitudine de opt sute de metri. Din cronici vechi ale istoriei, Iordanul apare amintit drept un loc al săvârșirii minunilor. După tradiție, locul acesta este același cu „locul scufundării” adică locul în care a fost botezat Iisus Hristos. Iordanul este pomenit des în Sfânta Scriptură, cel mai important moment în care apare acesta fiind însă, fără îndoială, Botezul Domnului, consemnat de către toți cei patru sfinți evangheliști, Ioan, Luca, Marcu și Matei. Potrivit acestora, Sfântul Ioan Botezătorul săvârșea „botezul pocăinței” în apele râului Iordan, aici a venit din Galilea și Iisus. Scriptele consemnează că natura însăși l-a recunoscut pe Creator, apele Iordanului întorcându-se înapoi, ca o plecăciune înaintea ziditorul lor! Mai mult, cei care au băut din apele Iordanului în ziua de Bobotează au observat că acestea sunt sărate, și nu dulci, după cum sunt de obicei. Explicația stă în faptul că, întorcându-se înapoi, râul aduce cu sine ape sărate din Marea Moartă.

Este fascinantă istoria, din perspectiva acestor detalii profunde, cu atât mai mult cu cât întoarcerea înapoi a râului Iordan este profețită în Vechiul Testament: „Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?”. Întoarcerea înapoi a râului Iordan, dinspre Marea Moartă (apă extrem de sărată, lipsită de viețuitoare), înspre Marea Galileei (apă dulce, cu numeroși pești și vegetație din abundență), trimite, într-o explicație profundă și frumoasă, spre activitatea Mântuitorului de a întoarce lumea de la moarte la viață.

Boboteaza precede o altă sărbătoare mare a creștinătății, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, pe data de 7 ianuarie.”

sursa :https://aquastiri.ro/2019/01/04/te-au-vazut-apele-dumnezeule-si-s-au-temut-iordanul-s-a-intors-inapoi/

Se spune si se va si arata ca dupa aruncarea crucii in apa Iordanului, apa incepe să fiarba si apoi isi reveseaza cursul in fiecare an de Boboteaza.

Dar Dumnezeu nu ne-a lasat singuri. In fiecare timp ne-a trimis mesageri: restauratori, vizionari in cunoasterile exacte, in cunoasterile abstracte, promotori ai lor, inovatori si premergatori in indepartarea limitelor si ascensionarea lor, cu misiunea de a apropia constiinta umana de Constiinta divinitatii. In constiinta inscriu tot ce excedeaza perisabilul uman, in limbaj comun dar putin cunoscut ca substanta Dumnezeu i-a spus: suflet. Un astfel  de mesager este si Dinmukhamed Kanatuly Kudaibergen zis Dimash.

Un tanar  care a largit spectrul cunoasterii sufletului odata cu largirea spectrului sunetului vocii omenesti, asezate ”ca acasa,  in fotoliu si in papuci” la orice inaltime de gama cunoscuta. Dincolo de stapinirea precoce a unei tehnici cultivata de catre un maestru, detine un har care chiureteaza inimile indepartandu-le insertiile negative si plantand in loc semintele unificatoare ale emotiei fara de apartenenta, fara vreo discriminare in orice sens ai putea privi. O voce care traduce cuvintele ”Dumnezeu poate fi pretutindeni daca ne dorim asta!” in orice limba am vorbi. Un spirit batran care a facut onoare planetei sa-i fie gazda temporara si pamantenilor sa-i fie elevi, elevi intru ….  va las pe voi sa descoperiti ce.

Vi-l redau intr-o anumita succesiune, nu insa mai inainte sa va spun ca puterea unor stele ale muzicii, a unor profesori cu autoritate, a altor cunoscatori de a o descrie nu au avut la inceput puterea de a o recunoaste, sau recunoscand-o,  n-au avut informatie pentru a o putea explica prin analogie, singurul limbaj ramanand pana la urma tot cel al sufletului.

Vi-l daruiesc voua, ai mei dragi, pana la ultima expresie a literei, sunetului și sufletului din spatele acesteia și a reverberatiei cu care va lepsuiesc in eter timp de 8 zile, atat cat dureaza si sfintirea apelor… sufletului, 8-ul acela etern

 

 

 

pana aici a fost cum a fost

de aici incolo  intram pe un taram necunoscut care ar fi fost bun pentru leapsa Potecutei, cel putin acolo am gasit-o eu, dar cum nu m-a invitat nimeni niciodata la nicio leapsa din 2010, probabil ca n-am meritat, si bine ca n-am meritat fiindca nu meritam !

taram pe care-l vom explora mai intai printr-un ochi de profesionist si apoi,  ne vom urca undeva… mai departe de Luna

  

va amintiti videoclipul de la ”Ultimul capitol din neopus niciunui sunet”? cel cu efectul cimatic? acela cu frecventele din ce in ce mai inalte si transformarea materiei (in espece a sării de bucatarie, dar poate fi orice tip de molecula) in forme din ce in ce mai organizate?

Va mai pun o data link-ul pentru a-l putea compara cu acel sunet crazy al lui Dimash, sa intelegeti cam pana la ce forma de organizare (stiti vo!i, proportia de apa din corp capabila sa ne schimbe chimia, celulele,  etc.)  ar putea fi capabila vocea lui sa ne urce (point of view for) ”whoooow!”

Publicat în APAR LUCRURILE IN CARE CRED | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nocturna: ne-Opus niciunui sunet – Cap. ultim – Experiment pe 7 paliere de conștiință

VI . Să facem împreună un experiment de conștiință: cum ar arata alegerea într-un anumit caz, privita prin cele 7 paliere de frecventa ale constiintei

                                                             Motto: Asa cum nu exista vid, nu exista nici zadarnicie.

