Nocturna

Perdelele pale separate de dunga lucida de lemn a ferestrei
Izbucnirea lor in fata Noptii navalite-ntre rafturi ca o carpa de praf
Mugurul lunii adormit in pantec ca un fat amanat
Incoltit de jur imprejur de tacere
Vrajita-i lancezeala limbii
A limbii inimilor prinse-n ceas
Si nimeni n-a ramas sa cheme a ierbii zeului despresurare
In buimacia unei clipe ce-absoarbe luni si ani ca ore
Ce sens ar mai avea pedeapsa
Pandemicului “alter ego”, o metamegainchisoare?
Mai e un pas.

Ce hulă in zare, ce rumoare la zarva de oale si cata pace in cotloane, cameleonice arme
In ploi e urzica si-n soare dogoare si-n rauri pamantul se despica
Pe campuri graul inghite mierea, inhgite lacusta cu gura de om semanat
Omul de neasemanat de om semanat, de treierat cine-l va treiera?
De dansuri si jocuri mi-e frica, de joc!
Si n-a mai ramas nimeni sa-nghita jaratec, sa-i smulga inelul
Si sa se-arunce-n foc!
Pamant de trestie, pamant de trestie, otava subtire, lava subtire, pamantule-asculta lava-i subtire, ia aminte!

Reclame
Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

E ultimul lucru despre care as fi vrut sa scriu pe blog, sper sa va fie de ajutor, bine-ar fi sa cititi

Stirile oficiale si nici chiar cele de pe Internet nu va ajuta in ceea ce priveste adevarul despre  plimbarea norului radioactiv si asupra tarii noastre in urma incidentului nuclear din nordul Rusiei din data de 8 august 2019.

Nu va spun decat ca eu simt prezenta radiatiilor celor inca nemanifeste evident, si cred ca sunt si alte persoane care o pot confirma,  indiferent  ce afirma mass-media privind masuratorile oficiale. Prezenta lor am sesizat-o mai acut in urma cu doua zile, dar am vrut sa fiu sigura si sa nu va dau batai de cap inutile.

Nu stiu in alte zone ale tarii dar in Bucuresti si in zona Constantei stiu sigur ca sunt.

De aceea, indiferent  ce credeti sau nu, nu va va dauna in niciun fel daca veti lua urmatoarele masuri de urgenta, care sunt binevenite oricand si fara radiatii,  mai putin prima:

  1. Tratamentul oficial in caz de radiatii este iodura de potasiu 130 mg ( 2 tablete) de adult si copiii cu varsta peste 12 ani – 2 tablete; copiii cu varsta intre 3 si 12 ani – 1 tableta/zi; copiii cu varsta intre 1 luna si 3 ani – o jumatate (1/2) tableta/zi; nou-nascutii pana la o luna – o singura administrare de un sfert (1/4) tableta dizolvata in lapte, apa, limonada sau altceva similar. Se iau o singura data. Fiti fara grija, acestea sunt dozele medicale despre care  va puteti informa si voi. Exista persoane carora le este contraindicat acest tratament, le poate agrava anumite afectiuni cronice, este bine sa va informati inainte de a le lua.
  2. Cel putin un grepfruit rosu pe zi. Este singurul fruct care intr-o cantitate de numai 20 de picaturi poate neutraliza e-urile, metalele grele, anumite otravuri si diminueaza efectul radiatiilor, (acest lucru nu este de pe net. Daca doriti sa mancati orice nepoluat, tineti un scurt timp, intr-un vas cu apa in care ati turnat 20 de picaturi de grepfruit rosu, fructele si legumele inainte de a le consuma.)
  3.  Extract de ceai verde, va pot da un link https://vegis.ro/pachete-speciale/bio-synergie-activ/6857-extract-ceai-verde-30cps-moi-pachet-1-plus1-gratuit/ – desi nu sunt trecute toate indicatiile va rog  cititi contraindicatiile
  4.  Zeolit – aici  dau doua linkuri https://www.planteea.ro/zeolit-120cps-herbagetica/, https://bionaturalia.ro/produs/activ-zeolit-silicic-180cps/ ,   ambele sunt bune, nu are contraindicatii, atat doar ca nu se mananca grasimi (sunca, slanina, unt) nu se bea alcool in general dar daca nu se poate macar nu tarie  in timp ce il utilizati, din cauza ca poate provoca constipatie, e totusi o argila foarte fina si poate deveni un bol care se intareste in imprejurarile descrise mai sus.
  5. Alimente de consumat: rosii de tara, alge marine, broccoli, varza, ridichi, rucola, gulii,  usturoiul, ceapa, fasole.
  6. Apa imbuteliata din zona de vest a tarii, dar eu nu renunt la Bucovina orice ar fi 🙂
  7. Cele cu nu deschideti geamurile si tineti hainele si alimentele ambalate in plastic daca doriti le luati dupa net.

Toti suntem cu o moarte datori dar cu un minim de efort de ce nu ne-am apara viata?

 

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Nocturna – Paul de Senneville

Inteleg? Ci fiecare muritor este supus unei dreptati fara numire. Ce iei si ce lasi. Nu e o alegere ci o culegere. De undeva de deasupra ta din tine, cel fara de putere de acum, te reprezinti nemijlocit pe tine. Tu crezi ca iei si crezi ca lasi. Asa esti nascut sa crezi. Pentru orientare nu pentru directie.
Si omul este tot o pasare.
Inversa.
Din cand in cand atunci cand soarele este deasupra ei si e mai cald, se lasa pe pamant intr-un loc care-i apare mai pasaros, mai aproape de firea ei de pasare. Si pentru cateva incomprehensibile clipe renunta la siguranta zborului, trantindu-se cu trupul nepazit, pe fiecare parte, sa inteleaga, sa creada nefirescul pamantului de unde a venit. Si se scufunda cu totul atat cat poate in firul de pamant, de iarba sau de nisip ca intr-un vas plin. Scaldandu-se. La clipitul soarelui. De multe ori dezgolindu-si partile cele mai intime, cele de dedesubtul aripilor, de unde ai putea sa o apuci, s-o prinzi, ca sa o strivesti sau ca sa o privesti sau ca sa o mangai si ca si cand l-ar lua cu mainile isi prinde capul cu apripile si si-l rastoarna cu penele, cu ciocul, cu ochiul in firul de nisip, de iarba, de pamant, pentru ca l-a gasit. Si este ceea ce este.
Si e fericita.
Si pentru cateva incomprehensibile clipe renunta la siguranta mersului si omul pasare inversa e fericit.

.https://www.youtube.com/watch?v=gKmnb8RpX1E

Notă | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Nocturna – op. 27 no. 2

I  Schimbat  dar adiabatic

Ma intorsesem cu altfel de amprente sufletesti, desi dupa cum se stie bine, realitatea lumii largi nu este tocmai un loc usor de dresat si care sa nu inhate bucati din tine si sa fuga cu ele, iar tu sa ramai in functia de scolar silitor, ba sa-ti mai poti pastra unghiile si uniforma curate, sa fii mereu emotionat in fata unei alte file de carte deschisa pentru prima oara si a corecturilor cu rosu de pe foaia de test. Pe astea le stiti, ce nu  stiti este cum se vede acest loc dupa mai mult timp in care ai fost plecat.

Ei bine, mai putin omogen, amorf.

In acest loc, vorbind de el ca despre un sistem izolat, semiizolat mai bine zis, a crescut entropia in sensul tuturor celor cinci definitii din dictionar  si  nu mai putin, anomia.

Altfel spus, a devenit mai mult ca in afara lui fara sa fi fost in afara lui.

Ma explic putin, pentru mai departe, si va fi  plictisitor  

Intr-o binecunoscuta carte a lui, Tolstoi vorbea despre starea de fericire/nefericire in familii. Rezum, fericirea are aceeasi structura pentru toate familiile insa nefericirea are structura diferita pentru fiecare in parte. Cu alte cuvinte, armonia, in sens de ordine,  apare intr-un singur mod, pe cand dezordinea, in multe feluri.  El nu facea decat sa enunte a doua  lege a termodinamicii, una din legile fundamentale ale universului, in care dezordinea are mai multe sanse de existenta.

Cu toate acestea, L. Boltzmann, un celebru fizician si matematician, cunoscut printre altele si pentru stabilirea constantei universale  “k”, dar nu mai importanta decat celelalte performante ale sale (aplicarea matematicii in studiul fenomenelor fizicii, inventator alaturi de J. C. Maxwell  al mecanicii statistice in masurarea gazelor, ș.a)  si care a mai fundamentat si al doilea principiu al termodinamicii pe baze cinetico-moleculare si aici am vrut sa ajung. Boltzmann spunea ca fiintele nu duc o lupta pentru materiile de baza necesare pentru a vietui care sunt suficiente pentru asta, ci pentru entropie negativa -, (cresterea ordinii intr-un sistem) care se poate obtine, si aici ar trebui sa redau citatul, insa o fac aproximativ exact :”prin transferarea energiei solare fierbinti catre pamantul cel rece”. (la momentul acela evidenta infantila a acestei propozitii ma scosese din minti).

Din pacate si la nivel celular problema ramane aceeasi. Procesele termodinamice la acest nivel sunt generatoare de entropie.  Cu toate ca anabolismul, faza de metabolism in care se produce asimilatia, prin care organismul extrage substantele nutritive si le transforma prin procese chimice in substantele care ii sunt necesare pentru intretinerea vietii,  creste ordinea din sistem, arderile, metabolismul, mai precis, catabolismul, transforma substanțele  complexe in urma anabolismului in substante mai simple, nespecifice, pe care le elimină, proces in urma caruia are loc o crestere a entropiei care intotdeauna depaseste procesul initial, de organizare.

Totusi,  Erwin Schrödinger, parintele fizicii cuantice, in referire la metabolism,  probabil intr-un preambul usor caricaturizant al Legii II a termodinamicii, ca el in sine, nu explica nimic, orice tip de calorie este la fel de bun, de ce ar fi nevoie de schimbul substantelor  dintr-una intr-alta, o calorie valoreaza la fel de mult cu orice alta calorie, acesta fiind de fapt introducerea axiomei deja demonstrate ca organismele se pot elibera de toata entropia care nu o ajuta (dezordinea), ele hranindu-se cu negentropie, entropie negativa, (cu ordine), concluzia care se naste fiind accea ca dezorganizarea fiind proprie unui sistem inchis, starea de echilibru poate fi pastrata fie  prin schimbul de entropie (caldura) cu mediul exterior pentru evitare cresterii entropiei pozitive, fie prin producerea si expulzarea unor produse cu entropie mai mare,  decat aceea a nutrientilor.