In copilarie, nu implinisem inca 4 ani, (stiu precis pentru ca la 4 ani, ne-am mutat), prin fata locuintei noastre dintr-un oras provincial,  trecea drumul spre cimitir. Imi atarnam repede cheia de gat de cele mai multe ori, fara sa inchid si usa si coboram scarile cu groaza si disperare la fiecare trecere de fanfara, sufletul imi intepenea la sunetul de trompeta si pocnitura de talere, pe care nici azi nu le pot suporta,  intrebandu-ma daca nu cumva a murit mama plecata la serviciu. Ieseau vecinii sa ma linisteasca dar pana nu-i auzeam tocurile clinchetind pe scara, linistea adevarata tot nu mi-o recapatam. Moartea si zadarnicia ei fiind pentru mine un timpuriu semn de intrebare. Mai tarziu, la scoala, cand am inteles ca pe masura ce cresti te umpli de tot felul de intrebari si de raspunsuri (ancorandu-mi atentia in mod deosebit aupra notiunii de nedreptate) stiu ca am invat sa accept si alte feluri de a privi lucrurile. Dar oricat ar fi incercat creierasul meu, de raspunsul cu limitarea mortii dupa ce te umpli, tot nu putea sa treaca. Pentru asta tineam nenumarate monologuri cu eterul, asa incat, cand am dat de teoria Lomonosov-Lavoisier, (asa cum ii spuneam si autorului articolului despre care scriu), de legea conservarii masei substantelor, celebra paradigma apartinandu-i ultimului din cei doi: „În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă” am strigat si eu Evrika! si m-am mai linistit un pic, dar nu de tot.  Daca in natura exista logica si nu absurd, stateam totusi bine, cel putin in privinta “bagajului” pe care nu-l incarci degeaba. Si fiindca nu toata lumea iși poate raspandi bagajul cu folos, in viitoarea lui stare, de dupa transformare, ii poate folosi si sa-l ia cu el.  Pe-atunci nu stiam cum este posibil asa ceva dar mi-era suficient ca nu exista zadarnicie.

N-as fi scris astazi despre aceasta teorie a lui Lomonosov-Lavoisier, daca astazi, stiintele fundamentale cat si cele de granita nu i s-ar fi alaturat. Moartea = transformare iar procentul de  0,000001% e o cantitate neglijabila.

Si acum o sa va incarc memoria cu niste informații istorice. Dar n-o voi face abuziv ci doar cu stricta necesitate. Cu necesitatea unor comparatii de mai tarziu, care ma vor ajuta sa va duc in locurile putintelor noastre poate inca neexploatate suficient sau inca neexplorate si apoi putin mai departe, fiind incredintata ca n-o sa va para rau. Si fac o paranteza, nu doar pentru parintele chimiei moderne Antoine Laurent de Lavoisier dar si pentru a descrie un alt aspect al alegerii pe care o facem. Tot ce am scris pana la acest moment al articolului s-a legat treapta cu treapta desi l-am fragmentat din cauza lungimii textului si pare discontinuu. Apogeul l-a atins capitoul VI.  Dar finalul va va edifica asupra ansamblului acestei lucrări.

Antoine Laurent de Lavoisier (1743-1794), nascut si mort la Paris, o eminenta cenusie care a studiat dreptul,  chimia, matematica, astronomia, botanica, geologia si economia si si-a materializat cunostintele in numeroase descoperiri esentiale in domeniul chimiei, elaborand si primul Tratat elementar de chimie (1789), fiind intitulat parintele chimiei moderne. Privitor la Legea conservarii masei: a introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice; a clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri; o altă descoperire importantă este că „aerul inflamabil” al lui Henry Cavendish (om de ştiinţă britanic), pe care el l-a numit „hidrogen”, poate fi combinat cu oxigenul, rezultând o substanţă care este chiar apa; a demonstrat ca natura apei nu se schimbă prin distilare; a fost un precursor al fiziologiei ajungand  la concluzia că în procesul de respiraţie oxigenul se transformă în dioxid de carbon gazos  dar, totodată, se produce şi arderea unei părţi a hidrogenului conţinut de sânge, rezultând apă şi degajare de căldură, necesară menţinerii temperaturii constante a organismului viu; a demonstrat faptul că respiraţia este şi ea o combustie – a descoperit un procedeu prin care a reusit să topească fierul, aurul, să provoace aprinderea şi arderea diamantului, obţinând CO2, si comportamentul altor metale si pietre, ceea ce l-a condus la concluzia ca in compoziţia aerului atmosferic intră o parte care permite respiraţia, numită de el «aer înviorător», pe care ulterior l-a numit oxigen, şi o parte asfixiantă, numită ulterior ”azot”; a facut primele măsurători de determinare a căldurilor specifice, puterii calorice şi a căldurilor de reacţie; cele patru elemente ale Antichităţii au fost înlocuite de Lavoisier cu elementele chimice; a introdus balanţa în chimie, ocazie cu care a observat că masa se conservă înainte şi după reacţie. Astfel, prin măsurarea atentă a produşilor chimici s-a născut posibilitatea care va duce trei secole mai târziu la descoperirea atomilor. 

De la scurtul rezumat de mai jos al sfarsitului marelui transformator vom pleca in experimentul nostru:

Anotine Laurent de Lavoisier a fost judecat si ghilotinat in 1794. A făcut parte din Conducerea Fermei generale. Toti fostii fermieri generali, printre care și el, au fost arestaţi şi întemniţaţi de catre  Convenţia Naţională sub acuzaţia că nu au predat raportul comisiei de lichidare a Fermei generale, chiar daca acesta s-a dovedit ca nu participase la luarea deciziilor în cadrul Fermei generale, procesul devenind unul politic la Revolutia franceza din 1793. 

Si-acum sa incercam sa privim cele 2 alegeri de mai jos, prin prisma alegerii lui A. L. Lavoisier si a alegerii comunitatii care l-a ghilotinat, pe 7 paliere, in 7 frecvente diferite, asa cum sunt construite nivelurile realitatii.

Enunț:

  • Lavoisier – a ales ca printre toate celelalte activitati neobisnuite si abilitati neobisnuite omului rand care descriu parcursul unui individ de geniu, sa faca parte si din conducerea Fermei generale in Franta anilor 1790.

  • Comunitatea contemporană lui – a ales sa taie printre multe alte capete, unele incoronate chiar si capul parintelui chimiei moderne, a celui care a inlesnit descoperirea atomului, de mai tarziu.

Primul pailier de conștiință:

Noi despre  Lavoisier: “La ce i-a mai trebuit si asta cand era cine era si a facut ce a facut?” sau “Hm, ce om! dar tot nu l-a rabdat sa nu se bage si-n afaceri, banul e ochiul dracului!” sau “Geniu cu metehne de negustor, cine stie in ce s-a bagat si ce-o fi facut pana la urma, stiau ei ce stiau, nu iese fum fara foc!”

Noi despre comunitate: “Nu-i bine cand ii prinzi sa le iei gatul unul cate unul?” sau “ Fereasca dumnezeu de animale cand se-aduna in haita!”  sau “Asta se-ntampla cand dai margaritare porcilor, glodul tot glod ramane, prosti da multi!”

Al doilea palier:

Noi despre Lavoisier: “Pentru ca avea posibilitatea, pentru ca privea in perspectiva, studiase si economia, avea capacitatea de a-si folosi mai mult decat omul obisnuit calitatile, mintea, avea fler, intuitie, era bogat, era om, avea de ce sa se orienteze si spre economie si de ce nu, in conducerea Fermei generale, n-avea insa de unde sa stie ce va urma din punct de vedere social, chiar daca sub ochii lui se desfasura realitatea, aici s-a pacalit, nu poti sa ai toate calitatile, nu?”. sau “Avea nevoie de bani pentru cercetari, trebuia sa gaseasca si o alternativa financiara, pacat ca s-a nascut in tara asta de salbatici, nu trebuia sa se nasca aici si nici in timpul asta!”

Noi despre Comunitate: “Pentru ca dupa 1000 si cateva sute de ani de dinastii, clasa sociala ignorata, dispretuita si tinuta in pauperizare si incultura avea acum puterea, posibilitatea de a taia si ea capete. Cei instalati la conducerea Conventiei Nationale trebuiau sa actioneze imediat si sa dea exemple de forta, nici nu putea fi vorba de vreo selectie, nu numai pentru recuperarea frustrarilor dar pentru ca-si dorea sa curete vechiul, ”pe cei care-i facusera atata timp rau”, cu totul. El a căzut ca si altii, prada furiei multimii frustrate de nevoi, pierdere colaterala.”

Al treilea palier:

Noi despre Lavoisier: “O pierdere uriasa, daca ar mai fi trait cine stie ce ar mai fi putut descoperi, isi devansase epoca dar era produsul epocii sale. Daca stam sa analizam mai bine, faptul ca era nobil l-a indreptatit si ajutat sa faca parte din consiliile aristocratice și asa a devenit administrator al Fermei generale. Desi aceasta a fost una dintre cele mai urâte componente ale vechiului regim din cauza profiturilor pe care le-a obținut în detrimentul statului, a secretului condițiilor contractelor sale economice și a violenței agenților înarmați si toate acestea nu puteau fi insa obtinute fara activități politice, acestea i-au permis să-și finanțeze cercetările științifice. În culmea Revoluției Franceze a fost acuzat de fraudă fiscală și vânzare de tutun adulterat. Sigur ca perspectiva lui asupra lumii nu-l putea face partas in mod real la toate acestea, a riscat pentru stiinta si a pierdut.”

Noi despre Comunitate: “O societate obisnuita, nu mult diferita de aceea de azi. Diferenta este cultura si confortul cu acces mult mai general. O societate apasata de dari, fara acces la cultura, izbita zilnic de contrastul dintre opulenta si mizeria in care traia fara nicio posibilitate de a gresi si a scapa nepedepsita financiar dar mai ales fizic prin privare de libertate pentru neplata datoriilor (Inchisoarea datornicilor) sau ucisa lesne. Lasam la o parte jocurile de culise oculte care au organizat draftul Revolutiei franceze si mai tarziu cel al Comunei din Paris, saracimea habar n-avea cine ii sunt papusarii. De unde, daca nu avea niciun reper informational, mai ales ca marea majoritate nu avea acces la scolarizare? Nu intelegea privirea in perspectiva si de aici, de unde sa aiba posibilitatea de a discerne intre pedeapsa cu care ea era obisnuita si intelegerea de a nu o aplica celui care nu putea fi asimilat celorlalti care gresisera in acelasi fel? De unde sa cunoasca ca acest om le-ar fi putut usura viitorul indepartat?”

Al patrulea palier:

Noi despre Lavoisier: “Daca Lavoisier n-ar fi facut parte din consiliile aristocratice, ci din masa inerta a nobilimii sau chiar aceea a vulgului si astfel n-ar fi avut acces la conducerea Fermei generale si deci acces la cunoastere, ar fi trait. Ce ar fi fost de preferat pentru el? Dar pentru tara lui, dar pentru epoca, dar pentru viitorul omenirii? Desigur, poate altcineva ar fi descoperit toate acestea, mai tarziu. Dar daca a stiut la ce se poate expune si a ales?”

Noi despre Comunitate: ”Ce ar fi fost nobilimea si aristocratia fara sacrificarea unei mase de oameni fara titulatura nobiliara si fara privilegii, nascuta anume pentru ea? Pentru acest scurt timp de gratie acordat lui Lavoisier, si altora ea a platit cel putin 1000 si ceva de ani de intuneric, nu doar pentru el, care a meritat acest timp de gratie si pentru cei cativa care au marcat spiritul francez si al lumii intregi dar a platit si 1000 doua sute de ani pentru o pleiada intreaga de nuli. Si a venit si un timp al alegerii ei. Un schimb rezonabil totusi, nu?”

Al cincilea palier:

Noi despre Lavoisier:  ”Sa privim putin asupra celor mai importante descoperiri ale lui Lavoisier si a altora asupra lor. Procedeul de topire a fierului, aurului si de ardere a diamantului, procedeu descoperit de Lavoisier. Fierul a fost  prelucrat inca din antichitate inainte de Hristos iar in 1797, chimistul englez Smithson Tennant (de asemenea cu descendenta nobiliara –baron, descoperitorul elementelor iridiul si osmiul cat si a mineralului tennantit, care ii poarta numele) descoperă că diamantul este format din carbon, „arzând” un diamant într-un mediu de oxigen și găsind doar resturi de  dioxid de carbon, la fel ca si Lavoisier.