A la long,  nimeni si nimic nu este iertat de legea a doua a termodinamicii. Totul se descopune, iar dezordinea este in crestere. Pamantul sta intre o stare de echilibru plictisitoare, si o stare de moarte termica inevitabila asa cum sta si Universul.

Asta numai daca n-ar exista un vesnic ciclu de morti si nasteri de pamanturi si de universuri, un permanent sir de reciclari si de re-ciclari, menite sa demonstreze ca schimbul din natura universului este perpetuu.

Prin urmare lasa-ma sa fiu nostalgica si sa-ti spun draga platforma ca incepi sa-ti pierzi sensul pentru care ai fost creata. Nu te baza pe noile intrari si nici pe iesiri, fiindca asta nu inseamna schimbul cu mediul, nici halul acela de motor de cautare, degeaba iti schimbi stilistul si machiajul. Daca vrei sa rezisti, deschide-te  si  lasa viata/caldura  sa circule, si energia endoterma sa produca arderi si sa elibereze produsi de reactie altfel iti  vei vedea toti nutrientii migrand spre facebook si alte tari mai calde.

Paradoxal incepi sa semeni tot mai mult cu lumea din afara, tot mai mult inchisa in ea insasi.  Esti ca o apa dulce care te reversi in mare. Oare intelegi concluzia? Iar daca o intelegi, cat iti pasa de ea?

Cat despre noi, dar am sa vorbesc doar in numele meu fiindca nu toti  simt  asa.

II   Neschimbat  dar exoterm

Si imi vine sa incep cum incepe Creanga, “Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la locul copilariei mele…”

Fara sa vreau caut sa regasesc. Locuri – ; case -; obiecte -; orase -; copaci -; oameni -; imagini si carti -; filme -; idei –. Mi-e dor sa stiu ce s-a mai intamplat cu ele. Sa stiu ca sunt macar aceleasi daca nu mai bine, sa stiu ca sunt: – la fel; – la locul lor cu luminile aprinse; – ca pastrez aceeasi nostalgie fata de ele; – sa le vad cum s-au transformat si ce-au pastrat; – tot acolo si vii; – sa-i stiu ca sunt intregi si ca sunt bine; – sa le revad, sa le recitesc inserand-o pe  cea de atunci in cea de acum; – pentru compararea ochilor  sufletului si ai minti; – la idei ne intoarcem chiar fara sa stim in ce fel si cand fiindca nu poate fi degeaba faptul ca au survenit. De aceea sunt foarte bucuroasa cand ma intorc in acest “oras” si-i regasesc pe cei dragi. Pe cei mai multi in aceeasi neschimbata “casa”. Poate o fi vreun cil reminiscent al vreunei forme primitive de autism din alta viata, dar cand pe unii dintre ei ii regasesc cu “casele “ renovate simt ca am pierdut ceva ce n-o sa mai pot regasi niciodata chiar daca omul care o locuieste este relativ acelasi. Este ca o nevoie a sufletului de odihna. Si unde te poti odihni, unde poti pune capul pe perna fara griji, decat in cel mai familiar si mai neschimbat loc cu putinta? Cumva ca la bunici?

Cred ca asa este si cu blogurile. Intri pe vechea strada la acelasi numar, deschizi aceasi veche poarta, te uiti ca un fiu risipitor, gradina e la fel de inflorita, poate doar tufa de liliac e ceva mai inalta si trebuie usor tunsa sa poti doar cat sa apleci florile sa le simti parfumul, mieii zburda in tarc, gainile tipa a oua, dar uiti de ele cand  miroadele de placinta cu branza si smantana te striga din cuptor si numai ce treci de Mițachi  abia nascut care-ti impleticeste picioarele in pragul usii cand dai sa bati asteptand sa-ti dea binete si sa-ti raspunda acelasi glas: Ai veniiiit! intra ca te vad cam ostenit. si nici n-apuci bine sa-mbuci ce are pe masa ca si atipesti. Ma ierti? spui ca prin vis, am ațipit. Si stii ca esti in siguranta.

III  Salt  peste zidul cu sarma ghimpata

Mi-am zis adesea sa o parasesc fiindca  ceva nu este in regula intr-o astfel de -sfera. Simt placere si durere in acelasi timp iar durerea cumulata intr-un anumit timp e intotdeauna mai mare. O sa ziceti, “ca-n viata”. Nu e ca in viata. Acolo e altceva, esti silit sa fii total, prin urmare acolo stai si lupti si castigi intr-o buna zi, sau pierzi sau mori dar stii ceva intreg despre tine. Despre tine si despre ceilalti si despre toate celelate lucruri pe care alegi sa le cunosti. Esti silit sa fii o celula stem, doar bucati fiind, sunt bucati intregi.