O previziune atomista a aparut mai intai in sec V î.Hr. in Grecia antica, autori fiind Leucip și Democrit. In viziunea acestora atomii erau niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu în vid. Un  secol mai tarziu, atomismul grecesc a fost continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Deși este predecesorul tuturor teoriilor atomiste moderne, atomismul Greciei antice nu poate fi considerat o teorie științifică ci mai mult una filosofica, neexistand posibilitatea unor experimente. (Deci realitatea mai inainte a fost “visata”). În epoca Lavoasier, exista balanta, deci posibilitatea masurarii atente a produsilor chimici si posibilitatea observarii ca masa se conserva, ca masa si substanta au o legatura, cee ace permite descoperirea atomului de mai tarziu. În 1803, la doar cativa ani mai tarziu, John Dalton in mod independent, a elaborat prima sa teorie despre atom, explica Legea proproţiilor multiple, afirmând că din moment ce substanţele se combină numai în proporţii egale (vezi enuntul lui Lomonosov), atomii trebuie să stea la baza materiei. Dar istoria descoperirii atomului e mult mai ampla si procesuala, cel care dovedeste matematic existenta atomului fiind Einstein, iar teoria cea mai pretuita fiind a predecesorului sau Ernest Rutherford 1902 cu 3 ani mai devreme, care descopera impreuna cu Frederick Soddy ca prin radioactivitate, atomii unui element se transforma in atomii altui element.

In 1774 – Legea conservarii maselor – Independent unul de celalalt dar cu cativa ani mai inainte in 1748, Mihail V. Lomonosov, tot un nobil 🙂 rus, (si in Rusia numai nobilimea avea acces la cunoastere) creează primul enunț al legii fundamentale dupa care au loc reactiile chimice, adica legea conservarii maselor: „În Univers, atât cât se ia de la un corp, se adaugă la altul” si Lavoasier parca ar fi continuat cu inca un pas.: „În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.”

”Cu alte cuvinte, principalele sale descoperiri, intr-un fel au preexistat sau au fost relevate si altora, intr-un timp mai indepartat, intr-un timp relativ apropiat, in acelasi timp sau foarte aproape ca timp, si in alte spatii.”

Noi despre Comunitate: ”Ca si Lavoisier si ea si-a riscat viata alegand sa actioneze in directia in care a crezut. Punct comun de interferenta. Ambele repere au revolutionat un anumit sistem. Alt punct comun de interferenta.”

Concluzia 1: ”Natura isi conserva semintele sadindu-le in mai multe locuri, in momentele potrivite, pe frecventa potrivita germinarii lor. Nu putem contabiliza si nici judeca in cine isi planteaza natura substanta, ce modalitati foloseste, si ce sacrificii face, atunci cand se naste necesitatea revolutionarii unor sisteme. Importanta persoanelor paleste in fata urgentei evolutiei pe care iarasi n-o putem noi aprecia.

Concluzia 2: ”Citat: „În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”    Si daca este adevarat? :-)”

Al saselea palier:

Noi despre Lavoisier: ”Noua informatie se coace mai inainte in eter (vezi campul primar de torsiune, purtatorul informatiei universale, creat de ”Nimicul” absolut- Constiinta universala-, culmea este ca am scris prima propozitie inainte sa caut provenienta eterului si sa-i gasesc existenta in campul de torsiune)  si este secretata aceluia care o cere (desi campul de torsiune nu detine energia ci doar informatia, asigura campul turbionar, (radiatia, spinul- impulsul unghiular de rotatie). Inspiratia insa este o cale de comunicare in plan vertical, volitiv doar la nivel supraconstient, intre cele doua supraconstiinte, cea Universala si cea umana de tipul: ”bate si ti se va deschide”. Cel care o cere (presupune o anumita forma de existenta a ei, fie prin intuitie, deductie sau convingere),  inseamna  ca poate intra pe frecventa ei si totodată are si capacitatea sa o traduca pentru ceilalti. Ea se va materializata doar daca nivelul epocii poate crea mijloacele potrivite pentru diseminarea demonstrabila a acesteia. Insa folosinta ei imediata poate necesita un timp mai indelungat – fie experimental sau fie ca a fost marginalizata, poprita, amanata sau denaturata in functie de cat  de pregatita e societatea sa-i inteleaga dimensiunile. Lavoisier a savarsit o revolutie in spirit”

Noi despre Comunitate: ”Cu cat o informatie/ cuvant/ energie are o  vibratie mai ridicata cu atat ordinul de generalitate este mai larg, ordinul doar (instanta de aplicare), nu insa si nivelul de intelegere. Chiar daca in prima instanta accesul la ea este limitat, informatia din inalta vibratie poate cobora pana la ultima frecventa de jos (gasi limbajul comun), deci nu i se va putea impiedica raspandirea.  Patrunderea acestor vibratii isi gaseste singura mijloacele de materializare si naste schimbarea pe fiecare treapta atinsa. Uneori pentru a savarsi patrunderea, necesitatea poate naste chiar si revolutii:

Comunitatea se pregateste (este pregatita) printr-o revolutie, sa aiba acces la cunoasterea spiritului, informatia cu ordin de generala aplicabilitate nu poate fi acaparata doar de o populatie cu un anumit ordin de marime, fie ea si din inalta societate.”

Concluzie: ”Toate tipurile de alegere nu sunt decat o chestiune de optica, de observare a realitatii cu care fiecare dintre parti s-a confruntat.”

Al saptelea palier:

Noi despre Lavoisier si Comunitate: ”Particularul si generalul se contopesc in esenta lor evolutiva (vezi si modelul Mandelbrot- tr.fractalilor)”

Vă rog să dați mai încet sonorul dar sa nu anulați sunetul ca să puteți intelege acest videoclip experiment ” La inceput a fost cuvântul/sunetul”

…si acum ganditi-va la asta:

Dacă modelul atomic, cu toate subdiviziunile lui, oricate ar fi, caracterizeaza civilizatia noastra pamanteana, celalte structuri nascute din frecventele mai inalte, mult mai complexe, ce fel de, si cate civilizatii? Ce fel de  si cate Universuri?

Noi despre alte civilizații: ”Pentru ele probabil suntem un fel de Comunitate contemporana cu Lavoisier.”

Civilizațiile superioare despre noi: ”Cu siguranta, nu. Structurilor complexe le sunt incidente planuri complexe de observare a realitatii”  🙂

***

Concluzie articol (evident, sub forma unor intrebari):

Cata libertate are pentru om alegerea?