Aici nu-ti poti cunoaste adevarul, asa cum este el, bun sau rau sau pur simplu adevar.

Nici pe al celorlalti.

Ma simt o inadaptata, poate un pic ca  Ladima, atat  doar ca iubesc viata cu toate ale ei

Si iata doar un aspect –

Nu se poate ca cineva, un om care s-a nascut si traieste undeva, fiindca altfel n-ar fi putut sa scrie aici, sa apara in nota cu care ne-a obisnuit si sa se straduiasca sa reintre in aceasi nota iar in spate, in viata lui de fapt, sa fi trait o tragedie, despre care nu-i asa? nu ar fi putut sa ne scrie, e doar un blog… de orice altceva.

Intr-un blog de poezie sa zicem, nu se poate ca cineva  sa nu poata decat versifica starea prin care a trecut si noi sa dam doar  like-uri spunand cel mult, ce emotionant! ce frumoasa poezie! Cum sa lăicuiesti  un necaz, poate o nenorocire?  Dar o faci fiindca nefericirea poate fi transpusa in versuri,

da, dar

de cate ori ne legam de cineva pentru ca rezonam intr-un fel sau altul si nu ne este indiferent, sau si mai “rau”,  iar  el sau ea  petrece zile grele,  de suferinta fizica, sau de pierdere a cuiva drag, sau sa fi fost in pragul unei primejdii  si sa nu-l poti intreba, sa nu-ti poata spune pe litere, cum ii este de fapt si daca n-ar vrea sa-l ajuti cu ceva, orice ai putea sau macar cu vreo informatie de ajutor sau cu o vorba de om sa-l mangai si sa nu poti sa o faci chiar daca ai vrea? Fiindca, nu-i asa,  blogul trebuie sa ramana doar ceea ce a fost creat sa fie, cel mult o poza a sufletului pe hartie.

Prieteniile aici se leaga ori foarte greu, ori foarte usor  dar rar  se transforma intr-o prietenie tridimensionala. Nu stiu de ce se intampla asta, dar practica m-a facut sa o inteleg. Ar fi si scuze: e incomod, nu e timp, nu te bagi in viata omului cu anasana, asa e “formula” pe o platforma de blog, nu stiu, habar n-am sau zic asa, toate la un loc si multe altele pe deasupra pe care nu vreau sa le numesc.

Dar  atunci, de ce nu putem, de ce nu stim sa dam celui care astazi este aici prezent, in acest mod in care poate fi prezent si in acest mod in care poate primi si in modul in care putem da, fiindca putem, masura intreaga a ceea  ce reprezinta el pentru noi, fiindca i se cuvine?

Căci  intr-o zi ne putem destepta, ne putem trezi sa dorim sa o facem, dar sa nu-l mai gasim pe cel care sa poata primi si nimeni sa ne poata spune daca inexistenta lui este numai unidimensionala.

Va zic ca veti uita. Socul si dupa caz, durerea, vor fi un alt timp pentru fiecare. Sa nu ne  imbatam cu apa rece ca nu va fi asa. Constiinta noastra va duce cu ea toate absentele din viata noastra. Ii va perpetua efectele pana la intelegerea marginii calatoriei cauzelor lor. Si daca ar fi doar constiinta…

Mai sus am scris : …si nu ne este indiferent, sau si mai “rau”.. 

Nici cei care scriu articole in scop de publicitate sau in alte scopuri sa zicem financiare, nici cei care scriu despre hobby-ul lor, despre pasiuni cu un anumit obiect, despre râca lor impotriva altora, si-or mai fi si alte genuri asisderea nu sunt scutiti, insa o buna parte din cei care scriu pe un blog, sunt aceeia care au o parte din sufletul si mintea lor nevarsate in viata reala. Poate fi  expresia unui talent in curs de recunoastere sau chiar recunoscut, sau poate scrisul il linisteste si ii aduce pace, sau este singur si aici isi gaseste companie afectiv-intelectuala, sau este prea certat sau prea interiorizat  in viata reala iar aici isi gaseste aprecierea meritata, sau eliberare, voce sa graiasca nestanjenit, sau  poate doar fuge de lume  si aici isi gaseste refugiul, sau poate aici doar isi plange amarul, sau poate e doar un moft si lucrurile de care beneficiaza pornind de la cumparaturi, la cainele sau tovarasul insotitor, la inelele de pe mana stanga necesita o  recunoastere mai larga, si-or mai fi si alte cauze neenumerate acum, insa toti putem  fi  supusi aceluiasi destin milos/nemilos, putem invata sa pretuim ce am primit daca n-am invatat s-o facem pana aici sau si mai “rau”,  sa ne indragostim. De un gest, de  o propozitie, de o cunoastere neregasita altundeva, de o idee, de empatie, de o caldura,  de o expresie sufleteasca ce ne lipsea sau careia ii ducem dorul,  de rastimpul unei comunicări autentice, de frumos,  de intregul omului ce transpare dincolo de hartie.  Te poti indragosti cu totul sau doar de partea care-ti lipseste in realitate.

Iar daca nu te indragostesti, tot ajungi sa pretuiesti, sa apreciezi calitati pe care le-ai dori tuturor, sa admiri, sa-ti insusesti, sa asimilezi mai ales  si sa respecti, tot sa iubesti pana la urma.

E rau sau bine? E rau si bine. E bine. E rau. Dar daca nu s-ar fi intamplat? Era bine sau rau?

Cunoasterea aceasta a sufletului este buna sau rea? Te seaca sau te umple?

Te umple.

Dar raspunsul e al fiecaruia

Oricum ar fi si in oricare caz am coexista,  si am sa scriu acum doar despre mine,

dupa cate usi care nu s-au mai deschis am stiut sa spun ca am plans? Iar atunci cand s-au deschis oare le-am spus tot ce aveam pentru ele de spus, le-am afirmat, le-am spus intregi, asa cum pretind ca sunt? Ce insemnatate a avut pentru mine faptul ca poate a existat vreo noapte fara luna in care cineva acolo a aprins lumina?  Ce lucru bun, ce salvare mi-a dat, ce lucru rau mi-a luat?  Ce idee de rezolvare? Am spus acelui om dindaratul sufletului de pe hartie, pentru cate il plac, pentru cate il admir  si  pentru cate il iubesc?

De ce ne este atat de frica de cuvantul asta?  Sau de cuvantul recunostinta? De cuvantul care ne recunoaste noua o slabiciune si altuia o tarie? Mai ales ca de multe ori informatia pe care o cauti, o astepti, frumosul, nu are culoare, nici sex, intai o vezi pe ea, vezi frumusetea ei si apoi te uiti  sa vezi cine a transmis-o.

IV  Hrana  – Cine da, Dumnezeu ii intoarce inapoi inmiit –

Dar omul, omul care primeste, ce da in schimb?

Uneori multumiri, aprecieri, de multe ori formale, dar bun si asa, alteori doar trece si ia.

Am venit sa ne hranim. Sufleteste, sau sufleteste si baneste. Bogdaproste ca in vremurile de azi putem  s-o facem si aici. Sufleteste stim cum, baneste, daca as fi avut talent, perspicacitate si mai mult timp sa fiu si desteapta mi-as fi facut si eu un blog din care sa pot castiga. Sa nu dispretuim munca, sacrificarea unui timp pretios din viata reala si chiar sanatatea celui care isi pune cunoasterea mintii si a sufletului  la bataie in schimbul unui pret adeoseori de nimic.

Sa ne hranim deci.

Dar sa dam si hrana.

IV   Spaima – sistemului inchis  –

 Alaltaieri  mi s-a parut ca  undeva  …is no longer available  si …

V-ati intrebat vreodata (in afara de sensul lingvistic de antinomie al prostiei/idioteniei) care ar putea sa fie sensul/scopul  inteligentei? Cine naiba Isi poate pune o astfel de intrebare? Nimeni nu-si pune o intrebare al carui raspuns este atat de evident. Intr-un tarziu al adolescentei l-am aflat/citit si eu pe undeva  si pe-atunci am fost socata. Sa ai cat mai putina rezistenta la schimbare. Si n-am tinut  sa va ascund ca mai sunt si acum. Inteleg ca sunt sanse mai multe sa supravietuiasca specia daca te misti in acelasi ritm cu… miscarea si-l prinzi in situ  cand isi schimba traiectoria, ha-ha!   dar asta-i tot? Inca nu inteleg. Atunci cum e cu stabilitatea unui sistem?  De ce exista un nucleu, de ce salturile electronilor de pe o orbita pe alta se fac doar in anumite conditii?  Schimbare este cand exista atata glagorie in capul unui electron, ca un  foton il umple de energie si il trage in sus si sare altundeva, pe urmatoarea orbita, pe un alt nivel de existenta. Ca daca e mai putina decat e necesar sa ramana acolo,  zboara iute pe orbita de mai jos. Si aia tot schimbare este. Instabilitatea unui nucleu depinde de energia de legatura din interiorul nucleului asa cum instabilitatea unui atom depinde tot de energia de legatura si de numarul de electroni complet de pe ultimul strat.  Cum cedeaza unul, cum atomul se poate duce de/pe rapa.  Si aceea tot schimbare se numeste.

Intrebarea silogistica draga platforma, ar fi: ce fel de schimbare produci tu aici?

Iti creste energia de legatura fuzionand cu alti atomi, platforme/facebook vreau sa zic? Nu, nu esti tu atat de desteapta, sa-ti upgradezi nevoia de comunicare.

Sau te-ai umplut de atata lumina din afara incat cedezi linistita din electronii de pe ultimul strat?

Genunchiul lumii, atunci de ce l-ai cedat?

 

V   Deschiderea

Ieri mai aveam o sansa sa rostesc atunci si  nu in illo tempore

cat admir, stimez, respect,  pretuiesc  si  iubesc  inteligenta conceptuala-condensul din  pastilele astronautilor cu hrana, admir patriotismul  intelectualizat  pudrat cu sovianysm in loc de sovinism din petiolul florilor de mina, precum respect revolta purprincipiala,  fac reverenta jobenului respins pentru un clop de spita mitico-patriarhala, reminiscenta dulcii modestii nobiliara, regret tristetea unei preamelancolii, iubesc fragilitatea puremotionala si delicatetea din spiritul acestui fir de clopotel idealizat  si fermecat… in Sfoara.