Cine este Alegerea?

Publicat în APAR LUCRURILE IN CARE CRED | Etichetat , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Flecăreli coincidente, mai nimic important, am avut putina febra (sariti peste asta), pastrati-va pentru urmatorul

Mie care-mi place de ma topesc muntele, nu ratez nicio ocazie sa-l urc, mai putin ca altadata dar cat mai sunt in stare, sa-l surprind cu poze in toate ipostazele, nu insa si iarna, dar iarna insfarsit zapada, munti inzapeziti, brazi inzapeziti, pace, mister, sanie, culcat pe plapuma moale, din tufisuri ursi pandind nehibernati, wooow! N-as rata asa ceva! Dar anul asta chiar nu avusesem retinuta vreo cazare fiindca eram la rand de stat la serv. pana pe 31, nu ca nu as fi avut o groaza de zile libere dar nu avea cine. Cu toate acestea primisem cadou 3 zile la o cabana smechera din Sinaia mai putin masa de Revelion si pranzurile, pe care ni le puteam asigura noi trupa, deci o ocazie de nerefuzat. Dar nu ma tragea inima, bineinteles ca nu stiam de ce, chiar ma intrebam de ce sunt asa batuta-n cap si nu ma pot urni. Iar mintea, varza! Nu-mi gaseam locul. La insistente insa mi-am scos trollerul din debara cu gandul sa-l fac. Cu ce? Luam un lucru, nu era bun, il puneam la loc, intre timp faceam altceva care mi se parea mie urgent, reveneam si o luam de le capat. Pe la jumate l-am trantit cu gura-n jos pe pat. N-aveam niciun reflex de plecat. Ca atare tot ce pusesem inauntru nu putea fi luat. Nu eram cu mine, asta e! Asa ca desi nu eram acasa am ramas acasa certandu-ma cu toata lumea sa ma lase-n pace si stricandu-le astfel si lor cheful. Le-am zis ca nu ma simt bine si ca s-ar putea sa fi luat vreo viroza de la nasa fetei la care fusesem a doua zi de Craciun stiind ca nu ma va crede nimeni dar macar ar fi fost inteles nem-ul meu.  Mi-a parut rau si pentru ei si pentru mine, fiiindca de mult nu mai scot niciun sunet fals pe gurita, daramite despre boala, nici daca m-ai picura cu ceara,  dar jur ca n-a fost de la mine. N-am scapat, asa ca toti  au venit pe capul meu dar a fost cu totul deosebit fiindca n-am facut nimic eu personal si nimic din ce se face de Anul Nou, doar temele principale. A fost intr-un mare fel, neasteptat, nepregatit, necenzurat. Sincer, dezinvolt, extrovertit, spiritual, cu râs neăncăpător, revigorant. De mult n-am mai trait cu atata firesc un inceput de an desi o mare parte din mine n-a fost acolo. Sincer nu m-am asteptat sa iasa asa. Dar a doua zi pe la sfarsit, fara niciun simptom fizic anterior, ma ia febra, si o tuse de simteam ca mi se rup plamanii. Pana pe 2 seara viroza se suprainfectase, gatul mi se umflase ca nici aerul aproape ca nu mai intra, dar sunt dura cu chestii dintr-astea asa ca eu imi bateam capul cu altele, cand insa vad ca nu se mai poate zic sa ma duc la spital la urgente sa-mi dea un antibiotic. Pentru o reteta de doi bani nu dau 250 lei consultatia la particular, dapai sa mai si caut unul. Daca mai gaseste ceva si la plamani baga si radiografia la pret asa ca fara 500 nu prea iesi. Am stat ce am stat si mai tarziu, pe la 10, ca poate n-or mai fi multi, ma duc la Urgenta ca era langa mine. Ei, as! Vreo 8 persoane cu tot cu cei veniti cu ambulanta. Imi fac fisa, mi-au luat o tensiune si au zis ca ma striga pt. urgent minora, asa ca-I las sa ma astepte si ma-ntorc acasa. Ma duc iar pe la 12,30 nimeni. Ma duc linistita dar gafaind si cu vocea aproape pe mute la fisier si-l intreb pe asistent mai mult prin semne daca m-au strigat. Pai, doamna la 12,01 (pm 🙂 ) incepe ziua urmatoare. Trebuie sa va facem o alta fisa. Ok, faceti-mi, iar date pers., iar tensiune. Le intind buletinul si le zic ca vreau doar o reteta atat, nu puteti dvs sa-mi luati de la medic un antibiotic pt o viroza suprainfectata pe aparat respirator, un augmentin de expl? imi scremeam eu glasul cu toate puterile.  Cum asa, asteptati ca va striga medicul, noi n-avem voie sa facem asa ceva! mda, sunt camere peste tot si n-am cum sa va vâr nimic la sertarel. Asa ca astept. Dar nu mai plecati! Nu mai plec. Trec doua ore jumatate. Nicio salvare, niciun alt pacient. Nimeni, gol in sala de asteptare. Ma duc din nou si intreb daca nu poate sa se duca inauntru sa vada poate e liber vreun medic. Se duce si cand se intoarce imi zice sa astept ca le-a spus ca nu doresc decat o reteta. Astept. A mai venit o salvare si doi oameni ai strazii care au intrat sa se incalzeasca fara sa-I dea nimeni afara (si m-am bucurat) si-au adormit pe scaunele din hol fara sa ceara evident nicio informatie. Le-am ascultat sforaitul pana la 3,30, si-mi zic s-o mai fac pana la 4 fara 10 si daca nu vine nimeni si nici nu ma cheama, tip! 3,50 imi pierd rabdarea desi aveam ce citi dar nu-mi placea mirosul de spital si nici ca sunt unde sunt pe 2, 3 de-acum, ianuarie. Ma prefac ca merg sa ma uit spre holul unde se trage usa despartitoare. O vad ca se deschide si iese paznicul cu o sticla de apa goala in mana, coincidenta, intru si cand intru ce sa vezi, pace si liniste, nimeni, nici bolnavi, nici medici, o iau si eu spre urgente minore. Usa era deschisa, o asistenta se juca pe tel. Din ce nu aveam aer din atat parca ma sufocam mai tare. Buna seara si La multi ani! zic eu,  perversa de mine. Cum va numiti? Aha, deci nu ma intrebi ce caut, de ce am intrat nechemata, stii ca trebuia sa fi fost aici de mult, gandesc eu insa excesiv de calma(?? fețele psihice ale virozei cred). Ii spun cum ma cheama si pune mana exact pe prima fisa din teanc. Stati sa-l chem pe dl doctor. Vine doctorul, cu ochii carpiti de somn, un tip cu coada, imi place, deci il iert, nu ma intreaba nimic doar imi zambeste si se aseaza la birou si rupe o fila de reteta si ma intreaba pentru ce. Ii arat gatul cu degetul fara sa scot o silaba ca nu puteam si da sa scrie, dar nu reuseste, ca ma apuca o tuse de nu se mai termina pana o da in prolificitate, asta imi mai lipsea! Nu stiam ce sa fac, cum sa ma intorc cu spatele sa expectorez in servetel? nu se cadea, nici sa ma prefac ca n-am nimic si sa …stiti voi… in burtica, nu se cadea, ca as fi fost de urgenta majora mai inainte, asa ca o iau la sanatoasa trantind usile pana la poarta spitalului. Frateee, tocmai acuma te-ai gasit? Nu-mi venea sa cred, ma intorc, n-aveam incotro, in fuga, ca stiam ca l-am lasat asa cu pixul in mana sa astepte, nescris. El tot acolo era. Nu-l tinea degeaba in mana, tocmai imi scria reteta. Uff, rasuflai eu usurata in sinea mea pentru indiferenta lui, s-a gătat. Dezbracati-va. Si-asa aveam ochii umflati de la lipsa de aer, stiu sigur ca mi s-au marit de doua ori! Cred ca el mi-a citit  nedumerirea asta pe față. Se impune sa va ascult la plamani. Nu se impune nimic! zic eu dintr-o suflare, augmentinul e acoperitor… daca nu… ma duc la un pneumolog…. Am o cunostinta! si scot un zambetuleț zic eu, salvator.  Se uita in ochii mei, in ochii mei in general, apoi fix in ochii mei si intinzandu-mi reteta fara sa o lase din mana imi zice. Bine, dar daca nu va trece, trebuie sa va duceti! O inhat, nici multumesc, nici buna seara si o iau iar la sanatoasa de parca m-ar fi asteptat cineva in ger cu cheile, sa-i deschid poarta. Noroc ca stau la 10 minute de spital. Cand ajung acasa ma uit la ceas: 4,45. Atatea ore pentru un augmentin …-mi-as! Aoleu, am uitat sa-mi cumpar reteta, fug ca am o farmacie nonstop aproape si ma duc sa ma culc si eu, ce fulgii mei, mi-ajunge atata distractie! Ce atata munte, ce atata zapada! Data viitoare stau acasa. Sau plec. Eu cu tot cu mine!