                                               ––––  // –––-

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Adevarul este ca nu poti rezista mult la adrenalina păcii

nu-mi puteam inchipui ca nu-mi aminteam nici numele blogului, nici macar numele platformei, numai parola
ca sa o fac am dat cautare dupa „platforme blog ” si ca sa fiu absolut sincera, la numele de blog m-a ajutat mult cacofonia, e-mailul mi-l uit intotdeauna primul si nimeni n-a inventat inca gasirea lui dupa parola,
oricat ar fi de puternica
cat de simplu ar fi devenit atunci totul, aproape magic

desi m-am speriat putin, sa vrei, nu-i la fel pentru a uita, ca pentru a-ti aduce aminte
m-am trezit in cele din urma aici, ca o streasina plina-n ochi, fiindca acoperisurile de azi se bazeaza pe-o suprafata plata cu marginile într-un unghi foarte ingust- , sau pe suprafata unui unghi foarte larg- de cadere, meteahna lor e ca nu cade sau nu stii unde cade, cand curge
arhitectura minimalista ajunsa azi aici, intr-un punct minimal, stil masculin, atat de “cool”, de “straight”, de “empti-” si de “fancy” care te conduce lent dar sigur, daca n-ai cu ce umple -ness-ul ala, la tacaneala iar femeile refuleaza in filme coreene

eu nu asa ceva, tot vechea streasina, dar refulez in filme coreene, pot sa zic si japoneze?

si cineva, că altfel de unde? de unde stie mereu? din unde stie mereu ori,
ori toate femeile refuleaza mai devreme sau mai tarziu in filme japoneze si coreene, si ar fi ca, de aici

si n-ar fi de mirare, vrem filmele unui singur caz de emotii, viata oricum le are din plin pe toate celelalte

“O, ce frumoase si bune sunt filmele urâte și prostesti iubitule, cumva, ca mine! Le las sa vina, sa-mi corupa si sa-mi decida si ultima sinapsa, sa-mi stinga si ultima dendrita, asta cere inima neuronului meu ratacit!”

fiindca acolo unde sunt ele, este unde-i
un fel de capat al lucrurilor ––
lumina-i clara peste tot: in capat de alb este albul si-n capat de negru, negrul
un singur “ pentru că” al binelui si raului pereche
ca un pasaport cu o singura destinatie din doua escale,
spre clipa de clarul sepiei, recunosc, intepenita in intervale mult prea lungi pe retina (sa fie o politica tehnica de timpi de serial? bîh! ce oroare, sau neincrederea in sine pt. efectul pe termen lung, bah! probleme de regie)
dar sa iertam clipa pentru ca-i un fel de centru de recuperat parole, in care golul marcator e doar o pudica presare pe barbie
spre deosebire de ultimul tango la paris
trebuie sa recunoastem ca cenzura e usturatoare
in schimb, posesia e cu geniu, precum e “oul lui columb”, trantita pe masa si pocnita raspicat, alteori impinsa de sovaiala timiditatii in timp dar intotdeauna directa, limpede si impetuoasa ca apa unui izvoras de munte ajunsa la lumina abia numai dupa o indelungata si tenace credinciosie
posesia nu mai devine boala, impresionabil din afara, ci predestinare, ca un act irefutabil de tutela, asa cum este si convingerea apartinatorului,
aici nu exista o incalceala a analizelor in profunzimii dureroase, uneori absurde in realitate
fiindca ce poate fi mai absurd si mai epuizant decat transgresiunea iubirii prin sistemul obliterant al ratiunii, al comparatiilor cu trecutul nerecuperat si netransfigurat in premisa nevinovatiei?
experienta te face sa valorizezi dar nu te poate face sa uiti, daca nu ierti pana la capat, oferind toate sansele unui nou inceput
iar acest gen de filme ofera toate sansele
chiar daca nu putem vorbi de limbaj si imagini in diferite game, nici de muzica in nicio gama, ca vorbim doar de filme de televiziune, profunzimea e doar la suprafata apei, numai in miscarea ei de primire a luminii, in clipoceala ei la adierea vantului, in culorile pe care le imbraca la rasaritul sau apusul soarelui sau la amiaza sau la-ncercarea de patrundere dincolo de suprafata ei inselatoare, sub ochiul profan care inciudat se gandeste cum sa-i atinga toate ipostasurile, in speranta prinderii macar a unuia dintre ele, iar ea neincrezatoare in natura ei, nu stie cum sa fuga alunecand mai pe furis in adanc in fata ciudateniei care a umbrit-o
despre acest fel de profunzimi vorbim, a primelor emotii autentice, jenante si a mirarii in fata lor
spectatorul nu e invitat sa gandeasca, ci sa simta alaturi un singur caz de emotii si sa reinvete gingasia
lucru care ar disparea, in fata oricarui tip de analiza si de constienta prestabilite
singura solutie pentru toate pierderile, fricile si urile (care in filmele bune devin creatoare de profunzimi intr-un sens sau altul) in acest tip de filme, se regaseste în mistica inconștientă a iubirii
singurul caz de emotie universabil (acest cuvant a fost inventat acum si cred ca-i intelegeti necesitatea)
si daca te lasi cuprins, nu da greș
fiindca acolo este unde, la sfarsit nu exista frumos sau urât, rău sau bun, ( învingatori sau invinsi? nu), exista doar invingatori dar nu pentru ca asa e filmul, ci pentru ca numai acolo poate conduce acel tip de actiune, verosimil pe tot parcursul ei
spre deosebire de tenebrele drumului pentru regasirea iubirii in care este obligatorie trecerea prin purgatoriu si cele 9 cercuri, acesta prefigurand pentru orice muritor caile de acces ale sufletului destrupat inspre divinitate, unde din nefericire exista si mai multe cercuri,
dragostea de la suprafata apei trimite eroii nostri direct in cercul 9 – teama de tradare – gelozia, fior natural de insasi esenta dragostei, de care nu puteau fi scutiti
ei neputand fi decat invingatori, inconstienti fiind ca prizonieri in Pur,
iar fericirea/paradisul lor, o ne – stiinta simplificatoare
invinsii la prima vedere sunt cei capabili de renuntare, in considerarea evidentei, extinzand granitele iubirii în favoarea celui iubit și a sentimentului generator, devenind la randul lor invingatori