Morala: nu e nicio morala, ci o amorala – fa cum simti dar mai bine nu faci ce simti decat sa minti, fiindca te minti –

Intrebare: Oare facand ce simti in acest plan imediat, te poti minti intr-un plan mai profund al tau? Oare adevarul cel neraltiv, adica nu cel cu care ne vedem noi pe noi, ci cel care ne reflecta pe noi, este mai important si mai profund decat cel perceput prin intermediul simturilor sau prin intermediul imediat al simtirii inimii?

Iisus a zis: ”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. S-a referit la Calea inimii, prin ea vezi adevarul si astfel ajungi la Viata?

Sau nebulosenia asta imi vine de la viroza si lucrurile stau mai simplu: mai bine nu minti si faci ce simti si asta-i adevarul.

… da, dar atunci daca te-ai privi din afara si te-ai vedea pe tine cu tot adevarul tau, ce am spus ca e mai simplu, mai ramane la fel?

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Ca un preambul pentru ultimul capitol din ”Ne-opus niciunui sunet” – am ales un frumos articol al blogului ”Trezire divina„

Cerul, Pamantul si Omul. Omul orgolios nu vrea nimic deasupra lui deoarece se considera un spirit puternic. Umilinta- Cheie, cale de acces spre cele inalte. „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” Rugăciunea ajuta in tot pasul. Iisus insusi s-a rugat inainte de […]

via Sacroterapie-Sa ne vindecam — Trezire divina

Citat | Publicat pe de | Lasă un comentariu

La multi ani dragilor!

Publicat în Uncategorized | 21 comentarii

Nocturna: ne-Opus niciunui sunet VI- Ca un omagiu Crăciunului

V  Importanta alegerii – Sublimarea

Imi eliberez mintea de prejudecati si limitatele mele cunoasteri si-mi folosesc constiinta, planul in care se proiecteaza alegerile, servindu-ma de nonlocalitate, ca de locul unde informatia creaza planul urmatoarei realitati.

Spuneam data trecuta ca inteleg si admit ca daca fac parte din aceasta realitate si nu din alta si sunt legata de ”ceilalti” in aceasta perspectiva evolutiva si nu in alta,  prin acelasi tip de (matrice/ADN) informationala, atunci in alegerea mea va fi reflectata si alegerea ”celorlalti”. Pe a mea o pot particulariza in campul celorlalte alegeri, dar n-o pot accesa separat decat in unicitatea ei si nu in ceea ce ne este comun. Fiecare dintre noi, in individualitatea lui este un sistem inchis. Isi poate conserva propria energie dar nu poate avansa pana nu face schimb de informatie cu mediul. Aduce energii noi, elibereaza energii vechi, pe sistemul respiratiei. Inspiram – expiram. Si cream.

Si indraznesc mai departe…

Sa luam in calcul o afirmatie: – Alegerea, ca manifestare a vointei (noastre), este de esenta divina -. Pentru o parte dintre noi aceasta afirmatie e neadevarata, pentru o alta parte dintre noi, o ipoteza, iar pentru o alta parte, un adevar. Notiunea stabilita la nivelul societatii umane  de ”Rau” este ceea ce ingradeste sub o forma sau alta, alegerea: (minciuna/ipocrizia, violenta sub toate formele ei, ura, pizma, calomnia, furtul, santajul, violul, etc.). Precizat in acelasi sens, ”Binele” nu ingradeste alegerea decat prin conventie stabilita la nivelul fiecarei societati, prin masuri planificate de profilaxie si de coercitie impotriva nerespectarii alegerilor celorlalti, de catre cei care fac ”Raul”. Pentru Campul informational Constient sau Constiinta Universala/Divinitate, alegerea individuala este neingradita. Dumnezeu nu oprește vointa nimanui de la a face bine sau rau. Îl lasa liber. Intrebarea care se ridica nu este ”de ce?” ci ”pentru ce?”

paranteza:

 In natura, sistemele, substantele tind sa se conserve: Legea conservarii masei si legea conservarii energiei nu mai sunt independente; masa unui corp este egala cu energia sa (in stare de repaus) imparţită la pătratul vitezei luminii in vid. La nivelul actual de dezvoltare a ştiinţei se consideră că materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masă şi energie. Masa este măsura inerţiei şi gravitaţiei, iar energia este măsura mişcării şi interacţiunii materiei.  Si o observatie: daca materia trage inspre pamant, energia trage inspre aer, fiindca are alta constitutie, alta densitate si fiindca e vector, impuls, miscare, lumină.

Cum suntem mult mai mult energie decat materie (Qed), pentru a ne conserva sistemul,  inainte de sfarsitul a ceea ce reprezinta din noi materia, ce ar trebui sa facem?

inchid paranteza

In acest punct al discutiei, pentru intelegerea importantei alegerii si a orientarii acesteia, in anumite momente pregatite de salt ale umanitatii, am primit (ca sa nu zic inca ”am fost daruiti cu”) un model din Campul informational al Constiintei (universale).

Vă mai amintiti ce v-am spus inainte de teoria vidului din Capitolul I ? Era dupa ce intelesesem ca faptul colapsarii undei poate avea loc nu numai la nivel subatomic ci si la nivel atomic, molecular. Ca va voi explica ”dumnezeieste” acel ”Iata pana unde merge alegerea” neexplicat si ca sunt bulversata? Acum a venit momentul.

Atunci intelesesem ca metamorfoza materiei in unda sau particula prin colapsul functiei de unda, ar putea explica si fenomenul ”Invierii” si ”Inaltarii” lui Iisus,  a corpului său devenit energie pură, dupa eliberarea de cele 0,000001% materie!

Viata:  particula – unda  (invizibil ca unda);  moartea: energia in dubla ei calitate nu-si mai alimenteaza procentul de materialitate, se indeparteaza de materie, dar ramane legata de ea (timp de 40 de zile – termeni empirici); Invierea – energia suplimentata cu o noua forta (culeasa de pe un alt nivel (mai inalt) de frecventa) reintra in dubla ei calitate si de particula, in corpul sau material. (Apostolul Toma și Maria au vrut sa-l atinga pe Iisus dupa Inviere si desi o refuza pe Maria, care isi pierde indoiala, se pune la dispozitia lui Toma fiindca el nu renunta la ea);  Inaltarea, cu tot cu trup:  energia paraseste in dubla ei calitate, planul de frecventa al pamantului  – se ridica in planuri superioare de frecventa, in dubla ei calitate, schimbarea frecventei materiei o transforma ulterior in energie.

Cf. principiului incertitudinii si experimentului celor doua fante, observatorul nu putea vedea in acelasi timp si materia si calitatea de unda a particulei.

Cu toate astea, Iisus (unda) s-ar fi oferit observatiei lui Toma (colapsandu-si unda in materie).

”Ioan 20:17 (GBV 2001): „Isus i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru» Era în joc sufletul lui Toma, credinţa Lui în învierea lui Isus, într-un cuvânt: viaţa veşnică! De aceea, Domnul s-a oferit, însă Toma nu s-a atins de El, Toma nu a răspuns la invitaţia lui Isus de a-L pipăi, ci văzându-L a crezut! El singur s-a dezis de necredinţa lui care a afirmat: dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede“Căci relatarea ne spune: Apoi i-a spus lui Toma: „Adu degetul tău aici şi vezi mâinile Mele; şi adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“. Şi Toma a răspuns şi I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Isus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut şi au crezut“ – Ioan 20:27-29, GBV 2001.”

Daca da, (indoiala n-am pus-o pentru mine) dar daca da, poate fi El oare si ”acolo” si aici? Dupa principiul superpozitiei si entanglementului cuantic, explicate si in capitolul anterior?

La momentul primei scrieri a Capitolului V, urmatorul paragraph era de forma: …”Iar acum voi face (dumneavoastra puteti s-o numiti), o supozitie, va voi infatisa, (dumneavoastra puteti sa-l numiti), un scenariu dar care va avea ca punct central o realitate care nu mai poate fi supusa indoileii si reprezinta cea mai inalta forma de libertate in alegere, acordata pentru prima oara omului de catre, (dumneavoastra puteti sa-l numiti), un alt om, un alt singur om, pe care-l voi numi pentru dvs. : ”Modelul” .

La acest moment, mie nu-mi mai apare nici ca supozitie si nici ca scenariu iar omul … Ecce Homo!

– Intr-un anumit moment istoric din Campul informational al ”Nimicului absolut”, al ”Constiintei universale”, al ”Spiritului” , al Campului de torsiune primar (cel care se autogenereaza, deci perpetuu) am primit o Informatie, o informatie matriceala, un ”fragment” continand Intregul tipar (vezi capit. anterior.). Iar aceasta Energie, (scriu cu majuscule din moment ce face parte din campul autogenerator, de Creatie) nu putea veni, deductiv, decat ca Energie restauratoare si ca Model (in energii mai joase de frecventa). Totodata, cine ar fi putut demonstra puterea unui grad absolut de libertate in alegere, ca manifestare de vointa, atat in alegerea detinuta cat si in cea conferita celorlalti?  Cel putin pana acum nu s-a mai intamplat asta.