iubitorilor unui anumit tip de adrenalina li se poate spune ca vor intra in sevraj
in fata acestui tipar hormonal superior incredintat doar copiilor
celor care mai pot inca avea credinta
in singurul caz de emotie salvatoare
emotia pentru care bolta stelara o ia-n direcția căderii înapoi, acolo unde s-au nascut – eu si tu – pe pământ,cand am ramas in – noi –

mor dupa ele

“filme de taiat venele”

Ce distracție!

Adevarul e ca nu poti rezista mult la adrenalina păcii, asta e adevarul la care s-a ajuns.

– He-eeee…ee!
– Îmm-țî!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

# neetichetat

Actiunea, faptele sunt cele dupa care cunosti omul, spunea un vechi proverb de-al nostru, precum pomul duparoadele sale. Si daca proverbul acesta are un talc care ascunde tipul de fapta,  azi,  cum toate seprescurteaza,  dar nu de un cap ca in contemporaneitatea acestui proverb ci, de sensul unor cuvinte, de forma:  pomul exista cand are poame, iar omul cand face.  Asa a ajuns romanul sa faca continuu, orice,  ca sa iasa ceva, fiindca daca  nu iese,nu exista.   Cum face si cum iese, s-a prescurtat.

In fapt, ca la capitolul asta suntem, logica aceasta a actiunii continue nu este anoastra este o logica de import.

Ori fapta iesitului continuu, pentru unii mult pentru altii foarte putin, nu discernemacum, nu-timai lasa timp de reflectie ci doar de rationament. Ca si functia care creaza organul, plus timpul in care nu o adancesti, o  folosire continuu unilaterala  duce la atrofierea organului.

Ceinseamna  # „a fi in prezent”. A fi in prezent inseamna a te atrofia. Asta e concluzia mea, buna pentru unii,  proasta pentru altii, evident ca da.  A  fi aici acum, e diferit. Precum e diferit si a fi aici acum, in acest crucial moment, si  cu totul altceva, a fi aici acum, in acest mereu crucial moment.

A acorda importanta fiecarei clipe,  remarc ca suntem azi,  din ce in ce maimult  spatiotemporal,  fortat pusi  in aceasta situatie, indiferent de categoria sociala, de categoria intelectua de categoria de varsta.

Eu nu sunt de acord. Si fac. Fac tot cepot sa ma extrag din aceasta fi-ere intr-un  prezent continuu. Va zic eu de ce.

Hashtagul, cum muma-sa  se numeste acum si-l injur ,  (divaghez putin pe tema), pe unde-l prind, si nu numai pe asta,  fie e un  simptom al unei recurente informatice, robotomizante,  care-ti storneaza creierul de  simetrie lingvistica  și  de sincerele conexiuni sinapsale   ca si de limbajul matern care a cam transfuzat limbajul paneuropean  din timp feudal ,iar daca sapam bine a insamantat cu succes limbajul oriental al  lumilor  antice.  Moda ar fi singura lui scuza, azi se poarta cuvinte de tip  eclectic-babilonian , ca ce era daca acest artificiu cibernetic se numea – eticheta cheie-, sau    „x” *.*  :-)? Dar ce te faci cu omonimele?

Fie, il injur  dimpreuna cu asisderea, altele ca pe „mainstream”, care n-are decat o singura pedagogie, aceea de a ne incetosa abilele si poligamele noastre simturi cu o infestocultura de extraneitate, ceea ce pentru noi acum e cum  mirosea un cur spalat cu Fa pe timpul lui Ceasca, daca e moda lui mainstream sa achiesam si noi doar nu suntem mai mult prosti decat snobi.

Or,  interesant este ca daca-l desurubezi  pe acest „mainstream”, il gasesti in ideologii diferite- popoare care l-au integrat- fantastic de  repede, ca pe un virus,  dar toate, nu prin acelasi tip de sens, (sinonim)  ci, si asta da de gandit,   cu acelasi tip de rezultat al actiunii cuvantului, ceea ce excede competenta filologiei si o ricoseaza intr-o filologie politicianista: „dominant/dominator”, „integrat”, „inclus”, „rationalizat”  sau „acces denied”!   Iar aici nici vorba de omonime!  Sunt curioasa ce ar scrie Roderick despre el. Poate gresesc si un profesionist  mi-ar putea indrepta eroarea.

Revin insa la  hashtagul  – fii numai in  prezent – ca la  o mare diversiune.

Ca sa fii prezent in ceva trebuie sa lipsesti cu desavarsire din orice altceva, ceea ce-ti taie toate celelalte legaturi  de ordin cunoscut si necunoscut cu celelalte informatii, sclipiri (blink-uri) si persoane si asta n-ar fi rau daca mai intai esti rezolvat. Ceea ce nu e cazul nostru cel putin. Aratati-mi unul care e rezolvat. Am si eu hashtagul  meu > Sa fii „rezolvat” . Poate insemna orice te absolva . De la pipi  si  intromisie, la  implinirea unei aspiratii  psihice sau psihosociale,  pana la rezolutiile sufletesti care sunt atemporale,  depinde  pe ce pui accentul si mai ales, culmea, in ce moment te situezi.  Fiindca momentul este regele. Din unele clipe e chiar sanatos sa lipsesti, precum e crucial ca in anumite clipe sa fii intepenit cu totul.  Asa da, vorbind despre a fi in prezent si a-ti trai clipa, ca doar nu traim toti in pacea codrilor si a stancilor golase, ci printre oameni imbroboditi  ceea ce e clar, mult mai greu. Cum spuneam, te absolva si nu te dizolva, fiindca  a fi cu totul intr-un moment dedepresie e destul de riscant, precum e riscant sa fii prezent trup minte si suflet intr-unul de stres, si astea in ultima vreme sunt destul de in prezent,  indiferent de mediu. Nemaipunand la socoteala ceva mult mai pervers care  suna ateoria conspiratiei, dar are farmecul ei, frecventa pe o singura lungime de unda  a intregii tale dimensiuni  e usor de „blurat” si un secret,  iti proiecteaza tridimensiunea despre care vorbim, in viitor, tot asa,  cum te afli  in prezentul acela. Fiindca te mai doare un genunchi, te mai tine o viroza sub control dar mintea,sau sufletul poate nu sunt reumatice sau virusate cu totul.  Sper ca dezvoltatorii astia personali nu s-au referit si la sedintele de chimio sau radio.

In schimb  poti vana clipa. O poti vana. Uite-asa , un arc, o tolba cu sageti si tragi in ea pana pica . Dar ca s-o tintuiesti nu-ti trebuie  decat sa ai ochii fizici in prezentul fizic, ca sa absoarba  realitatea, sorry, conditie de baza, mintea in duhurile bune, Apollo,  Artemis, Afrodita, Hermes, Athena, Minerva, Asclepios, Hebe, Demetra, Themis, Selene.,Tethys….Cronos, Clio, Euterpe, Erato, Calliope,…Thalia, supermintea  si sufletul in Superdomnul, de care nu cred ca te mai poti indoi decat daca nu esti informat sau dezinformat,   toate celelalte, se-ntelege, fiind atemporale. „Awake”, o  clipa ca asta reconverteste trecutul si spala viitorul.

Stim cine suntem.

Ce mai ramane din prezent?

 

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , ,

‘îmneața!

mai existati Tansfiguratilor?

va scriu today  intimp ce survolez jurnalul lui bridget jones partea a doua fiindca prima mi-a dat un sut binemeritat inspirator sa vin aici sa scriu si in a doua  nu stiu cese  intampla,ca mi s-a cam blocat spatiul de la tastatura si ar fi un timp insuportabil   de despartirea cuvintelor unul de altul asa ca le-am lasat cum au cazutlegate, las’ ca intelegetivoi

măre, m-am gandit asa – ca sa vin sa vaspun ca aici cred ca faceti treaba buna,chiar foarte buna, din pacate  n-am avut cum sa va citesc pana la acest t 0 de acum dar va cunosc

penicaieri altundeva n-am gasit manifestari de superexistenta transpuse maifrumos ca aici, pe aceste doua superplatforme albastreportocaliisangerii, superplatforme!

si pentru asta am gasit potrivit sa va scriu un mesaj

sa-l pun in sticla unui blog’sor, sa-i punundopusor sisa-l arunc de-o-data in marile voastre fiindca aici totul e posibil,  necepas?

dar

fiindca intotdeauna exista si un Dar

anii trec, nimeni nu intinereste dar daca nu sentelepteste, vai mamalui

asa dar:-))

va pun aici o adresa, un link cu mult prea multi autori si cu multprea putini comentatori

cu mult prea multe firicele de apa pe cale de a seca si cu mult preaputine izvoare strict necesar a le adapa

pe care sper ca-l veti deschide

spre a intelege cum si inspre ce ne trec anii, uneori fara sa fi facut mainimic sau multprea nimic

cu frumusetea adancurilor noastre

si

daca aveti curaj

fiti picatura aceea

 

Publicat în Uncategorized | Etichetat