– Motivul coacerii acestui Moment nu il cunoastem. Exista doua posibilitati: prima – manifestarea de jos in sus, o emotie de masa care a chemat acest Tipar, (precum undele emise de frecventa inimii capabile sa interfereze cu cele ale creierului in starile de coerenta- ceea ce presupune materializarea gandului- asa cum am vazut in documentarul din capitolul anterior) la care se adauga principiul holographic, in care partea contine in ea toata structura intregului, a tiparului cu care poate comunica (prin fen. de entanglement cuantic); a doua posibilitate – este de sus in jos, manifestarea exclusiva a vointei emanate de Constiinta universala, petrecuta tot la un anumit moment de evolutie a omenirii.

– Pentru ca Informatia purtatoare a energiei Tiparului sa poata fi decodificata iar energia observata (explorata, masurata, comparata si insusita) a fost inzestrata cu masa, deci transformata in ”particula”, in materie. In plus, a existat si o alta motivatie obiectiva. Demonstratia transcedentei nu putea fi pornita decat de la conditia materialitatii energiei, (trebuia pornita din acelasi mediu de referinta, cu toate datele neajunsurilor ei).

–  Ca Model (ref. la comportament) a aratat pana unde poate ajunge gradul de libertate detinut si conferit in alegere; gradul de libertate in alegerea supunerii propriei alegeri mergand pana la supunerea propriei materialitati libertatii celorlalti de a alege asupra sa:  ( Ioan Cap.19: 10, 11, Matei Cap.16:10-23, Matei Cap 26:2) deși știa ce va urma. Deși cunoștea deznodamantul acestor alegeri, (Marcu Cap 14:18 ” […] Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde” și 14:36 ”Tată, toate sunt Ție cu putință. Depărtează de la Mine paharul acesta. Dar nu ce voiesc Eu facă-se, ci ce voiești Tu.”) El știa că va trebui să-l suporte pentru a ridica nivelul de frecventa al vibratiei omului, anuland efectul unei cauze anterioare, păcatul Adamic (a se vedea Efectul future din Tr. Lorenz). Nu ar fi putut răspunde prin aceeasi gama de unde rău-rău, coborandu-si frecventa, nici prin a se sustrage (sa nu uitam ca materialitatea lui Iisus era identic omeneasca, nefiind scutit de suferinta, deci de temerile față de ea). El trebuia să elibereze campul de alegere al omului care ar fi fost tinut de efectul unei cauze anterioare generale, favorizand astfel un alt plan evolutiv al umanitatii, dar nu oricare.

 – A aratat ca mijlocul prin care poate fi detinuta aceasta putere, care creste gradul de libertate (definit prin largirea spectrului de frecventa) nu poate izvorâ decât din cea mai inalta lungime de unda si din oscilatia cu cea mai deasa frecventa detinuta, respectiv cel al inimii (vezi demonstratia Poponin), aceea care poate produce energia cea mai mare intr-un sistem/”particula” – iubirea. A sters efectul alegerii gresite al unui prim act, generator al tututuror celorlalte, ulterioare, si a lasat libera alegerea urmatoare a fiecaruia dintre noi, oferind o cale, din campul cel mai inalt al posibilului, camp la indemana oricui.

–  Ca Energie Restauratoare ne-a facut un cadou: iubrea face cadouri, precum Viata. Prin vointa manifestata, acest Tipar, Model-matrice a ridicat frecventa de oscilatie a campurilor rezonante (spun asta, pentru ca nu toate campurile noastre au rezonat cu aceasta Frecventa, nu toti care au luat cunostinta de existenta Ei au dorit sa impartaseasca aceasta Rezonanta/Energie). Spuneam mai sus ca anuland o cauza generala de mentinere pe o anumita lungime de unda, Iisus a favorizat trecerea umanitatii intr-un alt plan evolutiv, dar nu oricare. Au existat in decursul istoriei, precum voi arata in capitolul urmator, oameni care au avut acest har/dar si care prin noutatea descoperirilor lor au propulsat umanitatea intr-o alta era a cunoasterii si a dezvoltarii spirituale. Iisus nu ofera acest lucru. El nu vine sa dezvolte umanitatea, sa schimbe progresul ei, sa aduca stiinta intr-o noua era, sa usureze viata omului, el vine sa disloce umanitatea din campul ei de referinta, ca sa-I poata arata calea prin care poate sari  peste un lung sir de cicluri evolutive, corespunzatoare diferitelor parcurgeri necesare saririi din treapta in treapta in intreg spectru al lungimilor de unda si niveluri de frecventa, accesand prin Transcedenta direct Campul Divinitatii, al Constiintei Prime. Acest act este actul Mantuirii.

– As mai insera aici, semnificatia Botezului, ceremonia initiatica in care materia primeste prin intermediul apei, si o primenire concreta, manifestata prin schimbarea informatiei la nivelul chimiei intregului organism al omului.

Iisus n-a venit ca un invatator, el a venit ca executant al propriei Cai parcurgandu-i toate etapele. Prin propriul exemplu ne-a aratat calea de ridicare prin sine si pasii de urmat pentru transformarea materiei direct in ierarhia cuvenita a energiei matriceale, dupa momentul desprinderii materiei de energie, prin fenomenul deja cunoscut acum, de transcedere a particulei in unda, cu grad absolut de alegere.

– Acest tip de alegere l-am denumit ”Perpetuu” pentru ca nu depinde de starea materiei ci doar de energia cu care a fost informata materia, energie care provine din Campul informational al Constiintei Universale (Prime)

 Concluzia I la care am ajuns este ca libertatea alegerii noastre (prezenta in planul nostru ca buna/rea)  nu poate fi decat de sorginte divina și are ca scop final readucerea noastra … Acasa.

Concluzia II – Sa fie oare efectul unei superpozitii cuantice? : ”77. Iisus a spus: Eu sunt lumina aceea care este asupra tuturor. Eu sunt totul si totul vine de la mine si totul ajunge la mine. Despicati un lemn si eu sunt acolo, ridicati o piatra si ma veti gasi acolo.” (Evangheliile apocrife – Evanghelia dupa Toma)

Concluzia III – Daca Dumnezeu poate fi peste tot, datorita partii in care se regaseste intregul si a superpozitiei cuantice … cred ca putem onora Craciunul fiecare, in fiecare zi!

***

(Ultimul capitol – Capitolul VI -Alegerea privita prin 7 paliere de Constiinta (atât pot eu)

Publicat în APAR LUCRURILE IN CARE CRED | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu